Toţi ochii pe CCR! Îşi dă iar cu firma în cap? Va demisiona premierul Dăncilă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, 18 septembrie, CCR ar trebui să soluţioneze conflictul juridic de natură constituţională prin care premierul Dăncilă l-a reclamat pe Iohannis că nu îi numeşte miniştrii interimari propuşi de domnia sa. Momentul este extrem de important în arhitectura de putere din România. Premierul Dăncilă a renunţat să se prezinte în parlament cu actuala compoziţie politică a guvernului, pentru validare.

Ştie că nu are cum obţine majoritatea şi aşteaptă decizia CCR. Interesant de văzut ce drum va lua premierul Dăncilă, în funcţie de ce va decide CCR.

Unii invocă Decizia CCR nr. 1559 din 2009

Decizia CCR nr. 1559/2009 se referă la situaţia în care premierul propune ca interimari membri ai guvernului, nu persoane externe guvernului:

Miniştrii interimari nu sunt «candidaţi la funcţia de ministru», ci miniştri în funcţie, care exercită pe o perioadă de cel mult 45 de zile şi atribuţiile altui membru al Guvernului care «se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106» sau «este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile». Termenul de cel mult 45 de zile a fost instituit de legiuitorul constituant tocmai pentru a permite realizarea procedurilor legate de numirea noului său noilor miniştri, în legătură cu aceste proceduri fiind incidente dispoziţiile art. 85 din Constituţie.

Numai că la ultima cerere de remaniere, premierul Dăncilă nu a propus membri ai guvernului în funcţie pentru îndeplinirea unor interimate la alte ministere. Dna Gavrilescu demisionase deja, deci nu era membru al guvernului, iar ceilalţi, Ion Cupă, Camelia Gavrilă, Ştefan Băişanu, Dan Chirilă şi Dan Matei n-au fost niciodată miniştri. Deci nu li se aplică decizia 1559.

Şi fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean a explicat pentru Ziare.com că în cazul demisiei unui ministru se aplică art. 107 din Constituţie, articol care spune că şeful statului nu are de ales: „preşedintele va desemna un alt membru al Guvernului“, la propunerea premierului, pentru un interimat de cel mult 45 de zile.

Concluzia e clară. Doar dacă premierul propunea pentru interimate la alte ministere, alţi membri ai guvernului, adică miniştri deja existenţi în cabinetul său, atunci era aplicabilă decizia 1559. Greu de înţeles pentru dna premier si pentru echipa domniei sale.

CCR are trei variante de răspuns la cererea premierului: amână decizia, acceptă cererea premierului, sau o respinge.

Amânare nu văd de ce, situaţia e clară. Premierul a propus ca interimari persoane din afara guvernului, situaţie exclusă de Constituţie la art. 107 invocat.

Şi ideea că guvernul poate rămâne în funcţie după respingerea lui în parlament este ridicolă. Cei care au scris Constituţia au considerat că este de la sine înţeles că dacă te-a respins parlamentul, cel care te-a validat la instalare, nu mai rămâi în funcţie.

În ce situaţie se află premierul Dăncilă

  • Este aproape sigur că judecătorii CCR nu-i vor accepta cererea, pentru că a propus miniştri interimari din afara guvernului, fără să treacă prin procedura de validare de către parlament, stabilită în art. 85 din Constituţie.  
  • Nu vine în parlament pentru validare, pentru că este convinsă că nu are majoritate, după plecarea ALDE de la guvernare.  
  • Echipa domniei sale este aşa de incompetentă, încât nu este în stare să citească texte din Constituţie şi decizii ale CCR.  
  • Ideea avansată de premier, că ar putea rămâne în funcţie şi după respingerea sa în parlament, este ridicolă. Cum să funcţionezi cu 7-8 funcţii de miniştri neocupate? Iar să adune în parlament 233 de voturi în favoarea sa, mi se pare exclus. La actuala aritmetică parlamentară trebuie adăugaţi şi parlamentari care dezertează în ultimele clipe, în căutarea unui loc în următorul parlament.  
  • Există mulţi şefi din PSD care consideră că retragerea în opoziţie ar fi o soluţie bună pentru viitoarele campanii electorale. Să devină opoziţia actuală sacul de box al campaniilor, mai ales că moşteneşte o situaţie bugetară foarte proastă. Se pasează castanele fierbinţi lui Iohannis şi scapă şi de premierul Dăncilă, care a făcut şi face numai gafe, cu o echipă de incompetenţi.

Aşa stând lucrurile, premierul Dăncilă a convocat CEx-ul PSD miercuri seara, după decizia CCR. Dacă decizia nu-i dă dreptate, nu văd ca soluţie decât demisia actualului guvern.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite