Traseişti de mici. Tinerii din PMP au trecut la PSD. Reacţia lui Tomac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Social Democrat anunţă că toată conducerea centrală a Organizaţiei Tineretului Partidului Mişcarea Populară şi marea majoritate a membrilor acestei filiale s-au alăturat PSD. Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP, a negat acest lucru, susţinând că doar fostul preşedinte al tinerilor populari s-a înscris în PSD.

Toată conducerea centrală şi marea majoritate a membrilor Organizaţiei Tineretului Partidului Mişcarea Populară au decis miercuri, 2 mai, de Ziua Naţională a Tineretului, să se alăture PSD, se arată într-un comunicat al social-democraţilor. 

„Am vrut ca, de Ziua noastră naţională, vocea noastră, a tinerilor, să se facă auzită. Am intrat şi ne-am implicat în politică pentru ca interesele şi drepturile tinerilor să fie promovate. Nu am reuşit să facem foarte mult în acest sens în cadrul Partidului Mişcarea Populară. De aceea, în mod firesc, ne-am îndreptat către PSD, partidul care până acum a luat cele mai multe decizii în favoarea tinerilor şi în care noile generaţii au cele mai mari şanse de a accede în funcţiile publice. Vrem ca vocea noastră să conteze, iar argumentele noastre să fie auzite. Sperăm, credem şi ne dorim să avem un viitor cât de bun se poate în ţara noastră. Locul nostru este în partidul în care putem construi, în care putem realiza cu adevărat ceva pentru tineri", a declarat Gabriel Popa, fostul preşedinte al OTPMP, citat în comunicat.

Potrivit sursei citate, alături de fostul lider al tineretului PMP au ales să vină la PSD „majoritatea conducerii centrale şi membri ai organizaţiei de tineret a PMP din întreaga ţară".

Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD, Gabriel Petrea, a apreciat gestul tinerilor care au ales să facă parte din echipa social-democraţilor. „Apreciem gestul colegilor noştri şi suntem bucuroşi să aducem forţe proaspete în organizaţia noastră. Această iniţiativă confirmă practic percepţia că PSD este cu adevărat partidul care oferă cea mai bună platformă de exprimare şi promovare a tinerilor. Nu sunt vorbe mari. Cei mai mulţi tineri au fost pe listele PSD de la locale şi de la parlamentare - atât ca număr, dar şi ca pondere. De asemenea, în primul an de guvernare PSD, vedem că pentru tineri s-au luat mai multe măsuri decât în toată perioada guvernării PNL - PDL, începând de la programele de ucenicie şi internship, până la dublarea fondului de burse şi transport gratuit pentru studenţi, dar şi RCA redus pentru tineri", a declarat Gabriel Petrea

Eugen Tomac: E o ştire falsă

Preşedintele executiv PMP, Eugen Tomac, afirmă că „PSD traversează o mare criză dacă a ajuns să producă ştiri false cu privire la tinerii din PMP" şi precizează că un singur tânăr a trecut la PSD şi nu organizaţia de tineret a partidului, aşa cum anunţaseră social-democraţii.

„PSD traversează o mare criză dacă a ajuns să producă ştiri false cu privire la tinerii din PMP. Nu organizaţia PMP a trecut la PSD astăzi, cum a anunţat principalul partid de guvernământ. Un singur tânăr, care de altfel nu mai trecuse de mult timp pe la PMP, a ajuns, în preajma congresului nostru de tineret, să rupă poarta către PSD. Tinerii noştri au congres pe 2 iunie şi acolo veţi vedea cei mai valoroşi tineri din politică, pe cei care cred în PMP!", declară Eugen Tomac, într-un comunicat dat publicităţii miercuri.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite