PSD s-a răzgândit: STS nu mai trece în subordinea MAI

PSD s-a răzgândit: STS nu mai trece în subordinea MAI

Marcel Opriş, actual şef al ST FOTO Mediafax

Senatorii au respins, miercuri, proiectul de lege care prevedea că STS va trece în subordinea MAI, îşi va schimba denumirea şi va intra în totala autoritate a premierului Victor Ponta şi nu a ministrului de Interne.

Ştiri pe aceeaşi temă

Plenul Senatului a respins, cu 79 de voturi „împotrivă şi patru „pentru“, proietul de lege care prevedea trecerea STS În subordinea Ministerului de Interne. Proiectul de lege a trecut tacit de Camera Deputaţilor, Senatul fiind Cameră Decizională.

„Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se realizează ca Departament de Telecomunicaţii Speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, structură cu personalitate juridică, condusă de un secretar de stat, ajutat de trei subsecretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului“, spune proiectul legislativ.

Conform legii actuale de funcţionare, conducerea STS este asigurată de un director, cu rang de secretar de stat, numit de CSAT, unde deciziile se iau prin consens, la propunerea preşedintelui CSAT, adică a preşedintelui ţării. Iar adjuncţii săi se numesc tot de CSAT, la propunerea directorului STS.

„Sintagma Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se înlocuieşte cu sintagma Departamentul de Telecomunicaţii Speciale, iar sintagma Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale se înlocuieşte cu şeful Departamentului de Telecomunicaţii Speciale“, se mai arată în proiectul de lege iniţiat de PSD.

Totodată, întreaga activitate a CSAT va fi controlată de către Guvern, şi nu de către Parlament, cum este în actuala lege. „Structura Generală a Departamentului de Telecomunicaţii Speciale, atribuţiile componentelor sale funcţionale, efectivele şi resursele în timp de pace şi în timp de război, regimul reţelelor şi a echipamentelor de telecomunicaţii speciale şi mobilizarea serviciului se stabilesc prin hotărârre de Guvern“, se prevede la alineatul 1 al articolului 7 modificat.

Proiectul de lege, înaintea ruperii USL

Proiectul de lege a luat naştere în februarie, anul trecut, în urma accidentului din Apuseni. Premierul Victor Ponta a cerut atunci demiterea şefului STS, Marcel Opriş, ca urmare a modului în care instituţia pe care o conduce a gestionat localizarea aeronavei prăbuşite, la 20 ianuarie, în Munţii Apuseni.

Preşedintele Traian Băsescu s-a opus şi a explicat că STS a acţionat conform legii. „În aceste zile, s-a instalat public ideea că STS trebuia să facă localizarea exactă a aeronavei prăbuşite în Apuseni. Este o minciună, STS nu are nici echipamente pentru aşa ceva,  nu are nici dreptul legal să facă mai mult decât atât“, a punctat Băsescu şi a precizat că învinuirea lui Opriş pentru eşecul operaţiunii face parte dintr-o campanie de discreditare a instituţiilor statului.

Întrebat  dacă directorul STS, Marcel Opriş, va fi înlocuit din funcţie după ce proiectul legislativ de mutare a serviciului în subordinea MAI va fi adoptat de Parlament, Victor Ponta a răspuns: „Nu, o să stea 100 de ani domnul Opriş în funcţie! Nu a venit Băsescu de acasă cu STS-ul. Nu a murit nicio instituţie că s-a schimbat şeful“. Ioan Stanomir, profesor de drept constituţional, atrage atenţia că o nouă instituţie va fi politizată. „Cred că ne aflăm în faţa unei tentative de a schimba echilibrul politic şi instituţional. E o situaţie foarte gravă când se decide unilateral politic viitorul unei instituţii. STS va fi trasformat într-un obiect politic a cărui soartă  va fi decisă de Victor Ponta“, a declarat Ioan Stanomir pentru „Adevărul“. Politologul crede că intenţia USL poate fi îndreptată pe plan intern de către CCR, însă pe plan internaţional, „jocul cu serviciile nu este apreciat“.

Cum a ocolit CSAT

Deşi presa şi parlamentarii din opoziţie au avertizat că o asemenea mutare, a treceruii STS din subordinea CSAT în cea a MAI, poate fi făcută numai cu avizul CSAT, instituţie care înglobează, în acest moment, STS, parlamentarii USL au driblat CSAT cu ajutorul unei portiţe legislative. Conform legii de funcţionare, la capitolul atribuţii, CSAT „avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind: 1. securitatea naţională; 2. organizarea generală a forţelor armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.“

Sintagma-cheie în articolul de mai sus este „acte normative iniţiate sau emise de Guvern“. Or, proiectul legislativ prin care se prevede trecerea STS la MAI nu este un proiect iniţiat de Guvern sau de vreun minister, ci unul iniţiat de Parlament, prin mâna USL. Prin această mişcare, proiectul de lege iniţiat de actuala majoritate parlamentară iese de sub incidenţa Legii CSAT şi nu mai trebuie avizat.

De altfel, liderii PSD au dat primele semnale încă de dimineaţă, când se zvonea că proiectul va fi redactat chiar de Ministerul de Interne. „Există un proiect, domnul Sârbu îl discută la Senat în grupurile parlamentare, noi îl discutăm la Cameră. Fiind iniţiativă legislativă, nu va avea nevoie de avizul CSAT, ci de al Guvernului şi al Consiliului Legislativ“, anunţa Zgonea. Declaraţia preşedintelui Camerei Deputaţilor a fost întărită de premierul Victor Ponta. „Pentru o iniţiativă legislativă, Parlamentul nu are nevoie de avizul CSAT“, avertiza premierul. În final, s-a văzut că liderii PSD aveau un plan bine stabilit.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările