Traian Băsescu: Elena Udrea n-ar fi vândut PDL. Vasile Blaga şi-a pus slugile să fugă cu urnele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PMP Traian Băsescu spune că în 2013 s-a despărţit de membrii PDL şi nu de electoratul partidului, arătând că Elena Udrea, dacă ar fi câştigat alegerile de preşedinte a partiudlui în faţa lui Vasile Blaga, nu ar fi vândut niciodată partidul.

„Cu acel mesaj eu m-am adresat fostului PDL şi nu minunatului electorat al fostului PDL. Nu am spus niciodată adio electoratului PDL pe baza căruia s-a format PMP, ci doar unui partid în care "cîştigătorul" alegerilor interne din PDL şi-a pus slugile să fugă cu urnele. Vă pot spune că ieri, principalul organizator al furtului de voturi de la convenţia PDL, domnul Zlotea, fost PDL iar azi PNL-ist nemulţumit, a fost la mine în birou cerându-mi să-l primesc în PMP şi să-i dau un loc eligibil. I-am dat ceva, adică l-am dat afară din birou. Şi încă ceva : Udrea n-ar fi vândut partidul. Şi vă spun acest lucru chiar dacă vă place sau nu vă place acest adevăr“, a răspuns Traian Băsescu unui comentariu transmis pe pagina sa de Facebook. 

În mesaj i se transmite că a spus „Adio, PDL“ pentru că nu a fost aleasă Elena Udrea preşedinte al partidului în locul lui Vasile Blaga. 

Preşedintele PMP Traian Băsescu a spus că îi este dor de entuziasmul electoratului PDL, partid desfiinţat, în opinia fostului preşedinte, de Vasile Blaga, Anca Boagiu, Sulfina Barbu şi Gheorghe Falcă.

„Pe 17 mai 2012, liderul PDL Sulfina Barbu făcea următoarea declaraţie pentru MEDIAFAX: "Crin Antonescu a spus cu câteva luni în urmă că îşi doreşte desfiinţarea PDL. Crin Antonescu i-a convins pe colegii de la USL să vină cu modificarea legii electorale în scopul desfiinţării PDL. Îi asigur că nu vor reuşi, cum n-a reuşit nici Adrian Năstase în 2003". Uite că nu a reuşit nici Năstase, nici Crin Antonescu, nici Victor Viorel Ponta şi nici USL-ul. Paradoxal, cei care au reuşit să desfiinţeze PDL se numesc Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Anca Boagiu, Ghiţă Falcă… Oare ce-aţi fi fost voi fără PDL?“, a scris Traian Băsesu, pe pagina sa de Facebook.

PDL a fost radiat din Registrul partidelor politice în urma fuziunii prin absorbţie cu PNL. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite