VIDEO Traian Băsescu: „Nu confirm că Omar Hayssam a fost preluat din Siria. România a făcut o operaţiune neautorizată pe teritoriul altei ţări“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Arhiva Adevărul
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Arhiva Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Palatul Cotroceni că nu confirmă faptul că Omar Hayssam a fost extrădat din Siria, subliniind că efortul aducerii în ţară a sirianului aparţine  unui colectiv restrâns care de circa cinci ani se ocupă de acest proces.

„Cum să vă spun, România a făcut o operaţiune neautorizată pe teritoriul altei ţări“, a afirmat preşedintele.

„Nu pot confirma că Omar Hayssam a fost preluat din Siria. Nu confirm că a fost repatriat cu un avion al Armatei Române“, a spus el, adăugând că, în comunicatul care anunţa aducerea în ţară a lui Hayssam, întregul caz este prezentat „din momentul în care structurile de siguranţă naţională l-au predat poliţiei“.

 „Din acest moment, am conştinţa împăcată că s-a făcut tot ce a trebuit. Omar Hayssam este o problemă politică, economică, penală. Este, din acest moment, sarcina Justiţiei. Din punct de vedere al preşedintelui, consider misiunea încheiată“, a mai declarat Traian Băsescu.

Principalele declaraţii ale preşedintelui:

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite