Tineret, mândria ţării!

Afectaţi de restricţiile impuse de pandemie, de şomaj (circa 20% în rândul celor cu vârste între 15 şi 24 de ani, în România), de probleme psiho-emoţionale, de pierderea sau slăbirea conexiunilor sociale şi a sentimentului de apartenenţă la un grup/o generaţie, tinerii ar trebui să se bucure că 2022 va fi un an dedicat lor.

Cel puţin, aşa a decis Uniunea Europeană, care şi-a propus prin acest demers să le onoreze „eforturile de a depăşi decepţiile pe care le-au experimentat (sic!) şi pe care le-a provocat criza COVID-19” şi să-i implice în procese cheie de consultare, aşa cum este Conferinţa privind viitorul Europei, dar şi în alte politici publice la nivel local, naţional şi continental. Sub egida „Anului European al Tineretului”, vor fi organizate conferinţe, campanii de conştientizare pe tema unei societăţi incluzive, verzi şi digitale, studii şi cercetări despre situaţia tinerilor din Uniune, activităţi cărora li s-a alocat deja un buget minim de opt milioane de euro.

Comisia Europeană are intenţii bune, pe hârtie planurile arată cool, doar că realitatea recentă, reflectată prin sondaje de opinie, dezvăluie un tineret în mare parte debusolat, dezamăgit, cu o gândire critică insuficient exersată şi, prin urmare, destul de vulnerabil în faţa unor idei pe care nu le-a cunoscut direct. Un raport publicat în vara acestui an de Institutul pentru Afaceri Economice (IEA) demonstrează că tinerii britanici au următoarele convingeri: aproape 80% dau vina pe capitalism pentru criza locuinţelor, 75% leagă criza climatică de orânduirea capitalistă, 72% susţin (re)naţionalizarea diferitelor industrii, cum ar fi energia şi căile ferate, tot atâţia cred că implicarea privaţilor ar pune în pericol sistemul public de sănătate, 67% doresc să trăiască într-un sistem economic socialist, iar 75% sunt de acord cu afirmaţia că „socialismul este o idee bună, dar a eşuat în trecut pentru că a fost prost aplicată”. De altfel, tinerii britanici asociază socialismul în principal cu termeni pozitivi, cum ar fi „muncitorime”, „egal” şi „echitabil”, în timp ce capitalismul le evocă îndeosebi noţiuni critice, precum „exploatator”, „nedrept”, „bogaţi” şi „corporaţii”. Asta nu înseamnă că ar porni o revoluţie armată – căci nu mulţi au simpatiile teribiliste ale unora de pe la noi pentru Che Guevara –, însă dintre milenialii care au auzit de Karl Marx, 35% au o viziune pozitivă despre el, în comparaţie cu doar 25% dintre „baby boomers” (cei trecuţi de 50 de ani).

Sigur, mulţi vor găsi în aceste date confirmarea zicerii atribuite lui Georges Clemenceau de Petre Ţuţea, el însuşi de stânga, în tinereţe: „Dacă până la 30 de ani nu eşti de stânga, n-ai inimă”, convingerile de stânga fiind suprapuse pornirilor generoase şi elanurilor vârstei. Ca dovadă că şi dincolo de ocean, tendinţele sunt similare: un studiu din 2016 al Universităţii Harvard a constatat că o bună parte a tineretului american respinge capitalismul, în timp ce un sondaj, realizat în 2019 la cererea Victims of Communism Memorial Foundation, din Washington, arăta că 36% dintre cei intervievaţi aprobau comunismul, cifră în creştere faţă de anul precedent.

Cum stau lucrurile la noi, într-o ţară care chiar a trăit ororile unui regim totalitar, de tip comunist? Un sondaj INSCOP realizat în septembrie pe un eşantion de 854 de respondenţi ne spune că 30% din tinerii până în 30 de ani, care, evident, n-au apucat vremurile de dinainte de 1989, cred că atunci era mai bine şi per total 44,5% dintre români consideră că regimul comunist a fost un lucru bun. Probabil că, dacă n-ar fi eşuat săptămâna trecută în încercarea de a obţine la CEDO aprobarea de a fi înscris în registrul partidelor politice, după ce în ţară a fost refuzat, noul PCR ar fi prins acum aripi, cu atâţia simpatizanţi, cel puţin din punct de vedere ideologic. Unii istorici văd în aceste preferinţe ale tinerilor atât o necunoaştere a trecutului apropiat, marcat de lipsuri şi de încălcări ale libertăţilor fundamentale (de expresie, de circulaţie etc.), cât şi influenţa părinţilor şi a bunicilor nostalgici după vremurile „de dinainte”. Aceste „seminţe ideologice” par să rodească pe solul fertil al sensibilităţilor sociale, al dorinţei de echitate, al entuziasmului pentru schimbare, toate specifice noilor generaţii.

Numai că, pentru a putea să susţină în cunoştinţă de cauză nişte idealuri, tinerilor ar trebui să li se explice detaliat şi obiectiv ce a însemnat regimul comunist, dincolo de seducţia unor idei generoase, de siguranţă, progres, solidaritate şi bunăstare pentru toţi. Acesta ar fi rolul şcolii şi al manualelor de istorie. Iar pentru cei care încă ar mai cocheta cu ideile utopice, iată un mesaj din „Epoca de Aur”, poate mai convingător ca argument: „Va trebui deci ca, în spiritul Directivelor Comitetului Central, să trecem la măsuri mai radicale, spre a face realmente ca învăţământul din ţara noastră, şi desigur şi învăţământul superior, să fie strâns legat de practică. Fiecare tânăr al patriei noastre să ştie ce e o fabrică, ce e o cooperativă agricolă sau o fermă de stat, să fie în stare să lucreze în orice domeniu de activitate. Numai aşa va deveni un bun constructor al socialismului şi comunismului!” (Aplauze puternice, prelungite). E un citat din Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, la Adunarea Festivă cu prilejul inaugurării noului an universitar din 1970, reprodusă – cu tot cu efectele regizate din public – în volumul 5 al lucrării „România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate”.