Tudorel Toader îl contrazice pe Valer Dorneanu şi îi dă dreptate Liviei Stanciu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fapt memorabil s-a petrecut marţi, în prima şedinţă a comisiei speciale a Parlamentului ce are ca sarcină punerea legislaţiei penale în acord cu deciziile Curţii Constituţionale: ministrul Justiţiei a susţinut exact argumentele pentru care judecătoarei CCR Livia Stanciu i-au fost cenzurate opiniile separate de către preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

Şedinţa a durat doar o oră, răstimp în care - sub preşedinţia şefului comisiei, Florin Iordache - şi-au expus poziţii de principiu atât parlamentarii, cât şi invitaţii: ministrul Justiţiei, reprezentanţi ai Parchetului, ai Barourilor, ai asociaţiilor de magistraţi, ai mediului academic.

Mai spre finalul şedinţei, ca urmare a unei întrebări impecabil formulate de către deputatul USR Stelian Ion, Tudorel Toader a dat un răspuns care trebuie să fi prăbuşit tavanul peste Florin Iordache şi alţi câţiva de acolo. Ministrul a spus că, într-o decizie a Curţii Constituţionale, nu toate considerentele sunt obligatorii, ci doar cele care sprijină verdictul (dispozitivul sentinţei). Celelalte considerente au caracter orientativ, de recomandare pentru legiuitor, astfel încât standardul de legiferare să fie cât mai înalt.

Ministrul a dat şi un exemplu. Atunci când a avut de examinat diferite legi electorale, Curtea Constituţională a emis de mai multe ori considerente prin care recomanda Parlamentului ca toate aceste legi să fie unificate într-un Cod Electoral. Exemplul e excepţional. Într-adevăr, CCR a cerut în cel puţin trei asemenea decizii codificarea legislaţiei electorale, astfel încât pe lângă diferenţele specifice fiecărul tip de scrutin, să existe şi un corp comun de prevederi, omogen şi coerent cu sine însuşi.

Parlamentul nici că s-a sinchisit de aceste recomandări, iar legile electorale au rămas în continuare eterogene, croite după interesele de moment ale celor care se aflau în Parlament la momentul legiferării. Şi nimeni nu s-a mai dat cu fundul de pământ, că, vai!, legile electorale nu sunt puse în acord cu deciziile CCR - aşa cum se întâmplă acum cu legislaţia penală.

Or ceea ce a spus Tudorel Toader este exact ce a susţinut judecătoarea Livia Stanciu în opinia sa separată, formulată în dosarul Bombonicăi Dragnea, şi care a stârnit riposta celorlalţi judecători CCR. Liviei Stanciu i s-a reproşat că pune în discuţie obligativitatea deciziilor CCR, ceea ce este fals: ea punea în discuţie, aşa cum a făcut şi Tudorel Toader, obligativitatea deciziilor în integralitatea lor. De altminteri, şi jurisprudenţa constantă a CCR spunea, până deunăzi, tot asta: deciziile sunt obligatorii în ceea ce priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină. Deci ceea ce nu sprijină dispozitivul nu este obligatoriu.

Dar cum distingem între considerentele obligatorii şi cele orientative? În ţări cu sisteme de drept bazate pe precedentul judiciar, după modelul cărora este croită şi funcţionarea CCR, problema e rezolvată de aproape 200 de ani. Extragem din sentinţă considerentele pe care vrem să le verificăm şi vedem ce mai rămâne. Dacă verdictul nu mai este perfect demonstrat, înseamnă că acel considerent este obligatoriu. Iar dacă verdictul rămâne în picioare, atunci considerentul este facultativ.

Instrumentul este crucial în prevenirea oricărui abuz. Căci în lipsa lui - folosind un exemplu extrem - ne putem trezi că o instanţă care examinează Codul Vamal o ia razna şi pune în sentinţă un considerent prin care abrogă întreg Codul Rutier. Cum să te supui unui asemenea considerent, dacă am considera că sentinţa este obligatorie în integralitatea ei? Iar dacă aplicăm acelaşi instrument la cele două decizii CCR care vorbesc despre pragul la abuzul în serviciu, putem lesne observa că niciunul dintre considerentele care îl conţin nu sprijină verdictul – deci n-ar trebui să fie obligatorii.

La începutul şedinţei, Florin Iordache a cerut vorbitorilor o poziţie de principiu faţă deciziile Curţii Constituţionale. Evident, toţi au repetat truismul pe care îl aştepta preşedintele comisiei: deciziile CCR sunt obligatorii, nu avem ce comenta aici. Dar abia Tudorel Toader, ajutat de deputatul USR Stelian Ion, a fixat problema în dimensiunea ei corectă: deciziile CCR sunt obligatorii, dar nu în integralitatea lor.

Alte observaţii relevante de la lucrările comisiei:

* Imediat ce Tudorel Toader a terminat de vorbit, a cerut cuvântul reprezentanta ALDE, deputata Steluţa Cătăniciu, care i-a reproşat USR-istului Stelian Ion că politizează lucrările comisiei. Asta ar putea fi o strategie: când discuţiile ajung în zone sensibile pentru Partida Penală, Steluţa Cătăniciu să fie responsabilă cu zgomotele: „Nu politizaţi! Nu politizaţi!”. Doamnă Steluţa, despre politică e vorba aici, şi mai ales despre asumare politică. Asumaţi-vă politic ce vreţi să faceţi, că v-aţi ascuns destul, spunând că ei vă obligă, pe sub caftanele judecătorilor CCR. 

* Reprezentanţii PNL au lipsit de la şedinţă. 

* Tudorel Toader, preluat apoi şi de alţi vorbitori, a spus că legiuitorul nu trebuie să se limiteze strict la ce spune CCR, ci poate să „ridice standardul de legiferare”, astfel încât să ofere „o mai mare protecţie a drepturilor omului”. Cum e vorba de legi penale, nimeni nu a precizat şi despre drepturile cărui om este vorba: făptaşul sau victima?

* Când a venit rândul reprezentantului mediului academic, am înlemnit: a luat cuvântul fostul procuror Constantin Sima, cel care astă iarnă era secretar de stat la Justiţie şi l-a asistat pe ministrul Florin Iordache la elaborarea şi implementarea Ordonanţei 13. Cică predă Drept Penal la Universitatea Titu Maiorescu. Prin ce cale o fi ajuns tocmai tocmai Constantin Sima să vorbească în numele mediului academic, nu-mi explic, dar am avut acut senzaţia că tâlharii au revenit la locul crimei. Căci experienţa de astă iarnă ar trebui să ne înveţe: când ajung în aceeaşi încăpere Florin Iordache şi Constantin Sima, trebuie să fim foarte atenţi la buzunare.

Nu ştiu de ce, dar simt că în această comisie se va tranşa un război mai vechi. Dacă astă iarnă cineva ar fi avut inspiraţia să boteze evenimentele generate de Ordonanţa 13 drept Primul Război Mondial, am putea spune, păstrând metafora, că această primă şedinţă a comisiei speciale a Parlamentului s-a desfăşurat în septembrie 1939, iar Hitler tocmai a invadat Polonia. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite