Pe marginea disputei Trianon: în privinţa atacurilor la adresa României îmi rezerv dreptul de a nu tăcea

Dezbaterea despre Trianon de pe Adevărul a născut dispute aprinse şi de aceea consider necesar să comunic forumiştilor câteva lămuriri, mai ales că am fost şi admonestat pentru că nu răspund la comentarii. Până la urmă, nu comentariile mele sunt importante, ci faptul că am atras atenţia asupra unor derapaje grave, iar scopul dezbaterii este acela de a ţine ridicat drapelul românismului.

Recunosc că unele păreri exprimate de forumişti m-au surprins neplăcut, cea mai şocantă comparaţie dintre toate fiind aceea dintre regretul politicienilor maghiari după Transilvania şi nostalgia României după Basarabia, câtă vreme şi una, şi alta sunt teritorii româneşti dovedite. Aşadar de ce ar regreta cineva Trianonul şi dominaţia Transilvaniei de către Ungaria, câtă vreme acest lucru a fost o nedreptate cruntă a istoriei?

Pe firul acestei comparaţii, lauda cu istoria de 1.000 de ani a maghiarilor în Transilvania mi se pare o glumă proastă, românii fiind prezenţi în zonă de la naşterea neamului, iar strămoşii lor de dinainte de a se fi născut istoria aşa cum o ştim noi, modernii, aşa încât o dispută pe tema cine a fost primul aici este absurdă. La fel de ciudat mi s-a părut un comentariu pus în limba maghiară, ca un afront la adresa cititorilor de limbă română.

Cu acuzele de extremism m-am obişnuit, reprezentanţii revizionismului au toate drepturile, inclusiv să ne ceară să învăţăm maghiara, să ne considerăm oaspeţi nepoftiţi în propria ţară, dar noi nu avem dreptul să ne apărăm ţara, limba şi neamul pentru că imediat devenim extremişti. Dacă a iubi România şi valorile ei înseamnă a fi extremist, da, îmi asum această calitate, cu menţiunea că este ilogică, fiind folosită într-un sens impropriu. Însuşi faptul că unii ar vrea să ne temem să ne apărăm neamul în propria noastră ţară pentru că imediat se vor găsi persoane sau chiar instituţii care ne vor condamna ca extremişti este dovada că am fost prea toleranţi cu cei care se erijează în proprietarii Transilvaniei pentru că au fost stăpânii ei în mod opresiv câteva sute de ani.

Dacă a iubi România şi valorile ei înseamnă a fi extremist, da, îmi asum această calitate  

Nu cred că trebuie să facem recurs la istorie în mod obsesiv, dar neadevărurile pe care suntem puşi să le înghiţim pe această temă ne obligă să ne afirmăm drepturi care nu ar trebui puse în discuţie. Am ajuns să dăm explicaţii de ce limba română e limbă oficială, de ce România e stat naţional, de ce Transilvania e pământ românesc? Iar cei care le contestă ne pun nouă eticheta de extremişti şi ne acuză de paranoia pentru că vrem să le apărăm. Cine se uită mereu în trecut şi nu lasă prezentul în pace, nu revizioniştii care nu pot accepta că România a fost reîntregită? Cine agită toată ziua trecutul, nu politicienii maghiari care demonstrează ostentativ împotriva simbolurilor şi sărbătorilor României, visând la vremea când ei erau stăpâni care dispuneau de viaţa şi de moartea românilor? Şi atunci noi cum să tăcem?

Până la urmă, din enclavizarea pentru care se luptă liderii maghiarilor au de pierdut în primul rând etnicii maghiari, pentru că nu mai au nicio şansă să se integreze. Nu mai învaţă limba română şi vor rămâne izolaţi în zona în care s-au născut sau mai au alternativa să se mute în Ungaria unde lucrurile nu sunt roze.

Acestea sunt perspectivele la care îi condamnă proprii lor lideri interesaţi doar să îi controleze şi să aibă masă de manevră la negocieri. În Europa largă este de notorietate că etnicii care au dobândit cetăţenia maghiară sunt folosiţi într-un singur scop: să voteze pentru alegerile din Ungaria ca să rămână la putere actuala conducere. La atâta lucru se reduce toată mascarada, iar cei care se lasă prinşi în ea nu primesc nimic, nici o viaţă mai bună, nici rezolvarea problemelor de zi cu zi, ci doar faptul că sunt la dispoziţia unor reprezentanţi, de la noi sau din ţara vecină, care îşi urmăresc agenda propriei puteri şi dominaţii în zonă.  

Le mulţumesc celor care au înţeles pentru ce mă lupt şi ştiu că la fel ca mine gândesc sute de mii de români, care însă stau liniştiţi pentru că li se pare normal să aibă, în calitate de români, acele drepturi garantate de Constituţie pentru cetăţenii statului român. Dar atunci când însăşi Constituţia este supusă asediului celor care ar vrea să nu mai fim stat naţional, ci un stat şvaiţer în care fiecare să îşi declare ce autonomie vrea, să îşi facă propriile legi şi să fie deasupra justiţiei şi a normelor, îmi rezerv dreptul de a nu tăcea.