Dar nu orice anomalie este rea. În faţa unui referendum despre altceva decât pretindea a fi, reacţia cea mai rezonabilă şi judicioasă s-a dovedit boicotul. Cine ar fi crezut că, slăbit de ani grei de proteste şi emigrări masive, poporul român va dovedi atâta maturitate politică? Şi că, deşi mai credincios şi îmbisericit decât aproape toate celelalte neamuri europene, va opta, prin absenţă de la urne, pentru nevalidarea unui proiect susţinut nu doar de BOR, de ideologii fundamentalişti de obedienţă rusă, ci şi de mai toate partidele româneşti?

Până şi proverbialul meu optimism s-a diminuat perceptibil în ultima vreme, surprins fiind de calitatea informării şi judecăţii politice proprii multor alegători, edificaţi nu în ultimul rând prin intermediul reţelelor sociale.

Fusesem convins vineri că, dat fiind războiul hibrid dus împotriva românilor şi imensul dezechilibru financiar, propagandistic şi organizatoric în favoarea unui „Da“ masiv pe buletinele de vot, rezultatul referendumului se anunţă fără surprize. Niciodată nu m-am bucurat mai mult să mă înşel.

Or, neducându-se la vot, cetăţenii români au instituit un veritabil, un istoric record negativ de participare, al cărui mesaj indubitabil se aude clar de la est la vest, ca şi din sudul Europei până la Moscova, dincolo de Sankt Petersburg şi departe, către cercul polar.

Adresat organizatorilor acestui plebiscit menit înainte de orice să dezbine şi distragă atenţia de la imensele probleme ale ţării, acest mesaj anunţă, fără echivoc, ca românii s-au săturat până peste cap să mai fie masă de manevră pentru politicianism, să se lase minţiţi, scuipaţi, furaţi, manipulaţi şi învrăjbiţi. Ori scoşi din Europa prin gregar naţionalism şi fundamentalism, numai bune să mascheze ticăloşia guvernanţilor şi strategia antioccidentala a sponsorilor lor din răsărit.

Nu despre căsniciile gay, ci despre acest regim şi slugile sale şi despre mai nimic altceva a fost vorba în acest referendum, după cum au înţeles surprinzător de mulţi români.

Dacă tăcerii milioanelor de români care s-au ţinut departe de localurile de vot i s-ar putea atribui un glas capabil să articuleze un cuvânt, îmi închipui ce anume ar rosti. Ar striga puternic să se audă până la cer: „DESTUL“.

Ar striga în speranţa că vor sfârşi prin a se face auziţi şi în sferele înalte ale cleptocraţiei şi antidemocraţiei româneşti, unde-şi fac veacul şeful PSD şi marionetele sale guvernamentale şi parlamentare, gen Dăncilă, Carmen Dan, Călin Popescu Tăriceanu şi restul, de sex incert, plămadit din aceeaşi faină, după chipul şi asemănarea regimului Dragnea. Care se dă social-democrat când, în realitate, cochetează cu fascismul.

Căci nu despre căsniciile gay, ci despre acest regim şi slugile sale şi despre mai nimic altceva a fost vorba în acest referendum, după cum au înţeles surprinzător de mulţi români.

Confundaţi de regim cu fiinţe dresabile precum câinii lui Pavlov, romanii fuseseră condiţionaţi prin abundente trimiteri la aberaţiile politicii de gen neomarxiste şi stupizeniile corectitudinii politice occidentale, să dea pe din afară de frică homosexualilor şi să adopte modificări constituţionale inutile în România, dar interpretabile ca neeuropene sau antimoderne peste tot.

Astfel pregătiţi, sugestionaţi şi ameninţaţi cu flăcările iadului şi cu furtul  propriilor copii, românilor li se atribuise rolul turmei capabile a-i furniza asediatului regim Dragnea gură de aer a unui prim succes major. Ar fi fost marea izbândă, triumful epocal menit să întrerupă şi să compenseze istoria de grandioase eşecuri jalonând invariabil ultimii doi ani, groteşti, de guvernare pesedista.

Atâta doar că, lămuriţi de câţiva formatori de opinie lucizi, şi dumiriţi de experienţa referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, romanii au spus „nu“ prin boicot, ferindu-se - căci ar fi fost prea complicat şi prea riscant - de vot.

Desigur, ar fi iluzoriu să se creadă că prin refuzul demersului lui Dragnea şi al aventurii în care alianţă a târât deopotrivă formaţiunile din opoziţie, cu excepţia USR, în speţă rău condusele partide de felul PNL şi PMP, precum şi Biserica Ortodoxă Română, alegătorii ar fi optat in corpore sau în majoritate, implicit, pentru căsătoria homosexuală.

Nu puţini au sancţionat puterea pentru nerozia cu care a formulat întrebarea supusă consultării populare. Alţii au pedepsit regimul pentru lipsa de control şi de verificabilitate electronică a votului, ca şi pentru reaua credinţă manifestată în decizia de a aloca acestui plebiscit un răstimp cu totul insolit de două zile şi o noapte.

În fine, o serie întreagă de ţărani i-au arătat lui Dragnea şi partidului său cartonaşul roşu pentru pierderile suferite din cauza pestei porcine, în condiţiile în care beizadeaua dragniotă, mare crescător de suine, s-a scos ultraconvenabil, fără să se trezească nici furat şi nici cu banii luaţi.

Excelent ar fi fost dacă preşedintele Iohannis ar fi fost, măcar de această dată, de partea poporului român.

Dar detaliile nu au cum să ascundă tabloul de ansamblu. În centrul acestui peisaj e o Românie care ţine la statutul ei european şi la statul de drept demontat bucată cu bucată, în ultimii doi ani, de regimul Dragnea. O Românie care nu admite, prin urmare, să se lase decuplată şi disociata de modernitate şi întoarsă în evul mediu dictatorial.

Aceasta Românie a aplicat deci, prin boicotul sau răsunător, palme usturătoare pe obrazul lui Dragnea, al partidului său populist, al unei Biserici întâmpinate cu tot mai diminuată încredere, al unor lideri de formaţiuni politice tot mai puţin în stare să citească situaţiile corect şi etic, şi, deci, tot mai vrednici, dimpreună cu partidele lor, de mefienta de care are parte şi Rusia lui Putin.

Excelent ar fi fost dacă preşedintele Iohannis ar fi fost, măcar de această dată, de partea poporului român. Rău sfătuit, o dată în plus, s-a pus în slujba calculului sau politic. Potrivit acestei socoteli, a vota, ca şef al statului, la acest referendum, ar fi fost opţiunea câştigătoare şi din unghiul creştinilor fundamentalişti, şi din perspectiva celor care vor o Românie modernă, dar nu dispun de o alternativă viabilă la preşedinţie.

Rezultatul acestei tactici, aparent atotcâştigătoare, e o nouă sifonare a imaginii preşedintelui, care n-a înţeles nici el resortul profund al României moderne: setea de adevăr şi de dreptate, care nu face casă bună cu ură şi cu duplicitatea.

Petre Iancu - Deutsche Welle