Titus Corlăţean, demisie de operetă ca să tragă de timp

Titus Corlăţean, demisie de operetă ca să tragă de timp

Demisia lui Titus Corlăţean este însă una de imagine FOTO Europa.eu

Demisia lui Titus Corlăţean din fruntea Ministerului de Externe ajută Guvernul Ponta să mai prelungească pentru câteva zile luarea unei decizii: deschide sau nu noi secţii de votare pentru românii din străinătate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Titus Corlăţean şi-a depus, luni, mandatul din funcţia de ministru de Externe. Demisia a venit pe fondul scandalului privind votul din diaspora din turul I al alegerilor prezidenţiale, când mii de români nu au reuşit să voteze, ceea ce a provocat ample manifestări în marile oraşe din România şi din străinătate. Corlăţean şi-a motivat demisia printr-un argument fals: că ar fi încălcat legea dacă ar fi deschis noi secţii de votare în diaspora, atât de necesare pentru ca românii să nu mai stea la cozi şi în turul II, pentru a-şi expirma dreptul fundamental de a vota.

„Ministerul Afacerilor Externe îşi menţine integral poziţia potrivit căreia nu există bază juridică legală pentru suplimentarea în turul II cu noi secţii de votare în străinătate. Nici legea - Articolul 54 din legea 307/2004 - dar şi alte dispoziţii legale importante din legea respectivă, inclusiv proceduri, paşi, termene imperative care au expirat, dar nici hotărârea BEC din 4 noiembrie nu permit tragerea acestei concluzii potrivit căreia s-ar pu tea înfiinţa noi secţii de votare în străinătate“, a spus Titus Corlăţean.

Demisia lui Titus Corlăţean este însă una de imagine, întrucât Biroul Electoral Central (BEC) a informat MAE că legea permite să fie înfiinţate noi secţii de votare. „BEC a dat o interpretare articolului 54 în sensul inexistenţei impedimentului legal referitor la organizarea de noi secţii de votare în străinătrate, invocat de către MAE“. Cu alte cuvinte, BEC chiar recomandă MAE să deschidă noi secţii de vot pentru românii din diaspora“, se arată într-o hotărâre a BEC.

Titus Corlăţean a ignorant interpretarea BEC şi a dat-o repede pe politică. „Nu accept să încalc legea, ca MAE să fie forţat să încalce legea pe considerente de interese politice, electorale, ale domnilor Băsescu şi Iohannis. Şi nu pot accepta să ofer motive de contestare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale din turul II pe considerente de nelegalitate a înfiinţării de noi secţii de votare în străinătate“, a mai spusTitus Colăţean. Demisia sa nu este nicidecum un act de bravură, ci doar o altă mână de ajutor întinsă Guvernului din care tocmai a plecat. Practic, prin decizia sa, Corlăţean i-a oferit lui Victor Ponta un răgaz de câteva zile pentru ca premierul să se decidă dacă va deschide noi secţii de vot pentru românii din diaspora.

Meleşcanu propune vorbe goale

La scurt timp după anunţul lui Corlăţean, premierul Victor Ponta l-a nominalizat în fruntea MAE pe Teodor Meleşcanu, fostul şef  al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), care a şi depus, spre seară, jurământul la Cotroceni. Într-o scurtă intervenţie la Realitatea TV, Meleşcanu a evitat să spună tranşant dacă va lua vreo măsură concretă privind votul din diaspora şi a recitat un discurs sec. Întrebat, direct, dacă va propune în şediţa de Guvern să fie deschise noi secţii de votare în străinătate, Meleşcanu a preferat eschiva.

„ Este un punct de vedere de care voi ţine seama. Acest punct de vedere trebuie subsumat obiectivului fundamental: găsirea modalităţilor pentru ca toţi românii din diaspora să îşi poată exprima dreptul lor de a vota, de a-şi alege preşedintele. Nu am idei preconcepute. Important este să găsim modalităţile legale pentru ca toate aceste lucruri să ducă la respectarea dreptului de vot al celor din diaspora", a spus fostul şef al SIE. Meleşcanu a demisionat, în septembrie, de la conducerea SIE pentru a participa la primul tur al alegerilor prezidenţiale, unde a obţinut 1% din voturi. După primul tur, Meleşcanu şi-a anunţat susţinerea pentru Ponta, iar premierul i-a promis că ăi va face loc în echipa sa de de la Cotroceni, dacă va câştiga alegerile, pe funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională.

ACL: Corlăţean acuză BEC

Motivul demisiei lui Corlăţean nu i-a convins pe adversarii politici de la ACL. Prim-vicepreşedintele ACL Cătălin Predoiu  atrage atenţia că fostul ministru de Externe minte. „Din două una: fie Corlăţean minte, şi putea organiza secţii suplimentare în diaspora, fie nu minte, şi atunci, conform lui Corlăţean, BEC e în ilegalitate, ceea ce ar fi absurd, pentru că ar însemna că se pune în discuţie însăşi legalitatea alegerilor cu consecinţa anulării lor”, a declarat prim-vicepreşedintele ACL.

Citeşte şi:

Meleşcanu, acceptat de Băsescu la MAE în locul lui Corlăţean. Problema secţiilor de vot în diaspora, neschimbată

Titus Corlăţean a demisionat din funcţia de ministru de Externe, refuzând să deschidă noi secţii de votare pentru românii din diaspora. Acesta a fost înlocuit de Teodor Meleşcanu, fost şef al SIE, după ce preşedintele Băsescu a semnat decretele privind încetarea mandatului lui Corlăţean şi numirea în funcţia de ministru de Externe a lui Meleşcanu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: