Trece sau nu trece moţiunea de cenzură?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta pare a fi întrebarea momentului. Ideal ar fi fost ca premierul Dăncilă să ceară validarea parlamentului pentru noua compoziţie politică  a guvernului. Se pare că nu se grăbeşte, dar evenimente noi apărute în spaţiul politic fac acum mai aproape de reuşită o moţiune de cenzură.

Mi-am exprimat  preferinţa pentru solicitarea votului  parlamentului  pentru  guvernul Dăncilă fără ALDE, din cauza riscurilor pe care le presupune o moţiune de cenzură eşuată. În cazul că nu trece moţiunea, Dăncilă va spune  că are, totuşi, majoritate parlamentară şi ar fi mult mai greu de urnit din loc. Din America, i-a transmis preşedintelui Iohannis că-i va trimite propuneri de miniştri interimari, bazată pe decizia CCR conform căreia preşedintele nu are dreptul să refuze desemnarea interimarilor. Dăncilă vrea să lungească agonia actualei guvernări, în speranţa că va obţine un rezultat, cât de cât mulţumitor, la prezidenţiale. Dacă pierde funcţia de premier, pierde tot. Partidul şi candidature la prezidenţiale.

Noi evenimente care o trimit pe doamna Dăncilă în derizoriu

Vizita în America este un eşec. Americanii nu se dau în vânt după Viorica Dăncilă. Vicepreşedintele american, Mike Pence, a lăsat-o cu ochii în soare, nu i-a făcut onoarea de a o primi, fie şi câteva minute. Până şi în poza cu Rick Perry, ministrul Energiei din America, premierul Dăncilă asistă din spatele grupului, fără să spună o vorbă. La masă era Ramona Mănescu, ministrul de externe. Spre deosebire de domnia sa, preşedintele Klaus Iohannis s-a pozat cu Donald Trump, a vorbit de la tribuna ONU, diferenţele dintre cei doi fiind evident în favoarea preşedintelui. Iar Ramona Mănescu s-a mutat in delegaţia preşedintelui, înţelegând încotro bate vântul.

Decizia AEP de a nu returna banii cheltuiţi de PSD la europarlamentare. A căzut ca o bombă pe capul fruntaşilor PSD, care au împrumutat cu sume mari partidul, în speranţa că-i vor primi înapoi.  Rovana Plumb a contribuit cu 800.000 de lei, motiv pentru care a fost propusă comisar european.  Claudiu Manda a donat „doar” 406.000 de lei, aşa că s-a ales  cu funcţia de europarlamentar. Este clar motivul  alegerii făcută de Viorica Dăncilă pentru funcţia de comisar european, în persoana Rovanei Plumb: 800.000 de lei.

Laura Codruta Kovesi devine şeful Parchetului European. Persoana cea mai demonizată în România de clanurile PSD, vinovatul de serviciu pentru toate belelele căzute pe capetele PSD, simbolul „statului paralel”, ajunge preferata UE pentru o funcţie extrem de importantă la UE. După eşecul american, iată şi un eşec european de proporţii  pentru pretenţiile de influenţă a guvernului Dăncilă în spaţiul european.

Rovana Plumb nu este agreată pentru funcţia de comisar european. Cel mai probabil rămâne şi fără funcţie, şi cu banii daţi la partid. Rovana Plumb nu trece de comisiile PE, în primul rând pentru că nu justifică diferenţele din declaraţiile de avere, dar şi pentru faptul că a fost salvată de parlamentul României de o urmărire penală în cazul Belina. Premierul Dăncilă refuză să desemneze pe altcineva din partea României. La 800.000 donaţi partidului, cred şi eu că e greu.

Continuă să fugă parlamentari PSD şi  consilieri ai dnei Dăncilă. Din America, premierul Dăncilă se declară convinsă că „PSD este un partid unit”. Cât de unit este s-a văzut când 30 de parlamentari s-au mutat la Pro România, când ministrul Ana Birchall nu dă doi bani pe ce spune Dăncilă, când parlamentari PSD au semnat moţiunea de cenzură, când Ilan Laufer a demisionat din funcţie de consilier în semn de protest că nu a fost luat în America. PSD-ul atât de unit, în concepţia dnei Dăncilă, seamănă tot mai mult cu o  corabie care se scufundă şi din care fug „pasagerii”.

Guvernul Dăncilă este  în colaps. Nu are miniştri plini la interne, educaţie, mediu, energie, ministere cheie în funcţionarea guvernului. Ministerul Justiţiei nu are secretari de stat. Motivarea CCR la ultimul conflict între guvern şi preşedinţie nu apare, iar preşedintele nu va aplica decizia CCR decât după o analiză aprofundată, care nu se ştie cât va dura.

Dacă membrii de vază ai PSD cred că nu mai e mare lucru de pierdut şi fug pe capete, este posibil ca moţiunea de cenzură să treacă. Votată inclusiv de parlamentari PSD. De mult apăruse în partid ideea că i-ar fi mai bine în opoziţie, şi doar cramponarea dnei Dăncilă de scaunul de premier i-a oprit să treacă în opoziţie. Acum au ocazia să scape de ea.

Premierul Dăncilă a dovedit că funcţia aceasta este o pălărie prea mare pentru domnia sa. Nu înţelege politica externă, economia, finanţele publice. S-a înconjurat de oameni docili, precum Teodorovici, care nici ei nu înţeleg mare lucru din domeniile pe care le conduc. Nu ascultă de consilierii şi miniştrii care o contrazic, după modelul Dragnea. Presupun că mulţi dintre parlamentarii şi şefii PSD au ajuns la concluzia că este mai bine să scape de această piatră de moară atârnată de gâtul partidului şi să treacă în opoziţie, sau să apeleze la un alt premier, o persoană mai competen şi agreată de partenerii României. Cum ar fi Ana Birchall.

Din toate aceste considerente,  moţiunea de cenzură are acum şanse mai mari să treacă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite