De ce să legiferezi ceva ce deja există? De ce să chinui şi mai mult un cuvânt în condiţiile în care realitatea socială este mai nuanţată fiindcă oamenii (şi heterosexualii, da?) fac altfel de alegeri? De ce să nu faci diferenţa între căsătoria laică şi cea religioasă?  

Am discutat săptămâna aceasta cu destui oameni încât să înţeleg că mulţi chiar nu cunosc faptul că deja căsătoria între persoane de acelaşi sex este interzisă. Cu alte cuvinte, jupânii vin să ceară legiferarea a ceva ce este deja prevăzut în legislaţia din România. Codul civil defineşte căsătoria ca uniunea între un bărbat şi o femeie (art. 259), ba mai mult, chiar interzice căsătoria dintre persoane de acelaşi sex şi nu recunoaşte parteneriatele civile ori căsătoriile între persoane de acelaşi sex contractate în străinătate (art. 277). Regimul căsătoriei este clar. Nu se poate ca doi bărbaţi ori două femei să se căsătorească în România.

Patul lui Procust reprezintă o tentaţie pentru jupâni. Din mitologia greacă, ne-a rămas această metaforă ca un simbol al practicilor restrictive de încadrare a oamenilor în tipare prestabilite. Jupânii familiei din 2016 doresc să actualizeze un Pat al lui Procust chiar în Constituţie fără să ţină seama de realitatea socială. Nu e ca şi cum actuala definiţie a familiei din Constituţie nu ar fi deja limitativă. Mă întreb dacă cei care au semnat înţeleg că familia îmbracă forme mult mai diverse. Familiile monoparentale, alcătuite dintr-un părinte şi copil, nu sunt familii? Altfel spus, o mamă cu copil ori un tată cu copil, care îl îngrijeşte, îi oferă iubire, îl creşte cu responsabilitate, nu reprezintă familie? Familiile alcătuite din bunici şi nepoţi sau unchi, mătuşi şi nepoţi nu sunt familii? Plecarea părinţilor în afara graniţelor ca să lucreze, vă spune ceva? Condiţiile social-economice care afectează familia, vă sunt cunoscute? Dar violenţa în familie, ca factor de regândire a dinamicii şi formei pe care o îmbracă familia? Dar cele peste 800.000 de persoane care trăiesc împreună potrivit ultimului recensământ din 2011, dar nu sunt căsătorite, ele nu alcătuiesc o familie?  

Manifestarea în spaţiul public a credinţelor religioase se bazează şi pe alegere liberă, altfel spus decizi dacă eşti sau nu un jupân. Hai să ne uităm la vecinii ortodoxi greci care, în decembrie 2015, au legalizat parteneriatele civile. Să mergem în zona catolică şi la mesajele transmise de Papa Francisc pentru includerea minorităţilor sexuale în comunitatea religioasă. Vedem, aşadar, alegeri diferite bazate tot pe credinţă.  Mesajul de Iubire transmis de Iisus Hristos: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Mt. 22, 39) şi  "Poruncă nouă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu" (Ioan 13, 34; 15, 12) este departe de această mobilizare a urii faţă de minorităţile sexuale. Cu cât aflu mai multe despre iniţiativele acestor organizaţii, cu atât mai mult simt nevoia să recitesc şi Constituţia şi pasaje din Biblie precum cele de mai sus. Bigotismul şi cu iubirea faţă de aproape nu fac o casă bună.      

Acest demers lipsit de miză legislativă, adică mult zgomot pentru aproape nimic, trebuie aşezat într-un context mai amplu de influenţare a deciziilor politice, administrative de organizaţii religioase vocale. De aici a venit rezistenţa puternică faţă de introducerea educaţiei sexuale/pentru sănătate în şcoli, cu toate că România, cu cele 8500 de mame minore, este campioană europeană la sarcini în rândul minorelor. Tot aici găsim şi demersul recent numit “Iniţiativa legislativă a cetăţenilor pentru protecţia vieţii fătului, a drepturilor femeii însărcinate şi a dăinuirii neamului românesc”. Titlul sugerează o altă încercare de restricţionare a avortului. Am mai scris despre teme asemănătoare: Marşul mesagerilor dreptăţii din uter” şi „Corpul femeilor, un câmp de luptă politico-religios”.

Cele trei milioane de semnături ale jupânilor au fost strânse şi în cadrul spaţiului şcolar, deşi în şcoli sunt interzise activităţile de natură politică, iar schimbarea Constituţiei este o acţiune politică. Găsiţi aici informaţii. Procesul de colectare a semnăturilor a ieşit şi el din sfera legalităţii şi a onorabilităţii. Însăşi această cerinţă a Coaliţiei pentru Familie intră în contradicţie cu o prevedere constituţională potrivit căreia nicio revizuire nu poate fi făcută dacă afectează drepturile şi libertăţile cetăţenilor (art. 152, al. 2).

Semeni vânt, culegi furtună sunt vorbe înţelepte. Poate ar trebui să fim mai atenţi cu această “casă” în care locuim toţi, în diversitatea noastră, minoritari şi majoritari, femei, bărbaţi, minorităţi etnice, sexuale, religioase, persoane cu dizabilităţi, tineri, vârstnici… Casa aceasta ne primeşte pe toţi fiindcă o putem face încăpătoare. O condiţie de bază este să nu fim jupâni.  

Demersul acesta este susţinut de Biserica Ortodoxă Română. Ca cetăţeană a acestui stat, îmi displace profund ingerinţa Bisericii în reglementarea raporturilor civile dintre cetăţeni. Căsătoria civilă şi cea religioasă sunt diferite. Statul român nu îi spune Bisericii Ortodoxe cum să modifice slujba religioasă, mai exact mesajul potrivit căruia femeia trebuie să se supună bărbatului, în aşa fel încât să fie respectat articolul 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Cultele religioase sunt autonome faţă de stat potrivit Constituţiei. Reciproca nu ar trebui să fie valabilă? Statul român nu ar trebui să aibă autonomie faţă de cultele religioase? Uite aici o idee de petiţie şi de revizuire a Constituţiei.