Tr(i)ump! Americanii au votat Nicuşor Dan?

Buimăceala mondială provocată de victoria lui Trump are ca sursă o imagine superficială asupra americanilor. Opinia publică a lumii întregi a crezut că avem de-a face cu o bătălie între un bufon cu accente grobiene şi o femeie uşor antipatică sau insipidă, dar previzibilă şi destul de competentă. În realitate, cred că am asistat la o nouă manifestare de vot antisistem.

Ca şi Brexitul, victoria lui Trump e interpretată şchiop, adeseori, doar ca un triumf al prostimii. Sunt convins, analizele sociologice vor arăta că oamenii mai puţin educaţi au fost motorul celor două opţiuni care au contrariat mapamondul, însă devine tot mai evident că sistemele de leadership din lumea democratică au eşuat, în ultimele decenii, să răspundă pretenţiilor şi aşteptărilor acestei “prostimi”. Şi a urmat forma democratică de revoltă, respectiv votul antisistem.

M-am întrebat ce-ar însemna un vot antisistem pentru România, în condiţiile în care paradigma asta pare destul de coaptă, cel puţin pentru o bună parte din societate. Răspunsul este, cred, destul de previzibil. Păi cine e sistemul în România? PSD, PNL şi copiii lor din flori: PMP, ALDE, UDMR, PRU şi cine-o mai fi.

Să fie Trump şi Brexitul nişte preambuluri pentru o surpriză la alegerile generale din decembrie? Şi candidaţii independenţi sau USR-ul lui Nicuşor Dan să fisureze sistemul putred care căpuşează România? Sau confund, ca şi opinia publică mondială în cazul Trump, ceea ce cred eu că este bine cu realitatea?

Pentru că realitatea este că toată lumea doreşte “să fie bine, să nu fie rău”. Însă, de exemplu, pentru unii asta înseamnă ca statul să continue să scoată bani din buzunar pentru categorii din ce în ce mai largi de asistaţi sociali, în timp ce alţii vor ca, dimpotrivă, să fie redus acest ajutor în favoarea românilor întreprinzători. Iar exemplele pot continua. Apoi, nemulţumiţii americani au fost tocmai oamenii simpli, care în România votează conştiincios cu cine le zice primarul când le dă punga cu ajutoare.

PSD ştie că se poate baza pe bazinul electoral tradiţional: clientela de partid plus pensionari şi asistaţi sociali sub forme mai mult sau mai puţin mascate. PNL are şi el o clientelă de partid, ceva mai redusă, însă. Speranţa unei schimbări vine, aşadar, din rândul Celorlalţi. De cum se vor mobiliza să iasă la vot Ceilalţi şi cât de interesaţi sunt să forţeze modificări de substanţă în felul în care este condusă România. Nu în ultimul rând, important, cred, în alegerile din decembrie, va fi cine va reuşi să joace cel mai credibil rolul “candidatului antisistem”. Pentru că cine va fi mai convingător poate aspira la “Oscarul” electoral – Palatul Victoria.

P.S. La întrebarea cine ar fi fost mai bun pentru România, Trump sau Hillary, nu cred că se poate da un răspuns pertinent. Răspunsul e fluid. Şi nu numai pentru că nu trăim realităţi paralele. Evident, doamna Clinton ar fi fost un preşedinte previzibil, în timp ce Trump este imprevizibil. Însă asta nu înseamnă nimic clar pentru interesul real al României pe acest subiect, respective garanţiile de securitate şi protecţia în faţa ambiţiilor veşnice ale Rusiei. Aşa cum previzibilul Obama nu l-a pus în încurcătură pe Vladimir Putin, nici imprevizibilitatea lui Trump nu e o garanţie că Moscova va câştiga sau va pierde partida în această parte de lume.