Toată lumea minte, corupe şi se corupe şi se ameninţă cu DNA-ul şi... dezbrăcarea

N-am înţeles, şi nu numai eu, dacă a început sau nu campania electorală sau campaniile electorale, fiindcă bătăliile prezidenţiale şi parlamentare sunt amestecate, nu numai par, iar bieţii cetăţeni români, despre  care, de asemenea, nimeni nu ştie, fireşte nici ei, câţi sunt sau mai sunt, în ţară şi pretutindeni, stau cruciţi şi se întreabă, exact, dar exact ca eroul celebru din O Scrisoare pierdută: NOI CU CINE VOTĂM?!

Atâta devălmăşie şi brambureală şi bulibăşeală, ca să apelez şi la limba rromani, rar s-a întâlnit şi s-a văzut aici, la Porţile Orientului, unde totul e luat ,,a la légere...,, şi reproduc în franceză finalul observaţiei  lui Poincaré, actualizată gros de întâmplările prin care ne  e dat să trecem, ca să rămânem, totuşi în spaţiul europen.

La sintagmele prin care eram identificaţi până mai ieri, subliniate şi de mine în romanele Ciocoii noi cu Bodiguard şi Ultimul bal la Şarpele roşu, „La noi toată lumea are la mână pe toată lumea şi toată lumea urmăreşte pe toată lumea", sintagme mai intacte ca oricând, se adaugă azi, ca o replică la titlul unui film de neuitat, „Toată lumea cântă, râde şi dansează", sintagma „Toată lumea minte, corupe şi se corupe şi se ameninţă cu DNA-ul" şi, astfel, „Toată lumea, dar, mai ales, cine poate, bagă la apă pe cine vrea,  şi poate acum şi... dezbrăca.”

Aici nu mai e vorba de nuanţe, aici  lucrurile se simplifică mult şi bine, fiindcă se şi petrec la vedere, nu oricine poate dezbrăca pe oricine, însă oricine poate minţi liber, fără nici o sfială, ca să nu zic ruşine, oricine poate face corupt pe oricine, poate corupe pe oricine, dacă e mai hoţ ca oricine şi, dacă îi dă mâna, ameninţă, măcar din gură, pe oricine cu DNA-ul. Oricine şi oricine, e vorba , desigur, de politicienii ajunşi mai toţi politicianişti, cum sunt  politicianiste şi discursurile lor, mai toate, aţi observat, rostite în afara Aulei Parlamentului, îndeobşte, ca să zic aşa, la televizor, la concurenţă aprigă cu ştirile despre nenorocirile rutiere, spitaliceşti, domestice şi , ca o luminiţă de normalitate, poveştile amoroase ale buchetului de vivandiere ce îşi trag singure, una alteia, la fel ca politicianiştii, plapuma de pe ele, la bună vedere!

De la cea mai umilă funcţie în partid şi în stat, până la cea mai înaltă, toţi angrenaţii în aşa zisă viaţă politică se fac,  şi tot mai ales, la televizor, corupţi, hoţi şi mincinoşi şi se ameninţă, unii pe alţii, cu dezbrăcarea la vedere, ca vivandierele amintite, încât nu mai e de nici o mirare că nimeni nu ştie pe cine ar mai putea să voteze dintre atâţia mincinoşi şi hoţi şi corupţi.

Ce ne-a mai rămas, deocamdată, este să aşteptăm Secundo tempo,  ,,dezbrăcarea“ la vedere!

Să recunoaştem că dezbrăcarea cu care mai sunt ameninţaţi viitorii candidaţi la preşedinţie s-ar putea să încoroneze circul zilelor noastre şi după dezbrăcarea la vedere, abia atunci, ar fi cazul să încercăm să ne întrebăm pe cine mai putem vota!

Aştept şi eu, dezbrăcarea aceasta, ca să pot continua lucrul la ,,... şi carnavalul nebunilor”  cartea sortită să încheie Trilogia Ciocoilor.

Nu mă mai ajută mintea să concurez fantezia acestui carnaval. Cum zicea, mai zilele trecute, un ţăran de la mine de la Săltioara:

- Domnule Dinule, eu am făcut şi Războiul Al Doilea Mondial, tot, de la răsărit la apus, şi am văzut, înainte de Odesa,  un vecin al meu, soldat ca şi mine, mergând singur pe buza tranşeii, fără cap; i se rostogolise la picioare, retezat de o schijă şi el tot mai mergea, împungând înainte cu baioneta puştii, şi fără cap, orbeşte. Ei, şi când am ajuns la Odesa am văzut-o la circ, unde ne dusese să ne mai râdem şi noi, după atâta durere şi atâtea lacrămi, pe strămoaşa nostră, maimuţa: semăna cu Veta lui Harambie din Pripor şi se uita la noi, exact ca Veta, şi plângea maimuţa, ca omul,  de mila nostră!

Însă Circ ca ăsta, din zilele noastre, nu mi-am închipuit  să ajung să trăiesc şi să văd!