Traian Băsescu: „Guvernul plânge după bani, dar îngroapă bani pe Autostrada Transilvania”

Traian Băsescu: „Guvernul
plânge după bani, dar îngroapă bani pe Autostrada Transilvania”

Preşedintele României, Traian Băsescu. FOTO: presidency.ro

Preşedintele României, Traian Băsescu, a vorbit în cadrul conferinţei de presă de luni despre priorităţile noului ministru al Transporturilor, specificând faptul că actuala echipă guvernamentală nu gestionează cum trebuie fondurile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primul proiect asupra căruia liderul de la Palatul Cotroceni s-a oprit a fost linia de metrou care trece prin Drumul Taberei.

Metroul în Drumul Taberei a devenit o calamitate pentru cetăţeni. Poate o colaborare între primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, şi soţia sa, Ramona Mănescu, va duce la finalizarea acestui tronson”, a declarat preşedintele României.

Un al doilea proiect care ţine de Ministerul Transporturilor este autostrada Transilvania unde vechiul contract a fost anulat, iar în acest moment nu se mai lucrează.

Pe autostrada Transilvania s-a procedat fără cap. S-a făcut anularea contractului fără să se pună ceva în loc. Din acest motiv sunt zone care se degradează. Eu le-am văzut, de exemplu, podul de la Gilău. Guvernul are incapacitatea de a vedea priorităţi minimale”, a adăugat Traian Băsescu.

Acesta a conchis prin atenţionarea asupra manierei în care actuala echipă guvernamentală tratează gestionarea fondurilor. “Guvernul plânge după bani, dar îngroapă bani pe autostrada Transilvania. Să anulezi fără să pui ceva în loc mi se pare lipsă de minim bun simţ managerial”, a specificat preşedintele României.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările