Acel cineva este fostul preşedinte Traian Băsescu. În ultima parte a celui de-al doilea mandat, s-a pronunţat deschis pentru Elena Udrea ca succesor al său la Cotroceni. Asta după ce mai înainte, Elena Udrea plecase din PDL, înfiinţând Partidul Mişcarea Populară, dezamăgită că a pierdut alegerile în favoarea lui Vasile Blaga. Nu se ştie dacă era supărarea candidatei Elena Udrea sau a preşedintelui Traian Băsescu. Înclin să cred că mai mult a lui. Domnia sa a ieşit pe post făcând cu mâna a semn de despărţire PD-L, afirmând că ”drumurile se despart”.

Apoi ştim ce a urmat. PD-L s-a integrat prin absorbţie în PNL, la rândul lui epurat de progresiştii lui Tăriceanu. Noul PNL a câştigat alegerile. Elena Udrea abia a reuşit un 5,2 % dezolant, chiar dezastruos pentru cineva care se recomanda ca fiind succesoarea preşedintelui en-titre. Dar nu a disperat, a aşteptat cuminte 22 decembrie, mai verificând naftalina de la blănuri, mai ducând nişte pantofi de firmă la reparat, mai ştergând praful de pe poşetele egale la preţ per bucată cu bugetul apărării din vreo republică bananieră, mai căutând mopul şi andrelele de altădată. A întins covorul roşu, ca o activistă de organizaţie de pionieri, aşteptând vizita ”Mentorului”, său. A pavoazat pereţii cu poze din activitatea ”de partid şi de stat” a ”Cârmaciului”.

Surpriză! Fostul preşedinte nu a venit! Cred că şi papuaşii, boşimanii, hotentoţii (triburi aflate pe primele trepte ale civilizaţiei n.a.) ar fi înţeles ce n-a priceput Elena Udrea. Ea s-a dorit succesoarea lui Traian Băsescu. Traian Băsescu nici pe nava ocupată de piraţi n-ar fi acceptat să primească ”mandatul” de la nimeni. Traian Băsescu s-a comportat ca un lider care a ieşit de pe puntea de comandă, trecând la alta. Nu întâmplător, el a venit la PMP în ziua  în care Elena Udrea era încătuşată la DNA. Adică, să priceapă tot poporul că Elena Udrea este de domeniul trecutului la PMP. Că blonda, asemeni maurului din dramaturgie, ”şi-a făcut datoria”.

Că aşa stau lucrurile o dovedesc ultimele gesturi ale lui Traian Băsescu. Acelea de a trimite semnale de recunoaştere de pe remorcherul său mic, dar nou, către mineralierul PNŢ-CD, ieri de mare ”tonaj dead-wight”, azi în pragul ajungerii la cimitirul de nave.

Istoria tărăniştilor şi înlăturarea liberalilor

Traian Băsescu dovedeşte, în ciuda umorului său, că a citit ceva la viaţa lui şi cât a fost pe mare, cât şi după. Şi nu e vorba doar de facturi, registre, documente de la servicii. Între două înghiţituri de whisky, obligatoriu cu patru cuburi de gheaţă, i-au mai căzut ochii şi pe ceva cărţi de istorie.

Aşa poate că a ajuns la anul de graţie 1926, când la 10 octombrie, un ”fost” lider al Partidului Naţional Român, al românilor transilvăneni, Iuliu Maniu, pentru a nu intra prea devreme în manualul de istorie, împreună cu un învăţător talentat, muntean, dar nebăgat în seamă, Ion Mihalache, lider al Partidului Ţărănesc, au creat Partidul Naţional Ţărănesc. Misiunea lor, la acea dată imposibilă a fost îndepărtarea de la putere a liberalilor, care guvernaseră în ceea ce s-a numit ”decada brătienistă”. Până în 1928, pe fondul conducerii României de către o Regenţă, în numele Regelui Mihai I, minor, ei au reuşit. În 1930, ei au reuşit aducerea pe tron a cetăţeanului român Carol Caraiman (fiul dezmoştenit al Regelui Ferdinand I şi al reginei Maria), devenit, la 8 iunie 1930, Regele Carol II. PNŢ şi liderii lui au fost deseori la guvernare, până în 1933, făcând apoi o opoziţie serioasă PNL, până în 1937.

Dinamica  partidelor

Traian Băsescu a ”făcut ochi” în politica mare în FSN. A rămas în acest partid, după plecarea ”aripii Iliescu”, aceasta formând FDSN. Apoi ambele partide şi-au luat nume de scenă adecvate: FSN a devenit Partidul Democrat (PD), iar FDSN a devenit Partidul Democraţiei Sociale din România (PDSR). Traian Băsescu a stat lângă Petre Roman, şeful PD, suficient până când piedestalul acestuia s-a clătinat. PD (în alianţa cu PSD-Cunescu numită USD) a fost o voce puternică şi deloc comodă în guvernul CDR, o alianţă a PNL cu PNŢ-CD ca motoare principale, beneficiind şi de sprijinul UDMR.

Dezastrul de la alegerile din 2000 al CDR (dispariţia PNŢ ca partid parlamentar) l-a adus din nou pe Ion Iliescu preşedinte şi pe Adrian Năstase premier. Traian Băsescu şi-a început atunci cariera politică în stil mare. A devenit preşedinte de partid, primar al Capitalei. În 2004, după ce a contribuit la crearea Alianţei DA cu  C.P. Tăriceanu şi Th. Stolojan, Traian Băsescu a smuls dreptul de a candida la preşedinţie, cu un plânset de zile mari. În 2004, după ce îl învingea pe Adrian Năstase, Traian Băsescu se despărţea legal de PD, dar niciodată nu a scos acel partid din suflet, lăsându-l la cârmă pe Emil Boc. Cearta cu Tăriceanu, liderul PNL şi prim-ministru al României a început. Atunci PD a atras oameni din PNL, apărând PD-L. În 2008, la alegerile legislative, PD-L a guvernat un an cu PSD (condus de Mircea Geoană). În 2009, biruindu-l ”la şuviţă” pe Mircea Geoană, Traian Băsescu începea cel de-al doilea mandat de preşedinte, PD-L, fiind din nou partidul de suflet. În 2012, a fost nevoit să accepte un guvern al PSD, aliat cu PNL (condus de Crin Antonescu), în ceea ce s-a numit USL, cu P.C. pe post de jolly jocker.  Traian Băsescu a încheiat cu liderul PSD, Victor Viorel Ponta, şeful guvernului un ”pact de coabitare”. Deşi alegerile au dat USL o majoritate (senzaţională pentru mulţi, dar ineficientă), PNL s-a despărţit de PSD, înainte de prezidenţialele din 2014.

PNL, aliat cu PD-L au câştigat prezidenţialele prin Klaus Iohannis, noul lider PNL după demisia lui Crin Antonescu, guvernul continuând să fie condus de PSD şi liderul său, Victor Viorel Ponta.

Dacă la PNL, preşedinte a fost aleasă Alina Gorghiu, fostul PD-L încă mai ascultă de Vasile Blaga, menţionat şi el sporadic cu referire la unele anchete DNA.

Cam aşa arată harta post-decembristă a pluripartitismului românesc. Toate partidele sus-menţionate au personaje de frunte în anchetele DNA sau în Arestul Preventiv al Capitalei: peste jumătate din şefii Consiliilor Judeţene, primari, o zecime din parlamentari, numeroşi oameni de afaceri (mulţi de ”top”). Într-un cuvânt, Traian Băsescu, departe de vreo incriminare oficială (deşi numele lui e pomenit la televizor, ca fiind implicat în scandaluri, mai des decât îl pomenesc preoţii pe Dumnezeu la slujbe), este la timona unui partid nou. PNŢ-CD a avut şi el corupţii lui, dar asta a fost de mult. De parcă poţi să compari caltaboşii, pălinca lui Remeş sau uleiul lui Mureşan, cu sacoşele de voiaj ale Elenei Udrea? ”SAFI”, ”BANCOREX”, ”Caritas-ul”, ”FNI-ul”, marile ţepe postdecembriste se ”ofilesc” în faţa ”Galei Bute”, această extravaganţă contemporană. Mai poţi să comapari bietele ”Ţigarete” cu extraordinarele parcuri din bălţi, terenuri de fotbal în pantă, centrele multifuncţionale din comunele unde unele sate n-au nici lumină electrică?

Traian Băsescu, încă stăpân pe el şi pe ceea ce ştie în cei 25 de ani de politică dâmboviţeană vrea să creeze o opoziţie la PNL. PSD este în pragul colapsului, deci din 2016 cu greu va mai putea face opoziţie. Asta dacă va mai exista. PC, UDMR sau PL-R, UNPR vor face autostopul politic spre orice maşină a guvernării s-ar opri să-i întrebe de vorbă. PNL, măcinat deja de PD-L, care deocamdată e o piatră de moară, va fi la guvernare.

PMP e format din tineri care nu prea au simţit sub crampoane gazonul marilor competiţii, iar PNŢ-CD al lui Pavelescu pare că s-a pocăit şi spălat de păcatele trecutului.

Traian Băsescu ştie că lumea uită şi iartă, dacă are pâine şi circ. Dacă plouă, se face grâul, iar la televizor, circ este - vorba turcilor - duium, bre! De aceea, el speră că va scoate în larg noul convoi politic, ca factor de opoziţie, sau de cooptare în guvern. De aici, lăsaţi-l pe comandant, că ştie el ce face! În doi ani, spre echipajul lui se pot îndrepta numeroşi naufragiaţi: atât cei benevoli cât şi cei nevoiţi să se arunce în valuri.  În fond şi Constituţiile se schimbă nu-i aşa?