Traian Băsescu la „Ora Adevărului“: „Românii pot da o lecţie clasei politice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu a dat un interviu jurnalistului Sabin Orcan, prim-redactor şef adjunct  „Adevărul“, despre actuala criză politică
Traian Băsescu a dat un interviu jurnalistului Sabin Orcan, prim-redactor şef adjunct „Adevărul“, despre actuala criză politică

Deşi nu este cotat cu multe şanse în sondajele de opinie, preşedintele suspendat al României speră că oamenii nu vor valida prin votul lor lovitura dată de actuala putere statului de drept.

Ajuns în al optulea şi poate ultimul an de mandat, Traian Băsescu pare să aibă încă destulă energie ca să se lupte cu cei 256 de parlamentari care au cerut demiterea sa din cea mai înaltă funcţie în stat. În mod paradoxal, preşedintele suspendat al României le cere românilor să iasă duminica viitoare la vot, deşi o prezenţă sub 50% l-ar readuce la Cotroceni. Parcă ar şti ceva ce noi nu ştim...

Sabin Orcan: Aţi spus odată că sunteţi cel mai bine informat om din România.

Traian Băsescu: Aşa este. Şi, până la plecarea de la Cotroceni, am fost!

Nu ştiaţi, înainte de data de 2 iulie, ce se va întâmpla?

Ba da. Şi am ştiut care a fost semnalul că se va întâmpla: momentul în care Victor Ponta, întors de la Consiliul European, unde a participat ilegal, a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, care se afla în vacanţă, pentru a prezenta ce s-a discutat la Bruxelles. Sigur că mi-am dat seama că e momentul în care vor începe procesul de suspendare. Pentru că, e ridicol, orice parlamentar care voia să se informeze putea să intre pe site-ul Consiliului.

Dan Voiculescu, în ziua în care a fost anunţat Guvernul Ponta, a ieşit la postul său de televiziune şi a spus: dacă în 30 de zile nu-şi dă demisia, Traian Băsescu o să fie suspendat în 60 de zile. Atunci nu vi s-a aprins un beculeţ?

Ba da. Ştiam însă că Victor Ponta nu este un susţinător al soluţiei, el o vedea pentru mai târziu, în aşa fel încât să se suprapună alegerile prezidenţiale cu cele parlamentare. Ieşirea dlui Voiculescu mi s-a părut puţin pripită. Din păcate, s-a dovedit că ştia perfect programul: dânsul a dat 60 de zile, iar suspendarea s-a produs în 59 de zile. Ce n-am crezut însă niciodată este că vor decapita statul, pentru că puteau să meargă foarte bine pe procedura din 2007.

Se vorbeşte foarte mult în ultima vreme despre nuanţele unor cuvinte, se fac şi plângeri penale. Zilele trecute, aţi spus şi dvs. lovitură de stat, expresie pe care aţi evitat-o la început.

Am evitat-o mult timp, pentru că era deja spusă de toată lumea. Faptul că ieri şi-au permis să anunţe că îi dau în judecată pe toţi cei care vorbesc de lovitură de stat şi cred că vor să-i aducă şi pe jurnaliştii de la marea presă internaţională, că şi ei au vorbit de acest lucru, m-a obligat să fiu solidar cu aceşti oameni care spun un adevăr. În România a fost o lovitură de stat şi ea este încă în desfăşurare. Cine o poate opri? Pe 29, o pot opri românii.

Lovitura de stat înseamnă o schimbare violentă de putere, conform dicţionarului. E valabil şi în cazul de faţă?

Da, pentru că s-a făcut cu violenţă legislativă. Violenţa cu care s-a produs înlocuirea primilor trei oameni în stat plus Avocatul Poporului a şocat, pur şi simplu, lumea civilizată. A fost prima reacţie. Iar dacă o luăm sistematic, pe instituţii, haide să ne uităm puţin: un puci, o lovitură de stat, cum se dă? Întâi ocupi televiziunea şi radioul, da? Păi, asta au făcut aceşti domni, prin votul majorităţii. Ce mai faci? Preiei Monitorul Oficial pentru ca legislaţia să fie în acord cu interesele tale. Ce-au făcut aceşti oameni? În loc să trimită o companie de militari să ocupe Monitorul Oficial, au emis o ordonanţă de urgenţă, prin care l-au adus la ei. Mergem mai departe: ar fi trebuit să trimită o companie la Curtea Constituţională, care să nu se mai poată pronunţa. N-au trimis-o, au emis o ordonanţă de urgenţă ilegală, prin care i-au tăiat atribuţiunile. Deci, a fost înlocuit plutonul de militari cuordonanţele de urgenţă. Este definiţia clară a unei lovituri de stat.

Scandalul telefonului STS are legătură cu asta?

Era pasul următor: punerea sub control a comunicaţiilor statului. Prin înscenarea pe care am văzut-o, cu chemarea şefului STS la o comisie parlamentară formată numai din membri USL, care să întrebe de ce preşedintele are comunicaţii operative la sediul de campanie. S-au urmat aceleaşi proceduri ca la suspendarea din 2007. Şi atunci, pentru siguranţa preşedintelui ales şi suspendat în acelaşi timp a existat un telefon operativ prin care puteam avea oricând legătura cu SPP. Acel telefon putea fi extrem de util preşedintelui interimar, poate ar fi avut nevoie de o consultare cu preşedintele suspendat. Pe o problemă, spre exemplu, s-au agravat lucrurile în Siria, eu am avut o anumită poziţie. Poate că preşedintele interimar voia să mă consulte: mai menţinem poziţia, n-o mai menţinem, care-i părerea dvs., pentru că nu ştie intimităţile deciziilor aşa cum le-am ştiut eu.

Aveţi telefon operativ şi acasă?

Da. Poate să ridice şi protecţia, este în mâna preşedintelui interimar să facă lucrul acesta. În fond, de ce să fie păzită locuinţa în care locuiesc eu? Să-şi asume responsabilitatea acestor decizii. E-n mâna lui, n-are nevoie să destituie directori ai serviciilor naţionale de securitate, care au fost neutri politic. La SRI şi la SIE am numit oameni din opoziţie exact pentru a crea sentimentul de încredere.

Apropo, aţi dat acea declaraţie cu „butonul nr. 3". Aţi spus că omul care i-ar răspunde preşedintelui interimar nu minte niciodată. Dacă apăsa pe 2 sau pe 4 nu i s-ar fi spus acelaşi adevăr?

Ba da, dar pe categorii. Este un telefon prin care preşedintele are legătură directă, secretizată, cifrată, cu vreo 12 instituţii ale statului român. Oricând doreşte să aibă vreo informaţie, o poate avea de la cea mai autorizată sursă. Eu am folosit „butonul 3" generic.

Se discută dacă românii trebuie să se prezinte în număr mare la vot, aşa cum aţi cerut în mod public, dar există un mesaj contradictoriu de la susţinătorii dvs. care spun că trebuie să boicotăm acest referendum.

Opţiunea mea definitivă este să le cer acelora care vor să apere democraţia să meargă la vot. Ştiu care e teoria celorlalţi: „Nu vrem ca prin mersul la vot să legitimăm o lovitură de stat, o acţiune ilegală împotriva statului de drept". Pe de altă parte, este un moment fundamental al maturităţii poporului român. Avem 22 de ani de democraţie, uneori cârpită. În urma acestei acţiuni din ultimele trei săptămâni, România este considerată o ţară în care statul de drept nu este definitiv instalat. Problema este că vom fi decredibilizaţi pentru mult timp, va trebui să dăm dovezi partenerilor noştri că democraţia este consolidată în România şi că se respectă regulile, regulamentele atunci când se schimbă o putere politică. Cei care pot spune „suntem mai responsabili decât clasa politică" sunt românii, pe 29 iulie. Ar fi un câştig extraordinar pentru România dacă, prin vot, românii ar infirma o acţiune ilegală şi ne-ar scuti de trei-patru-cinci ani de penitenţă şi supraveghere. Pentru mine, pentru scaunul meu, cea mai uşoară soluţie ar fi să le cer simpatizanţilor mei să nu meargă şi asta ar garanta invalidarea referendumului. Unii au spus: Băsescu are orgolii. Nu am orgolii. Toţi avem nevoie de o confirmare că poporul român este deasupra clasei politice, că poporul român poate pune capăt, prin votul său, unei acţiuni neconstituţionale.

Dar mesajul de a se boicota referendumul persistă.

Interesul României este ca poporul să judece şi să decidă ce drum vrea să ia, pentru că este un moment de cumpănă. Nu cred că poporul român va legitima o lovitură de stat. Pentru că, dacă astăzi se întâmplă aşa, gândiţi-vă că, la alegerile următoare, dacă se schimbă majoritatea, s-a creat un precedent care va face din statul român un stat profund instabil. Şi mai este un lucru formidabil: ce faci din preşedintele ales, o slugă a Parlamentului? O confirmare a acestei abordări - când nu ne convine preşedintele, îl îndepărtăm, deşi el are mandat constituţional de cinci ani - va face un şef de stat care, de a doua zi după ce este ales, trebuie să se încovoaie în faţa majorităţii parlamentare. Care poate să-i ceară şi numirea procurorului general - vezi că, dacă nu ne numeşti pe cine vrem noi la Parchetul General, te schimbăm, dacă nu numeşti pe cine vrem noi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, te schimbăm, dacă nu ne pui un procuror aservit la DNA, te schimbăm! Românii trebuie să-şi protejeze preşedintele, nu pe Traian Băsescu!

Aveţi vreo speranţă duminica viitoare?

Am conştiinţa împăcată, cu toate greşelile pe care le-am făcut, ştiu că fondul acţiunilor mele şi drumul României au fost cele corecte pentru români. N-aş pleca de la Cotroceni cu remuşcări că este ceva ce n-am făcut pentru că n-am vrut. Ce n-am făcut n-am făcut pentru că n-am putut. Dar ce-am făcut a fost bine, în general, nu discutăm de ieşiri.

Purtaţi în ultima vreme foarte des tricouri albastre. S-a spus că asta reprezintă un mesaj de împăcare.

Dacă asta înseamnă, îi rog să-l primească din tot sufletul meu!

"Sigur că mi-am dat seama că e momentul în care vor începe procesul de suspendare.''

"În România a fost o lovitură de stat şi ea este încă în desfăşurare. ''

"Ar fi un câştig extraordinar pentru România dacă, prin vot, românii ar infirma o acţiune ilegală şi ne-ar scuti de trei-patru-cinci ani de penitenţă şi supraveghere.''

„Banii europeni nu vor mai veni într-un stat nedemocratic"

Cum comentaţi declaraţiile unor lideri USL: că „nu suntem colonie a Bruxelles-ului", că „nu doamna Merkel votează", că „dl Barroso este un politruc", că „raportul pe justiţie se bazează pe propagandă fascistă".

Ştiţi ce nu înţeleg oamenii aceştia: nu înţeleg că există un tratat în baza căruia noi suntem în UE. Valorile democratice sunt fundamentale, ca şi respectarea instituţiilor statului, neamestecul în justiţie, respectarea legilor, a Constituţiei şi a tratatului.

Vor ţine minte occidentalii aceste afirmaţii dure?

Eu sunt convins că da. Şi în niciun caz oamenii aceştia ai USL, fie că vorbim de Victor Ponta, fie că vorbim de Crin Antonescu, nu le vor putea fi parteneri, pentru că i-au văzut în toată splendoarea lor. Aş reveni puţin la afirmaţia despre „colonia România". O Românie izolată este o Românie vulnerabilă din punct de vedere al securităţii naţionale. Şi noi suntem oricum vulnerabili, prin aşezarea noastră. Suntem la frontiera dintre două lumi: lumea liberă şi lumea care aspiră la libertate.

În raport cu reacţia Europei şi a Statelor Unite, cum aţi cataloga poziţia Rusiei?

Nu există niciun fel de poziţie oficială a Federeaţiei Ruse, exprimată prin Ministerul de Externe, prin Preşedinţie, prin vreun demnitar rus care să arate că există o susţinere pentru cele întâmplate în ultimele trei săptămâni. Ca atare, nu am niciun temei să cred că Federaţia Rusă se bucură sau nu se bucură. Dacă-mi permiteţi o părere personală, n-ar putea fi veselă că la frontierele ei sau în apropiere de frontierele ei se produce o asemenea devălmăşeală. Deci nu cred în implicarea statului rus în ce se întâmplă la noi. În schimb, sunt destui vânători de afaceri şi de interese, care îşi asumă, mai mult sau mai puţin voalat, oarecari influenţe. Iar papagali de la noi cad în aceste plase! Se şi compromit cu ocazia asta şi în niciun caz nu fac vreun serviciu Federaţiei Ruse care, o spun cu responsabilitatea omului politic experimentat, nu are niciun interes în destabilizarea României. Are alt tip de interese: să dezvolte afacerile, să fie cât mai implicată în sectorul energetic. Statele mari aşa lucrează, şi nu cu Kondyakovi... Însă politicienii români atâta minte au încât se compromit în jocuri de acest gen!

Cred că obţin o binecuvântare?

E ridicol, toată lumea vede într-un fel, precis, lovitura dată statului de Crin Antonescu şi Victor Ponta, numai Ponta şi Antonescu o văd altfel. Măi, frate, când trei îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă! Măcar taci, nu mai fi ţâfnos, arogant. Pentru că şi românii ştiu foarte bine că, datorită respectării acestor valori democratice, primesc şi subvenţia la agricultură, şi banii să ne construim autostrăzi, şi subvenţia pentru animale, şi banii pentru mediu. În schimb, ce văd românii ca urmare a acţiunii acestor doi domni? Văd o monedă care se depreciază şi văd avertismente foarte severe. Bruxelles-ul nu se comportă cu noi altfel decât s-a comportat şi cu Budapesta când a sărit calul din punct de vedere al democraţiei. Românii trebuie să înţeleagă că cele 32 de miliarde de euro pe care le avem de la UE sunt un sprijin pentru consolidarea statului român. Când statul român se face ţăndări şi când o clică de puşcăriabili şi-a împins înainte liderii să pună mâna pe justiţie, acest lucru este de netolerat. Crin Antonescu nu poate să spere că instaurează un stat nedemocratic, dar banii de la UE vor mai veni. Este doar o chestiune de cum vrea să interpreteze Bruxelles-ul neregulile pe care le avem. Pot să ne stopeze banii legal fără să respirăm. Şi atunci vreau să-l văd pe dl Antonescu cum se duce în mediul rural să spună: noi am făcut o boacănă, dar faptul că nu mai aveţi subvenţii la hectar e problema voastră, nu-i a noastră!

"Când statul român se face ţăndări şi când o clică de puşcăriabili şi-a împins înainte liderii să pună mâna pe justiţie, acest lucru este de netolerat. ''

Despre personaje celebre

Pe mine, personal, m-a dezamăgit altă atitudine a dvs., cea la adresa Regelui Mihai.

Am un regret profund că am spus public ce gândesc. Şi asta îmi arată că uneori politicienii, măcar în chestiuni foarte sensibile, este bine să nu spună ce gândesc.

Cum apreciaţi faptul că Maiestatea Sa nu v-a răspuns în niciun fel, deşi a fost întrebată?

Aşa trebuia să facă un Rege! (râde - n.r.)

Să revenim la realităţile republicii noastre. Cum aţi caracteriza pe scurt următoarele personaje ale istoriei noastre? Nicolae Ceauşescu...

Dictator!

Ion Iliescu...

Comunist neevoluat.

Emil Constantinescu...

A vrut, dar n-a putut.

Traian Băsescu...

După ce-mi termin mandatul (râzând - n.r.)

Ce părere aveţi despre nişte oameni pe care i-aţi reevaluat, care v-au fost la un moment dat alături şi ulterior v-au devenit critici? Petre Roman...

Pe Petre Roman îl apreciez pentru curajul pe care l-a avut în '90 şi oricum mi-a dat o şansă să fac politică. El a văzut-o, eu n-o vedeam. De asta, chiar dacă uneori a fost răutăcios cu mine, nu l-am atacat niciodată.

Victor Ciorbea...

Ooo, ce rateu!

Liviu Dragnea...

Perfid.

Sorin Frunzăverde.

Dumnezeu cu el!

Domnul general Gabriel Oprea...

La Oprea, e următoarea chestiune: indiferent ce-ar face, omul acesta a stat trei ani şi a asigurat, alături de UDMR, o majoritate care a permis României să treacă prin criză. Ei au stat în momentele cele mai grele. Aşa că, pentru acei trei ani, eu nu pot reproşa nimic nici lui Oprea, nici UDMR-ului pentru ce au făcut la suspendare. Dar nu pot să nu observ că peste o sută de parlamentari dintre cei care au aprobat tăierile de salarii au votat pentru suspendarea preşedintelui. Şi-atunci, nu mai ştiu nici eu când am fost adevăraţi! (râde - n.r.)

Claudiu Săftoiu...

Fără caracter.

La un moment dat, aţi făcut o afirmaţie destul de ceţoasă despre dl Crin Antonescu, în legătură cu un nume de cod, Porumbacu.

O las ceţoasă.

Citiţi mâine în Adevărul!

A doua parte a interviului cu Traian Băsescu, în care preşedintele suspendat dă explicaţii despre măsurile de austeritate, despre puşcăribili, dar şi despre averea familiei, afacerea „Flota", scandalul copilului lovit, conflictul cu Raed Arafat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite