Traian Băsescu a fost suspendat. Antonescu le cere românilor şi instituţiilor să-şi desfăşoare activitatea normal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crin Antonescu  (preşedinte PNL) şi Victor Ponta (preşedinte PSD), doi dintre liderii USL, au susţinut o conferinţă de presă, după votarea suspendării preşedintelui României, anunţând ce se va întâmpla în următorul interval de timp, cum îşi vor asuma interimatul la Cotroceni şi cum vor organiza referendumul.

UPDATE 22.30: Referitor la Băsescu şi la foaia de hârtie pe care acesta i-a înmânat-o la finalul discursului din plen (spunând că-i aşteaptă demisia după referendum), Antonescu a declarat că se apropie momentul în care drumurile lor se vor despărţi definitv, unul dintre ei va renunţa la politică.

"Dacă este demis, înţeleg că nu va mai continua activitatea politică şi am spus public că dacă alegătorii decid să rămână în viaţa politică, eu mă retrag, şi nu o fac din supărare sau la nervi".

UPDATE 22.10: "Începând de azi, sper să experimentez cum e să fii prim-ministru şi să lucrezi cu un preşedinte şi sper că va fi spre binele ţării", a încheiat Victor Ponta.

Conducerea PNL va fi preluată de un vicepreşedinte, după ce Antonescu se va muta la Cotroceni, a explicat liderul liberal, ales de curând preşedinte al Senatului şi persoană desemnată de USL pentru interimatul de Cotroceni.

Care anume dintre vicepreşedinţii PNL îi va lua locul în partid lui Antonescu, asta se va stabili luni, la şedinţa de partid.

UPDATE 21.58:  Puterea va da explicaţii în faţa tuturor partenerilor străini, spune Ponta, Guvernul va demonta toate acuzaţiile ce i s-au adus în ultima vreme: "Ne-am aflat până azi şi sper să înceteze, noi ca ţară, victimă a unei campanii ticăloase şi iresponsabile".

Ministrul Justiţiei va merge la Bruxelles să discute cu Viviane Reding, comisarul pe justiţie.

Victor Ponta este şi el aşteptat la Bruxelles, pentru a da explicaţii.

Se pare că obiectivul principal al Puterii este în acest moment demontarea "minciunii cu ingerinţa în justiţie", cum spune Ponta. El a acuzat-o pe Monica Macovei, principalul vinovat al acestei dezinformări, în opinia premierului.

UPDATE 21.52: Antonescu a declarat că toată povestea cu graţierea lui Adrian Năstase în perioada interimatului de la Cotroceni a fost doar o diversiune.

"Povestea cu iminenta graţiere este o diversiune şi dacă vedeţi cine o colportează, înţelegeţi şi unitatea de unde a fost trimis impulsul".

UPDATE 21.49: A cerut protecţie pentru soţia şi copilul său, a primit protecţie, a explicat Ponta. Violenţa verbală generează automat violenţă reală, a spus Ponta, şi speră ca Băsescu şi Blaga să înţeleagă acest lucru.

"Apelul meu a fost către liderii PDL să înţeleagă că violenţa extremă de limbaj poate duce inevitabil şi la altceva şi sper să înţeleagă acest lucru şi Blaga şi Băsescu".

Ponta susţine că nu va folosi niciodată acest limbaj şi va avea grijă ca toată campania să se desfăşoare fără incidente şi în legalitate.

UPDATE 21.47: Între timp, în străinătate, liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, consideră că înlăturarea din funcţie a şefului statului şi a preşedinţilor celor două Camere în doar patru zile, prin încălcarea regulamentelor Parlamentului, a Constituţiei şi legilor poate fi considerată lovitură de stat.

UPDATE 21.42: Ponta susţine că declaraţiile iresponsabile ale unora duc la reacţiile negative de pe pieţe.

"Sunt îngrijorat de evoluţia cursului de schimb... am făcut un apel către cei implicaţi în bătălia politică să înţeleagă un lucru: cu cât declaraţiile lor sunt mai iresponsabile, cu atât efectele economice sunt mai mari".

UPDATE 21.40: Ponta susţine că în ultimul timp a primit ameninţări, la fel şi copilul lui, dar până acum n-a vrut să facă publice aceste lucruri.

Premierul spune că nu va merge la manifestaţiile publice desfăşurate acum.

A sesizat structurile statului în legătură cu ameninţările la adresa familiei sale şi a primit protecţia necesară.

UPDATE 21.37: Antonescu a spus că n-au existat probleme de fond care să pună sub semnul întrebării legalitatea procesului.

Ponta: Aceasta este decizia Parlamentului şi este o decizie constituţională!

UPDATE 21.34: Antonescu promite că va respecta atribuţiile unui preşedinte interimar şi chiar va limita atribuţiile interimarului.

Crin Antonescu va munci la Cotroceni, dar nu "va da buzna acolo", adică nu se va grăbi să preia biroul lui Băsescu.

"Voi face cu responsabilitate şi discreţie tot ce trebuie făcut până în 29 iulie".

UPDATE 21.28: Premierul garantează  pentru preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, şi îi promite acestuia tot sprijinul.

Guvernul României are obligaţia de a asigura îndeplinirea tuturor obligaţiilor faţă de instituţiile financiare internaţionale şi îndeplinirea obligaţiilor asumate prin MCV, a mai explicat Ponta.

În zilele următoare va anunţa partenerii străini că azi, procesul suspendării s-a desfăşurat legal, iar referendumul va avea loc în condiţii legale.

Antonescu: Fac un apel către toţi cetăţenii şi către toate instituţiile statului să-şi desfăşoare activitatea în mod normal

Antonescu: "Azi s-a întâmplat un lucru normal, dreptul Parlamentului de a lua o astfel de decizie nu a fost contestat de nimeni.

Odată cu această decizie, statul de drept şi democraţia din Românie au dat o probă de maturitate..

Doresc să exprim ataşamentul meu personal şi al  social - democraţilor faţă de valorile şi instituţiile statului de drept, faţă de o justiţie independentă, scoasă complet de sub influenţa factorului politic, a subliniat Antonescu.

Antonescu spune că el garantează că nu se vor face presiuni asupra instituţiilor statului, asupra justiţiei: DNA, ANI etc.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite