Tragedia de la Caracal. Cine sunt aleşii de Olt din Parlament muţi ca lebedele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interesele locuitorilor din judeţul Olt sunt reprezentate în Parlament de către nouă aleşi, dintre care şapte sunt de la PSD, unul de la ALDE şi unul de la PNL. Odată cu tragedia de la Caracal, niciunul dintre aceştia nu a oferit un punct de vedere, deşi crimele au aut loc în casa lor politică.

Deşi în ultimele zile presa a scos în evidenţă mai multe nereguli, confuzii sau pregătirea slabă a oamenilor legii ori diverse legături cu interlopi locali, ziare.com scrie că majoritatea aleşilor de Olt nu au ieşit cu nicio soluţie sau măcar reacţie. Dintre aceştia, trei sunt senatori iar şase sunt deputaţi. O singur parlamentar vine de la Opoziţie - Gigel Ştirbu (PNL), ceilalţi opt fiind de la PSD-ALDE.

Parlamentarii PSD de Olt:

Renica Diaconescu (senator)

Siminica Mirea (senator)

Paul Stănescu (senator)

Dan Ciocan (deputat)

Florin Iordache (deputat)

Marius Ionel Iancu (deputat)

Alexandru Stănescu (n.red.: fratele lui Paul Stănescu) (deputat)

Parlamentari ALDE de Olt:

Mihai Niţa (deputat)

Parlamentari PNL de Olt:

Gigel Ştirbu (deputat)

În contextul în care presa a scris despre legăturile fraţilor Ciocan cu interlopul Remus Rădoi, zis Codiţă, Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a anunţat că depune marţi la Parchetul General o solicitare pentru audierea tuturor parlamentarilor de Olt cu privire la clanurile interlope din judeţ. Acesta subliniază că, potrivit atribuţiilor, parlamentarii sunt reprezentanţii cetăţenilor şi au „obligaţia” de a-i ajuta şi de a cunoaşte problemele circumpscripţiei.

„Este imposibil ca presa de la Bucureşti să ştie mai multe despre clanurile interlope din Olt decât cei care 2 zile pe săptămână au obligaţia să culeagă informaţii despre orice probleme au cetăţenii. Este important de stabilit de către anchetatori harta clanurilor interlope din judeţul Olt în acest caz. Voi solicita şi efectuarea de cercetări cu privire la posibila implicare a liderilor politici locali (membrii ai Parlamentului sau nu) în protejarea sau dezvoltarea acestor reţele infracţionale cărora le-a căzut victima Alexandra şi nu numai”, a afirmat Cumpănaşu.

.

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite