Campania şi sexul – aceasta a fost asocierea tematică a săptămânii care se încheie. În condiţiile în care principalii doi candidaţi, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, se evită în continuare până în jurul turului al doilea, spaţiul comunicaţional a fost ocupat de purtătorii secundari de mesaj. Iar când candidaţii nu sunt în prim-plan, se spun şi se fac lucruri trăznite.

Narativul anti-plictiseală de care Smart Politics tot aminteşte încă dinainte de începutul campaniei a fost doar puţin contrazis de evoluţiile acestei săptămâni, una care poate patenta un nou stil de a face campanie electorală în România: campania cu mantă.

Peisajul politic – perspective

Cele mai notabile evenimente în această săptămână, trei la număr, nu au fost generate de  candidaţii la preşedinţie, ceea ce dovedeşte în bună măsură că actorii politici majori sunt neinteresaţi sau incapabili să impună teme şi subiecte care să stârnească interesul naţiunii. Lucru cu care suntem obişnuiţi, dar care este profund nesănătos atât politic, cât şi democratic.

Justiţia a fost principalul actor şi în această săptămână. De menţionat că săptămâna a început prin discuţia despre cazul Microsoft, elementele concrete fiind avizul Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor pentru Valerian Vreme şi mai ales întârzierea cu care Senatul se pronunţă în speţe similare.

Însă evoluţiile ulterioare au ţinut capul de afiş. Întâi în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, apoi în privinţa percheziţiilor la Lukoil Ploieşti şi în cele din urmă în privinţa CSM, spaţiul public a fost revendicat şi dominat de tema justiţiei. Actorii politici s-au raportat, fireşte, reactiv, la evoluţii.

Premierul Ponta a încercat să abordeze subiectul într-o cheie ideologică şi economică, punând în discuţie tema locurilor de muncă care riscă să fie pierdute. O poziţionare precaută totuşi, care nu a umplut tot spaţiul de comunicare pe subiect. Iar Preşedintele Traian Băsescu a simţit acest vid şi a intervenit de o manieră hotărâtă, prin declaraţiile de la Palatul Cotroceni prin care au ridicat miza atât faţă de Lukoil (descriind, practic, o naţionalizare), cât mai ales faţă de Rusia, menţionând că trebuie discutat în termeni pe care Rusia să-i înţeleagă. Când, o zi mai târziu, Lukoil Ploieşti şi-a redeschis activitatea, rezultatul a părut mai curând că se datorează declaraţiilor Preşedintelui decât celor ale premierului.

De altfel, săptămâna a fost împărţită în două: înainte şi după declaraţia de pressă a lui Traian Băsescu.

După ieşirea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu, subiectul Lukoil a fost oarecum închis, din perspectivă mediatică, dar au fost deschise noi fronturi de comunicare, generate de restul declaraţiilor preşedintelui. Acum a fost rândul lui Victor Ponta să sesizeze o oportunitate de a puncta electoral.

Scrisoarea adresată ambasadorilor aflaţi în misiune la Bucureşti despre atacul pe care Preşedintele Băsescu l-ar fi lansat la adresa independenţei justiţiei a fost un gest politic, făcut în context electoral, fără îndoială obiectivul fiind de a anula tema de atac potrivit căreia chiar Ponta este cel care face presiuni la adresa justiţiei. Însă acest gest a putut să producă oarecare dividende politice pentru Victor Ponta abia vineri seară, când a fost emis comunicatul ambasadei SUA referitor la susţinerea independenţei justiţiei. Trebuie notat faptul că textul ambasadei SUA nu este părtinitor, ci este o exprimare firească a unei abordări democratice care ar fi normale într-un stat matur, însă momentul emiterii comunicatului, la câteva ore după scrisoarea lui Ponta, oferă o posibilitate de exploatare electorală, ceea ce fără îndoială că vor face echipele  de campanie.

Actorii individuali şi comunicarea – mizele şi raţionamentele

Aşa cum am spus încă de la bun început, această săptămână a aparţinut mai puţin candidaţilor, cât purtătorilor lor secundari de mesaj. Iar aceştia au oferit câteva episoade de comunicare greu de trecut cu vederea. Înainte de conferinţa de presă a Preşedintelui Băsescu de joi despre justiţie şi Lukoil, discuţia din spaţiul public se învârtea în jurul declaraţiilor făcute de Gabriela Vrânceanu Firea şi Dan Şova, prima purtătoare de cuvânt a campaniei lui Victor Ponta (ocupând postul pe care chiar Ponta l-a ocupat în 2009 în campania lui Mircea Geoană), cel din urmă, purtător de cuvânt al PSD.

Declaraţiile celor doi, de fapt atacuri electorale, l-au vizat pe Klaus Iohannis, pe două atribute personale importante: familia sa şi modul în care se prezintă public. Cu siguranţă, cei doi au văzut cercetări care se refereau la slăbiciunile lui Iohannis, aşa cum vor fi fost ele percepute de electorat, acesta fiind mobilul din spatele declaraţiilor. În manualul american de campanie, unul din cele trei atribute esenţiale pe care electoratul trebuie să le perceapă la un candidat se numeşte "îţi împărtăşeşte valorile". Exploatând elemente pe care le poate înţelege oricine, campania PSD caută să-l prezinte pe Iohannis drept îndepărtat de electorat, transformând altfel-ul lui dintr-o oportunitate într-un prilej de teamă şi de respingere. Problema este până unde pot merge aceste atacuri, ele riscând să alieneze tocmai electoratul nehotărât din turul al doilea, cel fundamental în România ţinând cont de specificitatea scrutinului prezidenţial.

Ceea ce s-a vrut un atac la Iohannis pentru că acesta nu are copii, atac lansat de Gabriela Firea, nu doar că nu a avut efectul scontat, dar a făcut mai multă pagube politice şi de comunicare în tabăra PSD. Acest lucru dovedeşte că focus-grupurile sunt utile nu doar în a stabili care sunt atacurile, ci şi în legătură cu modul în care trebuiesc livrate atacurile. Este cert că Gabriela Firea nu se aştepta la o asemenea dezvoltare a temei, care a permis o mobilizare împotriva sa în spaţiul public altfel greu de obţinut. Analiştii, jurnalişti, oameni din mediul civic, simplii blogeri, toţi au comentat subiectul, iar reacţiile au fost unele chiar violente la adresa senatoarei PSD. Pentru a defini contextul cât mai exact, cu doar două zile înainte, Dan Şova, fusese criticat pentru că se referise la Iohannis cu apelativul gângav”. Rezultatul operaţiunii: defensivă comunicaţională. Şi, ca să revenim la americani, putem identifica ceea ce se numeşte "backfire effect".

Privite cu sânge rece, aceste erori de comunicare, complet neforţate, arată că atenţia echipei de comunicare şi strategie a lui Victor Ponta este în altă parte. Întrebarea care rămâne este dacă echipa Ponta pregăteşte, aşa cum este firesc, un atac.

Merită notat faptul că echipa lui Klaus Iohannis a reacţionat simetric, reacţia neaparţinând lui Klaus Iohannis, ci purtătorilor de mesaj ai PNL, în special feminini, Cristina Pocora fiind cea mai vizibilă. Obiectivul a fostfacă posibilă o victimizare a candidatului ACL, fără ca acesta să trebuiască să se victimizeze el, pentru a nu pierde astfel tracţiune electorală în alte zone. Jocul a reuşit în mare măsură, întrucât opinia publică este mai curând defavorabilă atacului, iar Victor Ponta a trebuit să se distanţeze de declaraţii.

Remarcăm încă o dată cât de multă importanţă acordă Victor Pont dimensiunii externe a campaniei sale. În ultima săptămână a fost la Milano şi în Moldova. Premierul se ţine la distanţă de bătălia electorală şi a găsit şi modalitatea prin care să o facă. În ultima săptămână, dincolo de apariţia de la Mihai Gâdea, a existat doar declaraţia legată de dezbaterile electorale prin care Preşedintele PSD şi-a asumat explicit statutul de candidat.

În rezumat, am avut o săptămână în care purtătorii de mesaj ai lui Ponta i-au produs mai curând deservicii, în care Traian Băsescu a redevenit un jucător instituţional în campania electorală (fără a ridică mănuşa pe care singur a aruncat-o privind dezvăluirile) şi în care justiţia ţine pe toată lumea în priză.

Două elemente lipsesc din acest tablou: candidaţii şi alegătorii. Primii vor argumenta că sunt prea ocupaţi să se întâlnească cu cei din urmă. Însă nu se ţine cont de un element fundamental: nimeni nu va vota un candidat care nu pare controlând situaţia, iar din perspectiva aceasta, nimeni nu pare să se fi aflat în control în această săptămână.

Atât de mult a lipsit campania electorală din această săptămână de campanie electorală, încât nu s-a simţit nicio diferenţă între prima săptămână a campaniei pentru prezidenţiale 2014 şi o săptămână oarecare din anul 2013.

Cine a pierdut şi cine a câştigat săptămâna. Impact strategic

Victor Ponta a trebuit să muncească mult să scape de ajutorul comunicatorilor săi. Fiind pus în defensivă de declaraţiile purtătorilor săi de mesaj, Victor Ponta a trebuit să muncească mult în această săptămână ca să ofere şi alte subiecte media decât repetarea în buclă a declaraţiilor celor doi. Victor Ponta a continuat turneul naţional, a continuat turneul internaţional (Conferinţa UE de la Milano şi vizită în Republica Moldova), a oferit mai multe mesaje despre economie, sport, cultură, a participat la evenimentul de gală SMURD, ba chiar l-a comemorat pe Regele Carol I. A fost mai activ poate decât în alte săptămâni. Victor Ponta nu a punctat major în subiectul Lukoil, însă odată cu trimiterea scrisorii către ambasadorii străini a ieşit din defensivă.

Klaus Iohannis a câştigat puncte pe greşeala adversarilor. Candidatul ACL a făcut lucrurile corecte în această săptămână: şi-a continuat turneul electoral naţional, a dat mesajele corecte pe temele potrivite profilului său şi a fost prezent în media naţională şi locală, însă cele mai multe puncte le-a câştigat pe greşelile adversarilor săi. Acest lucru este important mai puţin pentru candidatul Iohannis cât pentru activul ACL, care a primit o gură de oxigen şi a simţit miros de sânge. Este de aşteptat ca efectul de mobilizare al membrilor ACL să fie chiar mai relevant electoral decât percepţiile directe ale alegătorilor despre declaraţiile care îl vizau pe Iohannis. Concluzia este că şi în 2014 cartea victimizării aduce bonusuri electorale semnificative. Aviz celor care îşi aduc aminte de pixelul albastru.

The Gang of Four ne oferă o luptă cu două viteze: Udrea - Macovei şi Tăriceanu - Meleşcanu sunt cele două cuplete cu intenstităţi electorale variate.

Elena Udrea a fost şi ea mai puţin prezentă decât au fost sloganurile sale: „România frumoasă” şi „Bună pentru România. Candidata PMP pare să vrea să exploateze pe deplin dimensiunea de gen, cu toate că efectul s-ar putea întoarce împotriva ei mai devreme decât s-ar aştepta (de remarcat scrisoarea către femei de la sfârşitul săptămânii). Iar chiar dacă reuşita electorală ar fi una semnificativă (prin semnificativ înţelegem un scor de 10%, care a fost ratat la alegerile europarlamentare, deşi a fost un obiectiv asumat), modul în care Elena Udrea a purtat această campanie nu poate servi nici PMP, nici altor candidaţi sau figuri publice ale PMP, pentru că este campanie făcută la croitor (tailor made) pentru Elena Udrea. De menţionat doar că unele execuţii grafice şi unele sloganuri ale campaniei PMP depăşesc sfera de gen, ducând discuţia şi percepţia publică într-o zonă care nu poate servi candidatului PMP.

Monica Macovei rămâne candidatul răsfăţat al Internetului şi este, prezumptiv, principalul beneficiar de pe urma tuturor scandalurilor de corupţie pentru că este candidatul perceput drept anti-sistem. Cu toate acestea, lipsa unei organizări în secţiile de vot şi prezenţa sa discretă în mass-media tradiţionale continuă să-i umbreacă această campanie, de altfel una creativă. Dincolo de aceste provocări, una dintre problemele Monicăi Macovei este chiar programul său de candidat, care, deşi este un produs reuşit de marketing politic, suferă la substanţă (disonanţa cognitivă între un stat minimal clamat, dar care este totuşi foarte prezent prin modul în care îl vede dna Macovei funcţionând, şi exemplul datoriei externe – sunt doar două dintre exemplele flagrante).

Călin Popescu Tăriceanu şi Teodor Meleşcanu au fost marginali sau absenţi cu desăvârşire din spaţiul public şi politic în această săptămână, ceea ce duce la concluzia că în The Gang of Four, avem acum două cuplete cu viteze diferite. Interesul se mută pe locul al treilea, căci restul riscă să devină deşertăciune.

Perspective pentru săptămâna care urmează

Orizontul de aşteptare pentru un glonţ de argint care să vină de hac unuia sau altuia dintre candidaţi rămâne valabil. La acesta se adaugă şi aşteptări despre mersul campaniei în sine, în condiţiile în care urmează intrarea în linie dreapta: apropierea de turul întâi.

Va exista o aşteptare în creştere cu privire la dezbaterile electorale, sarea şi piperul din lumea întreagă în alegerile prezidenţiale. Posibilitatea unei întâlniri în turul I este foarte scăzută, aşa că nu ne rămâne decât să visăm la marele duel din turul al doilea.

Din punct de vedere al temelor deja deschise, cazul Microsoft va avea o evoluţie instituţională de etapă în Camera Deputaţilor. Senatul se mai gândeşte. Altfel, în continuare, cu toţii părem să aşteptăm cu sufletul la gură ca deus ex machina să facă primul gest.

O observaţie de final: există o bătălie interesantă pentru definirea lui Klaus Iohannis. PSD caută să-i distrugă ethos-ul, apelul persuasiv al caracterului candidatului ACL. În acest timp, Primarul Sibiului acţionează cu o precauţie căreia nu îi găsim grad de comparaţie.

Este un joc de lumini şi umbre, în care se caută mai degrabă evitarea atacului şi fugare definiri pe anumite zone. La fel, Victor Ponta trăieşte şi el precum elefantul electoral în magazinul cu porţelanuri, câutând să fie cât mai prezidenţiabil şi să nu dea prilejuri de mobilizare milionului de votanţi care aşteaptă turul al doilea doar pentru a-l pedepsi pe favorit.