Tudose a făcut primul pas în lupta pentru putere din partid: le-a arătat liderilor PSD că vicepremierul Ciolacu a trecut de partea sa în războiul cu Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată pe 29 decembrie, premierul Mihai Tudose i-a oferit vicepremierului fără portofoliu Marcel Ciolacu dreptul de a-şi numi secretari de stat şi consilieri. Surse din PSD au explicat pentru „Adevărul“ că acesta este mesajul oficial prin care Tudose transmite partidului că Ciolacu e de partea sa în războiul cu Dragnea. Ciolacu fusese trimis în Guvern de Dragnea cu misiunea de a-l supraveghea pe Tudose.

În ultima şedinţă din 2017, Cabinetul Tudose a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a modificat Legea de funcţionare şi organizare a Guvernului, astfel încât a introdus şi vicepremierii în categoria demnitarilor care au dreptul la „aparat propriu de lucru“, altfel spus, dreptul de a-şi numi secretari de stat şi consilieri. „Aparatul propriu de lucru al viceprim-ministrului este structură fără personalitate juridică, finanţată din bugetul Secretariatul General al Guvernului, condusă de viceprim-ministru; în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului îşi desfăşoară activitatea unul sau mai mulţi secretari de stat şi consilieri de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie, prin decizie a primului-ministru, la propunerea viceprim-ministrului“, se arată în Ordonanţa de Urgenţă nr. 115/2017.

Guvernul Tudose numără trei viceprmeieri: Paul Stănescu, Graţiela Gavrilescu şi Marcel Ciolacu. Primul este şi ministru al Dezvoltării; Graţiel Gavrielscu este şi ministru al Mediului, numai Ciolacu e vicepremier fără portofoliu. Surse din PSD au declarat pentru „Adevărul“ că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată cu dedicaţie pentru Ciolacu. „Stănescu şi Graţiela Gavrilescu au consilieri şi secretari de stat pentru că sunt miniştri. Numai Ciolacu nu avea, pentru că rolul său era altul: să fie cureaua de legătură între Guvern şi partid. Numai că s-a cam rupt cureaua de legătură“, a declarat unul dintre vicepreşedinţii PSD pentru „Adevărul“. În traducere, Marcel Ciolacu a trecut de partea lui Mihai Tudose şi nu mai dă raportul la partid.

„Toată lumea ştie că Ciolacu e în echipă cu Tudose. Tocmai de asta premierul a dat un mesaj partidului în care a vrut să arate că i-a oferit o putere şi mai mare lui Marcel Ciolacu, că este omul său de încredere“, au mai explicat sursele citate pentru „Adevărul“.

Mutarea făcută de premier vine în contextul în care Mihai Tudose şi Liviu Dragnea se pregătesc de o nouă confruntare pentru putere în partid. Tabăra din jurul lui Liviu Dragnea pregăteşte convocarea unui Congres extraordinar pentru a-l reconfirma în funţie pe actualul lider, în timp ce tabăra de la Palatul Victoria, coordonată de Marcel Ciolacu, negociază cu mai mulţi lideri importanţi din teritoriu debarcarea lui Dragnea şi instalarea lui Mihai Tudose în fruntea PSD.

Prima confruntare: noul ministru al Apelor
Doina Pană şi-a anunţat miercuri după-amiază demisia din funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor, motivând că nu îi mai permite starea de sănătate să continue activitatea în Guvern. La scurt timp, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis premierului că noul ministru al Apelor şi Pădurilor va fi stabilit de Comitetul Executiv al PSD, nu la Palatul Victoria. Un mesaj clar pentru Mihai Tudose că nu va avea un cuvânt de spus în alegerea noului demnitar.

De partea cealaltă, premierul Mihai Tudose a reuşit să-şi impună punctul de vedere la ultima confruntare cu Liviu Dragnea, în toamnă, când le-a debarcat din Guvern pe Sevil Shhaideh şi pe Rovana Plumb, fidele actualului lider PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite