Pentru mai multă precizie, trebuie spus că Gabriela Firea e o româncă mîndră că e românca Gabriela Firea. De asemenea, dar numai în treacăt şi fără rost, e de amintit că Simona Halep e o jucătoare de tenis mai bună decât cele mai multe jucătoare de tenis din lume. Sau, după logica dominantă în PSD, un fel al Gabrielei Firea de a fi mîndră că e Gabriela Firea.

Gabriela Firea colecţionează ocazii, oameni şi situaţii, la ordinul şi în folosul Gabrielei Firea. Aşa a cîşigat Simona Halep finala candidaţilor la atenţia trecătoare a Gabrielei Firea. De aici valoarea de întrebuinţare a Simonei Halep şi problemele Gabrielei Firea. Căci Firea e membru PSD, iar PSD e membru de bază şi de vază al naţionalei şi internaţionalei prostiei româneşti. Asta înseamnă că, ori de cîte ori încearcă să aibă o idee, Gabriela Firea se loveşte de ea însăşi sau, altfel spus, se vede în situaţia de a împăca şi capra şi capra.

Firea a plecat de la o presupunere demnă de competenţa cromatică a daltoniştilor: susţinătorii lui Halep sînt parte a electoratului PSD!

În cea mai bună tradiţie PSD, Firea gîndeşte doar spre a găsi drumul cel mai scurt spre prostie. Între izbînzile mai vechi ale acestei ocupaţii, se numără remarcile Gabrielei Firea privitoare la calităţile de tată fără copii ale lui Klaus Iohannis. Nu trebuie uitate nici declaraţiile aceleiaşi Firea pe tema lipsei de interes a alegătorilor români din Anglia, la prezidenţialele din 2014.

De data asta, Firea a plecat de la o presupunere demnă de competenţa cromatică a daltoniştilor: susţinătorii lui Halep sînt parte a electoratului PSD! Cine va cerceta mai mult va afla, probabil, că presupunerea merge mai departe. Firea şi PSD par convinşi că, în genere, românii sînt parte a marelui electorat PSD. Se poate dar numai dacă PSD e partidul director al prostiei universale. Aşa ceva e, totuşi, imposibil. Prostia mereu proaspătă a PSD e un fenomen foarte local.

Firea e Primar ales al Bucureştiului. Asta a făcut-o să creadă că are acoperirea morală să se folosească de imaginea şi de buna cuviinţă a Simonei Halep. Indiscutabil, un Primar are tot dreptul să fie gazda unui cetăţean care şi-a servit ţara în mod strălucit. Simona Halep e, cum s-ar zice, un bun naţional. Dar Bucureştiul nu e un bun naţional? Înainte de a se proclama gazda unei românce de patrimoniu, Firea trebuia să arate că ştie să aibă grijă de oraşul pe care îl administrează.

Primarul Bucureştiului a ştiut să întindă mîna după Halep şi a făcut astfel o eroare de aroganţă orbitoare. Înfăţişîndu-se pe aceeaşi scenă cu Halep, Firea a forţat comparaţia între performanţă şi eşec. Mai mult: între modestia unui superstar care nu cerşeşte adulaţie şi nesimţirea unui faliment care îşi pune la cale reabilitarea. De asta a fost fluierată Firea.

Primarul Bucureştiului a ştiut să întindă mîna după Halep şi a făcut astfel o eroare de aroganţă orbitoare.

Nu trebuie să fii plătit de Soros ca să ştii în ce oraş trăieşti şi ce fel de primar ai. Oricum, în dragostea lui neţărmurită şi uşor neînţeleasă pentru democraţie, Soros are treburi mai importante: demonizarea guvernului italian şi răsturnarea votului popular care a dus la Brexit. Nu e puţin. Căci adversarii lui Soros s-au bătut onest pentru dreptul la suveranitate şi au refuzat pe faţă viaţa sub interesele elitelor. Nu e cazul Gabrielei Firea care e parte a unei elite noroioase şi tîmpite, dar nu mai puţin în capul mesei.

Discuţiile care insistă asupra prostiei abisale, fertile şi irepresibile a universului PSD ratează ceva important. Aşa cum o cunoaştem din repetatele ei străfulgerări, prostia PSD n-are nimic pitoresc sau hîtru. Nu amuză şi nu lasă în urmă pilde care clădesc isteţimea viitoare.

La cunoştinţa subsemnatului au ajuns informaţii după care o anumită persoană a cerut, recent, desfiinţarea sau interzicerea PSD. Nătărăul care a propus aceste grozăvii trebuie să înţeleagă că nu poţi nici desfiinţa, nici amuţi stările organice. Iar prostia PSD are ceva natural şi stăruitor, ca o buruiană care răzbeşte prin betoane. Prostia PSD e expresia unei vocaţii toxice fundamentale aşternută veninos la fundul sufletului românesc. Aşa ceva se poate descrie, dar nu se poate interzice sau exila.

În fond, PSD e un partid românesc în care au cristalizat toate datele negaţiei de sine a românilor. Un refuz gigantic şi feroce de cooperare şi generozitate dă definiţia acestei stări din care PSD a făcut o virtute politică redutabilă. Firea e o junioară meritorie. Maeştrii acestei negaţii au fost, de la Iliescu citire, toţi liderii fenomenului pe care îl cunoaştem, astăzi, sub iniţialele PSD. Ei au fructificat şi au fost fructificaţi de o infirmitate românească urîtă şi bezmetică. E vorba de frica de succesul altuia şi de fericirea de a domni peste oamenii mai săraci, mai slabi sau mai mici, începînd cu proprii copii şi terminînd cu oricine e insuficient  de carnivor sau prea încrezător în umanitate.

Trecerea timpului şi mai ales trecerea timpului sub PSD nu ne ajută. Ne execută.

Pesedomanţia e o disciplină inutilă. Cei ce caută să deosebească nuanţele care îl deosebesc pe Iliescu de Năstatse şi pe Năstase de Dragnea ne pierd timpul, după ce şi-au pierdut bunul simţ.

Firea nu a gafat. A confirmat. Nici un om sănătos la cap şi cu palmaresul Gabrielei Firea în buzunar nu se expunea public în compania celei care e negaţia vie a indolenţei, vicleniei şi stagnării pe care stă PSD. Încăpăţînarea cu care PSD nu ratează nici un prilej de a amuza copios pînă şi curcile depresive vine dinăuntru. În lumea de instincte şi pulsiuni primitive ale acestui partid, aroganţa e firească şi se cere afişată indiferent de dauna publică, Tocmai pentru că lumea publică şi, în genere, lumea exterioară PSD nu există pentru PSD.

Se spune că prostia nu iartă. Ba da. Graţiază. Dar numai spre a a pedepsi mai tîrziu şi mai bine, transformînd sentinţa finală în pedeapsă capitală. Trecerea timpului şi mai ales trecerea timpului sub PSD nu ne ajută. Ne execută.