Traian Băsescu: M-a contrariat declaraţia lui Juncker. Această abordare a dus şi la Al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a declarat „contrariat“ de afirmaţia preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a spus că UE trebuie să-şi restabilească relaţiile cu Rusia, fostul lider de la Palatul Cotroceni spunând că „această abordare a dus şi la cel de-Al Doilea Război Mondial, prin cedări succesive“, potrivit Mediafax.

„Pe mine m-a contrariat declaraţia lui Jean-Claude Juncker (…) în care pur şi simplu spunea: «trebuie să ne apropiem de Rusia şi să nu-i lăsăm pe americani să facă jocurile în Europa». Da, dar Europa nu-şi poate garanta singură securitatea. Ori acest mesaj înseamnă să cedăm Rusiei tot ce vrea, ca să stăm liniştiţi. Păi, îmi pare rău, dar această abordare a dus şi la cel de-al doilea război mondial, prin cedări succesive“, a spus Traian Băsescu, sâmbătă, la Colegiul Naţional al PMP, care s-a desfăşurat la Sinaia, potrivit Mediafax.

În acest context, fostul şef al statului a spus că, în opinia sa, ceva „se întâmplă la Bruxelles, iar România nu participă la acele evenimente“. „Cred că ceva se întâmplă la Bruxelles, iar România nu participă la ceea ce se întâmplă, din păcate. România este puţin în afară şi neaducerea în dezbatere publică a marilor subiecte este o mare greşeală“, a mai spus Băsescu.

Acesta a adăugat că PMP trebuie să-şi asume aducerea în dezbaterea publică a unor astfel de subiecte „sensibile“.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, în cursul unei vizite la Passau, în sudul Germaniei, că este necesar ca Uniunea Europeană să-şi restabilească „relaţiile practice“ cu Rusia şi să nu lase Statele Unite să „dicteze“ în această politică, potrivit BBC News online.

Juncker critica astfel o declaraţie prin care preşedintele american Barack Obama cataloga Rusia doar ca "o putere regională".

"Ştiu din conversaţiile mele cu (preşedintele rus Vladimir Putin) că el (nu acceptă) fraze ca cele de atunci când (preşedintele american) Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce înseamnă acest lucru? Nu poţi să vorbeşti despre Rusia aşa", a declarat Juncker joi, într-o conferinţă de presă în oraşul german Passau, citat de site-ul TheLocal.se.

Preşedintele CE a făcut aceste declaraţii în contextul în care UE şi Statele Unite au impus sancţiuni Rusiei din cauza intervenţiei acesteia în Ucraina, iar Obama a avut o întâlnire glacială cu preşedintele rus Vladimir Putin la Adunarea Generală a ONU, în septembrie.

"Trebuie, o spun deschis, să tratăm Rusia decent", a mai declarat Juncher. "Rusia trebuie tratată ca un egal", a adăugat preşedintele CE, citat de site.

"Trebuie să facem eforturi către o relaţie practică cu Rusia. Nu este sexi, dar aşa trebuie să facem, nu putem continua aşa", a declarat, citat de BBC, şeful Comisiei în această vizită în sudul Germaniei.

Occidentul a impus restricţii în eliberarea vizelor şi blocarea averilor a zeci de oficiali ruşi de rang înalt. Sancţiunile au restricţionat, de asemenea, accesul Rusiei la credite bancare occidentale, la tehnologie indistrială şi în sectoarele apărării şi energetic. Ca răspuns, Moscova a impus embargouri asupra celor mai multe importuri de alimente şi băuturi occidentale.

Citeşte şi: 

Juncker îi propune lui Erdogan intensificarea cooperării UE-Turcia în domeniul imigraţiei, inclusiv deportarea unor extracomunitari din România 

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a propus preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, un plan privind intensificarea cooperării în domeniul imigraţiei, inclusiv deportarea clandestinilor interceptaţi de România, Bulgaria şi Grecia. 

Traian Băsescu l-a criticat pe Ponta privind Rusia: Nu ai de ce sa intri în dispute cu şeful Statului Major rus 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat, sâmbătă, la Galaţi, reacţia lui Victor Ponta privind ameninţarea şefului Statului Major al armatei ruse la adresa României. Băsescu a afirmat că premierul nu ar fi trebuit să răspundă cu declaraţii, ci să anunţe că România îşi întăreşte capacitatea de apărare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite