Am stat de vorbă cu reprezentanţi ai minorităţii hispanice, cu reprezentaţi în Congres şi Cameră, cu parlamentari statali, cu lideri ai populaţiei de americani-indieni, cu ONG-uri de stânga şi de dreapta, cu lideri de opinie, cu cei de la Tea Party şi cu cei de la Black Lives Matter. Am fost la masă la „simpli” cetăţeni americani din mediul rural care ne-au servit cu o delicioasă Sloppy Joe home-made, dar şi la cei care mănâncă zilnic în zona 5th Avenue, unde un prânz simplu costă minim 80 de dolari.

Am văzut „diversitatea” despre care vorbeam şi ceea ce urmează este un mic rezumat a ceea ce am găsit acolo:

  • Imaginea noastră despre America este, de multe ori, oferită de industria cinematografică de la Hollywood. America este o entitate statală în care există o mulţime de inechităţi şi, în care, dacă eşti sărac, e cam nasol (nu ai parte de educaţie si servicii medicale de calitate ceea ce te aruncă de multe ori într-un cerc vicios al sărăciei). E greu pentru oricine care nu dispune de capital financiar să aibă parte de serviciile de calitate oferite de America şi, poate, nu întâmplător una dintre modalităţile prin care poţi obţine cetăţenie americană este să investeşti/să dispui de o sumă cu 5 zerouri.

  • Sa fii „negru” e nasol.

  • Să fii indian-american e şi mai nasol. În job-urile bine plătite rar vezi african-americani şi mult mai rar vezi „natives”.

  • Am văzut foarte mulţi oameni fără adăpost, mai ales în zonele metropolitane. De obicei, nu primesc nimic altceva decât un bănuţ în paharul de carton pe care îl folosesc pe post de mână-întinsă.

  • În mediul rural american şi în afara marilor aglomeraţii urbane, diversitatea socio-etno-culturală este ceva ce se tot vede prin filme. „White middle-class culture” este destul de dominantă într-o societate ce se clamează a fi „diversă”. Stereotipurile despre afro-americani sunt omniprezente, iar indienii încă au motive extrem de serioase să creadă că sunt super-marginalizaţi. Rezervaţia de la Thunder Valley îţi arată că oamenii care locuiesc acolo (şi mulţi alţii ca ei) sunt, de multe ori, condamnaţi la izolare. Şi nimănui nu pare să-i pese cu adevărat.

  • În aceste locuri, informaţiile despre „african-americans” and „indian-americans cultures” nu prea există sau, unde există, sunt, de obicei, transmise într-un mod stereotipal şi exotic.

  • Există nişte grupări civice destul de puternice şi extrem de influente, de genul Tea Party, formate în general din middle-class albi, care sunt extrem de activi în prezervarea drepturilor pe care „americanul de rând” le are. Printre ele şi, poate, cel mai vehement aparat este dreptul de a purta armă şi de a o folosi atunci când consideri că viaţa ta este în primejdie. Tot ei sunt Pro-Life, anti-imigraţie şi susţin eliminarea ideii de „solidaritate socială”, care este văzută ca o slăbiciune a sistemului american.

  • Europa este mult prea departe de ei. Nu îi interesează cum e construit sistemul de securitate socială european şi nici educaţional. Atunci când îl explici nu-l înţeleg şi nici nu cred că funcţionează. Mulţi dintre ei nu ştiu care e diferenţa între Paris şi Bucureşti şi nu par afectaţi de acest lucru. Noi îi numim „ignoranţi”, ei se intitulează „patrioţi”.

  • Da, au un cult pentru eroii de război, însă nu pentru cei care aparţin altor minorităţi, mai ales celor care i-au învins. Trebuie sa vezi mormântul lui Crazy Horse (cea mai mare căpetenie a indienilor care a înfrânt armata americană la Red Horn) şi să îl compari cu a oricărui alt general american ca să înţelegi diferenţa.

  • În ultimii 10 ani, din cauza crizei economice, mulţi cetăţeni nu mai pot spune că fac parte din middle-class-ul american, cel care este văzut drept coloana vertebrală a societăţii. Pentru această realitate ei văd drept principali vinovaţi pe cei din Guvernul Federal, Preşedintele şi tipologia politicianului clasic.

Echipa lui Donald Trump ştia toate aceste lucruri şi multe altele. A exploatat la maxim tot ceea ce se putea exploata, pozând în „antisistem”, „promotorul tradiţiilor şi valorilor americane” şi mergând pe ideea „mândri că suntem americani”. Ţinta lor au fost alegătorii albi, care tânjesc după vremurile în care „America era mare” (a se citi ei erau în middle class). Discursul şi acţiunea politică a fost orientată către individualismul american şi nu către solidaritate. Ideea că altcineva este de vină pentru ceea ce se întâmplă economic cu tine a fost întărită cu atacul la ObamaCare şi la migranţi. Faptul că în ultimii ani leadership-ul american a dorit să ia mai mult din modul în care sunt construite politicile sociale în Europa i s-a opus ideii că „Europa trebuie să plătească pentru securitate” şi „renegociem acordul economic”. America a acordat mult mai multă vizibilitate inechităţilor white –blacks/ indians (vezi inclusiv construcţia muzeului culturii afro-americane din Washington), s-a contrabalansat cu dreptul de a purta armă şi idea Pro-Life.

Cei care decid în America sunt, în general, populaţie albă. Chiar dacă nu ne place, victoria dlui Trump este victoria lor!

P.S. La anul avem alegeri în Franţa. Dacă Europa nu se trezeşte după lecţiile primite în ultimul an, repetarea unor evenimente pe care ni le doream irepetabile poate deveni realitate mult mai devreme decât am crede.

P.P.S. La o întâlnire cu cei din Tea Party am fost întrebat de câteva ori „ How do you protect in Romania?” (tr: Cum vă protejaţi în România?). Văzând insistenta întrebării, am răspuns cu un zâmbet oarecum tâmp: „I use condoms” (tr: folosesc prezervative). Ca să înţeleg la ce se referea atunci când vorbea despre protecţie, a trebuit sa îmi arate arma pe are o purta la brâu. Atunci am înţeles că pentru american cuvântul „protecţie” presupune, mai degrabă, accesul la o armă decât educaţia pentru sănătate. Şi dl. Trump a înţeles asta din prima!