Criza catalană post-referendum: cauze şi posibile soluţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Cum a început criza catalană? Guvernul catalan a cerut Parlamentului la începutul lunii septembrie să adopte două legi: una prin care să se organizeze un referendum despre independenţa regiunii, iar alta prin care să se adopte o declaraţie de independenţă la 48 de ore de la validarea rezultatelor referendumului.

Ambele legi au fost adoptate, ceea ce a generat decizia Tribunalului Constituţional spaniol de suspendare a legii referendumului. Reacţia în forţă a autorităţilor spaniole nu s-a lăsat aşteptată: guvernul central a pteluat controlul finanţelor catalane, iar Carles Puigdemont a fost acuzat de folosirea inadecvată a finanţelor publice, infracţiune penală. Pe 20 septembrie birourile guvernului catalan (Generalitat) au fost perchiziţionate şi 14 oficiali implicaţi în organizarea referendumului au fost arestaţi. Majoritatea primarilor din Catalonia au mers mai departe cu organizarea referendumului. În ciuda altor acţiuni de împiedicare a organizării referendumului, precum blocarea comunicaţiilor electronice cu secţiile de votare, acesta a avut loc pe data de 1 octombrie. A urmat un scrutin marcat de violenţe, un vot favorabil independenţei şi o situaţie extrem de tensionată.

Problema este mai complicată decât pare: regiunea Catalonia a fost declarată prin referendum „naţiune”.

Exista un mandat politic clar pentru organizarea acestui referendum, dincolo de situaţia legală şi constituţională? Coaliţia condusă de Puigdemont nu a avut decât 39,5% din totalul voturilor la alegerile regionale din 2015. Majoritatea parlamentară a fost obţinută printr-o alianţă cu o mişcare politică anti-globalistă care obţinuse 8,2% şi care susţine independenţa. Aşadar, guvernul catalan nu a avut un mandat clar pentru organizarea referendumului şi nu îl va avea nici de acum înainte decât dacă se vor organiza noi alegeri şi va rezulta o nouă majoritate parlamentară. Interesant este că, potrivit sondajelor, sprijinul pentru independenţă a fost maxim în 2014 iar în acest moment a scăzut. Sprijinul pentru o mai largă autonomie a crescut, însă după toate cele întâmplate, este greu de crezut că guvernul de la Madrid va mai face concesii în acest sens. Problema este mai complicată decât pare: regiunea Catalonia a fost declarată prin referendum „naţiune”, iar această modificare a fost recunoscută de Parlamentul spaniol în 2006. Partidul Popular, aflat acum la putere, a militat împotriva acestei recunoaşteri şi a obţinut în 2010 o decizie a Tribunalului Constituţional în acest sens. Poziţiile de la Barcelona şi de la Madrid sunt ireconciliabile în acest moment şi datorită orientării politice a celor aflaţi la putere: Partidul Popular are aceeaşi atitudine intransigentă şi în prezent, iar separatiştii catalani sunt exact la polul opus. O constelaţie politică ce face foarte greu de realizat un compromis.

Referendumul a avut o motivaţie nu doar identitară, ci şi financiară. Catalonia se plânge că oferă prea mult bugetului de stat şi primeşte prea puţin în schimb. Cifrele arată că această aserţiune are suport în realitate. Problema este însă că, din banii pe care îi primeşte de la guvernul central, Generalitat cheltuie foarte mult pe propriile instituţii şi pe subvenţionarea presei locale ce îi este favorabilă.

O altă problemă care a exacerbat conflictul între guvernul central şi cel din Catalonia este lipsa oricărei instituţii centrale în regiune. Mai multe ţări, mult mai centralizate decât Spania, au recurs la această soluţie de descentralizare asimetrică. Nu şi Spania, în ciuda revendicărilor catalane.

Dreptul la secesiune este un efect al dreptului la auto-determinare a popoarelor.

Violenţele din data de 1 octombrie vor avea ca efect intenţia de a proclama independenţa, conform legii adoptate anterior, în 48 de ore de la validarea rezultatelor. Probabil guvernul spaniol va dizolva Parlamentul catalan înainte de proclamarea independenţei. O măsură cu efect limitat care ar întări sprijinul pentru separatiştii catalani la următoarele alegeri din regiune.

Dreptul la secesiune este un efect al dreptului la auto-determinare a popoarelor. Acest drept nu poate fi aplicat decât în trei ipoteze admise în dreptul internaţional, printre care şi încălcarea drepturilor omului, o încălcare ce ar trebui să fie sistematică. A avut loc o astfel de încălcare sistematică cu ocazia consultării populare din data de 1 octombrie, au fost lezate dreptul la integritate fizică şi cel la liberă exprimare? Este ceea ce guvernul catalan va trebui să demonstreze. Probabil, disputa nu se va putea tranşa în instanţele spaniole şi va ajunge la CEDO. Guvernul spaniol va oferi argumentele sale, cel catalan pe ale sale. Alte state şi organizaţii se vor alătura fiecăreia din cele două părţi. Este posibil ca disputa să se prelungească mult timp de acum înainte.

Ceea ce s-a întâmplat în Catalonia arată că un model de descentralizare simetrică poate avea succes decât atunci când toate unităţile administrative au un nivel economic apropiat. Diferenţele economice fac imposibilă aplicarea acestui model, iar descentralizarea asimetrică, pe model canadian, devine singura opţiune. Este o lecţie şi pentru România care doreşte (cel puţin teoretic) o descentralizare simetrică, în condiţiile în care decalajele între unităţile administrative au crescut constant. Este o lecţie şi pentru Uniunea Europeană care a conceput politica de dezvoltare regională fără a acorda atenţie mecanismelor interne de redistribuire a taxelor şi impozitelor, un aspect care se dovedeşte a fi decisiv.

Instituţiile UE sunt nevoite să joace simultan primul şi totodată ultimul act al unul fel de ruletă rusească în criza catalană.

În acest moment, oricare dintre părţi ar lua măsuri radicale, acestea nu ar contribui la rezolvarea situaţiei. Însă acest adevăr elementar nu pare atât de evident. Logica escaladării conflictului este în prim plan. Liderii politici de la Madrid şi de la Barcelona nu doresc să se aşeze la aceeaşi masă.

Din păcate, nu există un mecanism european pentru rezolvarea unor astfel de situaţii. Practica demonstrează însă că de multe ori se inventează mecanisme ad - hoc pentru rezolvarea unei crize dintr-un stat membru UE. Provocarea pentru Bruxelles este enormă, deoarece orice mecanism care nu ar fi acceptat de către cele două părţi ar face ca disensiunile legate de proclamarea independenţei să se accentueze. Instituţiile UE sunt nevoite să joace simultan primul şi totodată ultimul act al unul fel de ruletă rusească în criza catalană: pot trage un singur glonţ care, dacă se ratează, poate fi fatal chiar celui care l-a tras.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite