Traian Băsescu: „Dacă Cîţu a împrumutat 3,2 miliarde de euro ca să îi dea la pensii şi la alocaţii, e un criminal!”

Traian Băsescu: „Dacă Cîţu a împrumutat 3,2 miliarde de euro ca să îi dea la pensii şi la alocaţii, e un criminal!”

Europarlamentarul PMP, Traian Băsescu a explicat că cele 33 de miliarde de euro de la Comisia Europeană pot fi folosite doar pentru investiţii. FOTO Sever Gheorghe

Fostul preşedinte Traian Băsescu îi recomandă ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu să nu majoreze pensiile şi alocaţiile pentru copii. El recomandă investirea banilor împrumutaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dacă Cîţu a împrumutat 3,2 miliarde de euro ca să îi dea la pensii şi la alocaţii, e un criminal! Omul se duce cu ei la alimentară, banii se duc. Trebuie să îi bage în investiţii. După Ialomiţianu, Cîţu e cel mai bun ministru de Finanţe din România. Bine, amândoi sunt sub Stolojan, care nu poate fi egalat.”, a spus europarlamentarul PMP, Traian Băsescu, la România TV.

"Avem un buget de 1.100 de miliarde de euro, similar execiţiului financiar trecut, pentru 2021-2027. La bugetul trecut au fost 1.050 de miliarde de euro. România a luat atunci 39,4 miliarde de euro”, a explicat Băsescu.
 
„Va veni peste bugetul UE ceea ce preşedintele Comisiei Europene a numit next generation Europe. Este vorba despre un instrument de recuperare europeană în valoare de 750 de miliarde de euro. Cei 750 de miliarde se vor adăuga bugetului de 1.100 de miliarde de euro. Vor fi 1.850 de miliarde de euro", a menţionat Traian Băsescu.
 
El a explicat că 500 din cele 750 de miliarde de euro sunt bani nerambursabili, iar restul reprezintă un credit luat până în 2050.
 
"Cei 500 de miliarde, care vor fi împrumutaţi şi se vor da granturi, vor trebui daţi înapoi, dar se vor recupera din nişte taxe noi introduse de Comisia Europeană. Cei 500 de miliarde vor fi recuperaţi de la cetăţenii UE prin creşterea unor taxe sau introducerea de taxe noi", a mai spus Băsescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: