De ce este greşită fixaţia USR pentru anticipate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deja de trei ani, alegerile legislative anticipate sunt latimotivul celor cărora nu le-au convenit rezultatele scrutinului la termen din decembrie 2016. Să trecem în revistă câteva dintre motivele pentru care, cel mai probabil, următoarele alegeri legislative din România vor fi la termen şi nu anticipate.

De la bun început, ţin să precizez că reconfigurarea polilor de putere din Parlament este necesară pentru a-i realinia la preferinţele de acum ale cetăţenilor. Conducerea din prezent a Senatului şi a Camerei Deputaţilor, cât şi componenţa politică a celor două foruri ale legislativului reflectă voinţa alegătorilor aşa cum a fost ea exprimată la cea mai recentă rundă de alegeri de acest tip, respectiv cea desfăşurată în 11 decembrie 2016. La zece zile după numărarea voturilor, mandatele senatorilor şi deputaţilor au fost validate pentru un mandat de reprezentare a cetăţenilor pe o perioadă de patru ani, respectiv în legislatura 2016-2020 a Parlamentului.

Nu încape îndoială că situaţia politică şi raporturile dintre partide s-au schimbat foarte mult în intervalul de trei ani şi aproape o lună care a trecut de la ultimele alegeri legislative. Iar configuraţia actuală a Parlamentului nu mai oglindeşte nivelul de susţinere populară al unor partide; unele sunt azi pe plus faţă de 2016, altele pe minus. Motiv pentru care anumite voci din spaţiul public românesc – politicieni şi nu numai – au cerut „întoarcerea la popor” adică încheierea prematură a mandatului actualei legislaturi prin organizarea de alegeri anticipate.

Prima oară când s-a vorbit despre anticipate a fost chiar în februarie 2017, când planurile coaliţiei de guvernare PSD-ALDE privind modificarea legilor justiţiei a scos în stradă sute de mii de români în toate marile oraşe ale ţării. Protestatarii îi cereau preşedintelui Iohannis să dizolve Parlamentul şi să demareze procedura organizării de alegeri anticipate. Solicitarea era una puerilă, deoarece eventuale alegeri anticipate la un atât de scurt răstimp după cele la termen nu aveau cum să producă rezultate substanţial diferite. Şi apoi se punea problema stabilităţii politice şi a respectării voinţei electoratului, după cum deciseseră circa 7,26 milioane de cetăţeni în cadrul unor alegeri libere şi fără suspiciuni majore de fraudă. Aşa s-a votat şi nu altfel, indiferent dacă le convine ori ba unora sau altora.

Mobilizarea unor largi categorii de cetăţeni, împotriva a ceea ce percepuseră drept tentativa lui Dragnea şi Tăriceanu de a-i face scăpaţi pe toţi corupţii României, a fost un rar exemplu de solidaritate civică. A fost cel mai amplu protest stradal din România, după Revoluţia din 1989. Iar demersul a reuşit parţial, căci coaliţia PSD-ALDE a dat înapoi, iar ministrul Iordache a retras OUG 13. Dar solidarizarea a fost de scurtă durată şi s-a topit din primăvara lui 2017, odată cu zăpada. Au rămas în alertă doar cei mai radicali membri ai mişcării #Rezist, care i-au îndepărtat prin virulenţa lor pe protestatarii moderaţi.

Despre alegeri anticipate s-a mai vorbit după prăbuşirea chiar de către PSD a guvernelor sale – mai întâi Grindeanu şi apoi Tudose – dar şi după reprimarea brutală a manifestaţiei din Bucureşti de pe 10 august 2018. În niciuna dintre aceste crize politice ori sociale în cazul celei din urmă, majoritatea parlamentară nu a avut vreun interes să declanşeze anticipate, astfel că mingea a fost aruncată în terenul Preşedinţiei. Însă preşedintele Iohannis nu are vocaţie nici de luptător, nici de martir, astfel încât nu a luat niciodată în serios propunerea de dizolvare a Parlamentului. Spre binele pe termen scurt al economiei naţionale şi al românilor cu credite bancare în valute străine, primii afectaţi de previzibila explozie a cursului de schimb leu-euro în cazul unei crize interne acute.

Anticipatele au fost cuvântul de ordine al multor politicieni şi formatori de opinie inclusiv după ce executivul Dăncilă a căzut în Parlament prin moţiunea de cenzură a opoziţiei, cu participarea unora dintre parlamentarii care susţinuseră guvernarea PSD rămasă între timp fără apendicele ALDE. Formarea unui nou guvern a fost pentru o perioadă în impas, motiv pentru care „soluţia” prezentată era organizarea de urgenţă a alegerilor legislative anticipate după cele prezidenţiale. Soluţia anticipatelor pe repede-înainte a stat la baza logicii USR de a nu susţine în primă fază instalarea guvernului monocolor PNL condus de Orban. O serie de parlamentari influenţi ai USR, precum deputatul Stelian Ion, au susţinut intrarea la guvernare alături de liberali, dar conducerea partidului a spus „pas”.

Acceptând invitaţia la guvernare, USR ar fi primit un număr de portofolii care ar fi corespuns în linii mari ponderii aleşilor săi în Parlament. Dar sfătuitorii lui Barna au considerat că scorul de 9% din 2016 nu mai reflectă forţa din 2019 a USR, ajunsă în primăvară la 22% din sufragii la europarlamentare. Aşa încât USR a susţinut varianta rămânerii de facto a PSD la guvernare, sub forma interimatului, preţ de mai multe luni până la anticipate. Timp în care PNL propunea o soluţie mai pragmatică pentru România şi anume trimiterea fără întârziere a PSD în opoziţie prin învestirea cabinetului Orban.

Perioada în care USR şi PSD s-au aflat pe aceeaşi lungime de undă, fie şi conjunctural, a penalizat USR în materie de credibilitate. PSD a mimat chiar o întoarcere complice a favorului, folosindu-şi majoritatea parlamentară pentru a introduce pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor anumite iniţiative legislative promovate de USR, precum proiectele de lege privind alegerea primarilor în două tururi şi impozitarea pensiilor speciale. Probabil că nu a fost vorba de un blat asumat al conducerii USR cu Dăncilă & Co., însă PSD aşa l-a făcut să pară. Iar decontul pentru USR s-a văzut la prezidenţiale, după numai câteva săptămâni, când Barna a bifat primul recul electoral din scurta existenţă a partidului. Şi aceasta din cauza lipsei de experienţă politică, tradusă în fixaţia pe tema anticipatelor.

Cui prodest? Cui îi convin anticipatele?

PSD nici nu vrea să audă de alegeri legislative anticipate, deoarece se află pe un minim istoric. Foarte mulţi dintre cei care au reuşit să acceadă la funcţii de senatori şi deputaţi în 2016 sub sigla PSD sunt conştienţi că nu ar mai câştiga un nou mandat în Parlament. Unii nici măcar nu mai sunt în partid, astfel că vor să aibă un mandat întreg pentru a nu pierde nici măcar o zi din avantajele funcţiei şi a beneficia la timpul potrivit de pensia specială de fost parlamentar. Chiar şi în cazul alegerilor anticipate, liderii organizaţiilor judeţene cu cei mai mulţi alegători captivi (ex: Olt, Teleorman, Giurgiu, Buzău) şi-ar consolida poziţiile în partid. Organizaţiile din Moldova care au pierdut mult teren la scrutinurile din 2019 abia dacă ar mai conta la împărţirea internă a puterii. Însă la un scor electoral care i-ar înjumătăţi numărul de mandate în Parlament, PSD nu ar mai avea forţa de presiune pe care încă o are asupra guvernului liberal. Un an în opoziţie până la alegerile la termen convine PSD pentru că i-ar permite să calmeze luptele din interior, să se prezinte ca spălat de unele păcate şi eventual să profite de erodarea la guvernare a liberalilor. Poate câştiga puncte pe serviciul adversarilor, precum a fost dublarea alocaţiilor pentru copii. Se va opune anticipatelor cu toată puterea şi influenţa care i-au mai rămas.

Soluţia democratică este organizarea de alegeri anticipate care să ia din mâna PSD securea cu care loveşte guvernarea. Soluţia nu tocmai democratică a PNL este să transfere mai ceva decât Real Madrid.

PNL declară că vrea anticipate, dar se află într-o dilemă politică. Pe de-o parte, liberalii au câştigat cu greu guvernarea şi vor să arate că sunt capabili să guverneze ţara, dezamorsând imediat bombele cu ceas lăsate în urmă de PSD. Pe de altă parte, executivul condus de Ludovic Orban este vulnerabil la sabotajele pe care PSD le face din Parlament şi orice pas greşit poate însemna demiterea guvernului prin moţiune de cenzură. Soluţia democratică la această problemă este doar organizarea de alegeri legislative anticipate care să ia din mâna PSD securea cu care poate vătăma guvernarea. Soluţia nu tocmai democratică şi nici prea eficientă găsită deocamdată de PNL este să transfere mai ceva decât Real Madrid. De când stă pe cai mari, PNL a primit în partid numeroşi parlamentari PSD, ALDE şi Pro România, pe europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan, ba chiar şi un deputat transfug de la USR, Matei Dobrovie. Tactica le este familiară, pentru că o aplică de ceva timp în cazul parlamentarilor. De pildă, în legislatura 2012-2016, liberalii au recrutat o bună parte dintre demnitarii PPDD rămaşi fără stăpân după încarcerarea lui Dan Diaconescu (iar pe ceilalţi i-a luat PSD). De prisos a mai menţiona că, de îndată ce şi-au încheiat mandatul de parlamentari, aceştia nu au mai fost propuşi pe listele PNL (şi nici pe ale PSD). Aviz tuturor traseiştilor

USR este principalul susţinător al anticipatelor şi este tot mai clar că rămâne singurul, însă puterea sa politică de a mişca lucrurile în această direcţie este mică. Mai mult decât presiunea din interior, se simte şi insistenţa partenerilor de alianţă – PLUS – care ar dori cât mai curând să aibă reprezentare şi în Parlamentul României. O abordare calmă a anului electoral 2020, cu un rezultat bun la alegerile locale care să prefaţeze o performanţă la parlamentare, poate aduce mai multe decât fixaţia pe subiectul anticipate. USR a reluat discursul despre anticipate în ultimele săptămâni, văzând că PNL nu se ţine de cuvânt în privinţa desfiinţării secţiei speciale din Parchetul ICCJ, aşa-numită „pentru investigarea infracţiunilor din justiţie”. Însă rămâne unica parte interesată anticipate.

ALDE mai are cel mult un an de existenţă ca partid parlamentar, întrucât ieşirea din coaliţia de guvernare nu a adus cu sine refacerea imaginii şifonate de părtaş la abuzul de putere al PSD. În primăvară, lui Tăriceanu şi alor săi le-au lipsit doar câteva zecimi de procent ca să aibă doi europarlamentari la Bruxelles. N-a lipsit mult, dar partea goală a paharului a făcut ca partidul să intre imediat în vrie şi în criză de identitate. ALDE s-a format din facţiuni ale PNL şi PC, în chip de cameleon ideologic cu înclinaţii vag liberale, pentru a guverna ca accesoriu alături de PSD. Alegerile anticipate le-ar scurta agonia, cele la termen le-ar da răgazul să-şi savureze eşecul politic. Liderii ALDE sunt consideraţi nefrecventabili de către partidele aflate pe val în prezent, dar încă un an de vizibilitate parlamentară le dă iluzia că mai pot cădea în picioare şi după 2020. Tăriceanu este un supravieţuitor politic şi nu ar fi exclus să tragă sfori pentru a-şi prelungi cariera, dar pentru a sări în altă barcă are nevoie de timp, nu de anticipate.

UDMR a anunţat că îşi doreşte alegeri anticipate. Calculul se bazează pe faptul că nu are ce pierde, formaţiunea etnicilor maghiari mizând pe scorul său obişnuit, între 5,5 şi 6%. Ar avea în schimb ce câştiga de pe urma aritmeticii electorale, dacă viitoarea majoritate parlamentară va fi insuficientă ori fragilă, având nevoie de voturile deputaţilor şi senatorilor UDMR. Cooptarea în executiv cu portofolii ministeriale şi secretari de stat ori susţinerea condiţionată a unui guvern sunt mereu opţiuni atrăgătoare pentru conducerea UDMR.

PMP a fost remorca în care Traian Băsescu şi-a încărcat cei mai înverşunaţi adepţi, pentru ca ei să continue să-l slujească după despărţirea fostului preşedinte de colaboratorii rămaşi în PDL. Ca orice remorcă, PMP nu are motor propriu şi trebuie tractat în alegeri. Băsescu a fost locomotiva PMP la fiecare ciclu electoral, iar în siajul său o suită de gloabe politice au părut armăsari. Dar ce vor face în condiţiile în care Băsescu a anunţat că părăseşte PMP în 2020? Mulţi parlamentari PMP au răspuns migrând la PSD. Pentru moment, Băsescu este încă foarte activ în PMP, face jocurile şi numeşte candidaţii pentru alegerile locale. De acum şapte ani anunţa că se retrage din politică la finele mandatului la Cotroceni, dar răzgândirea este atuul său. Eugen Tomac visează un PMP la +10%, dar nu este clară sursa optimismului debordant, căci Paleologu şi Neamţu nu valorează 10% nici poleiţi cu aur, mai ales că egoul fiecăruia îi va pune în conflict unul cu celălalt. S-a dat însă de gol că se teme de ieşirea din Parlament când a spus cu subiect şi predicat: „Suntem categoric împotriva alegerilor anticipate”.

Pro România se află în aceeaşi situaţie ca ALDE, cu care s-a aliat pentru susţinerea candidaturii lui Mircea Diaconu la preşedinţia României. Creaţia politică a lui Victor Ponta se află nu doar într-un con de umbră, ci şi în cădere liberă. Până la începutul toamnei părea că fostul prim-ministru va reveni triumfal în PSD, înnoindu-l cu... vechi PSD-işti înrolaţi într-o construcţie parazitară. Pro România este pentru PSD ceea ce ALDE este pentru PNL, adică un copil ilegitim născut din incest. Spre deosebire de ALDE, Pro România a trecut pragul europarlamentarelor, însă pare greu de replicat în 2020 forma bună din primăvara trecută, când a beneficiat de revolta unor filiale PSD faţă de Dragnea. Acum PSD îşi strânge rândurile şi îl lasă tot mai singur pe Ponta, care însă are ceva mai multe şanse de a fi reprimit în PSD decât Tăriceanu în PNL.

Alte partide nu au şanse rezonabile de a accede pe calea alegerilor în Parlamentul României în legislatura 2020-2024. Vor risipi nişte voturi ce urmează a fi redistribuite apoi proporţional partidelor care trec pragul electoral. Nici măcar partidele neparlamentare nu sunt gata de anticipate. Toate partidele din România se pregătesc pentru alegerile locale din luna iunie, cele care pregătesc infrastructura pentru o nouă legislatură şi o guvernare legitimă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite