The Economist: România nu este aşa cum o prezintă tabloidele britanice

The Economist: România nu este aşa cum o prezintă tabloidele britanice

„La 1 ianuarie 2014, Marea Britanie va fi cuprinsă (sau, eventual, „inundată"), de imigranţii români şi bulgari. Asta, cel puţin, este afirmaţia care se face acum aproape zilnic în ziarele de scandal, care par a avea accese de panică cu privire la expirarea restricţiilor tranzitorii pentru cetăţenii celor două state membre ale UE“, anunţă The Economist într-un material care demontează temerile britanicilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mult mai puţini români şi bulgari vor veni în Regatul Unit decât sugerează presa (şi nici nu este aşa greu de calculat: unele rapoarte vehiculează un număr de 29 milioane, efectiv populaţia celor doua ţări împreună). 

Cu toate acestea, David Cameron a avut o serie de intervenţii în presă în ultimele luni, prin care i-a asigurat pe britanici ca şi el este la fel de speriat, scrie publicaţia The Economist. Ministrul de Interne, Theresa May, a fost chiar mult mai dură.
 

Conform publicaţiei britanice, în afara beneficiilor imigraţiei europene, din presa britanică lipseşte o parte importantă din poveste: economia în creştere a României.

În vara acestui an, de exemplu, Daily Mail a trimis un reporter să vorbească cu nişte români chiar în „casele lor micuţe de lut“. Reportajul tabloidului, publicat sub titlu „Până în ianuarie, aici nu vor mai rămâne decât caprele“, oferă indicaţii despre cum este România portretizată în tabloide, scrie The Economist.

„Şi totuşi ţara e mai bogată, mai dinamică şi mai sofisticată decât sugerează asemenea reportaje. Şomajul este relativ scăzut (oricum mai scăzut decât în Marea Britanie). Deficitul bugetar al României face de ruşine Regatul Unit. Guvernul se află în mijlocul unui proces de liberalizare a economiei, deschizând sectoare noi (cele mai notabile fiind energia şi piaţa de telecomunicaţii) spre competiţie şi investiţii. Creşterea economică este de 4.1%.  Salariile sunt în creştere. Reglând preţurile, PIB-ul bucureştenilor este peste media Uniunii Europene. Într-adevăr, rezidentul de clasă medie din Bucureşti stă mai bine decât cel din Manchester“.

„Partea uitată din poveste este un antidot puternic pentru panica Marii Britanii, deoarece demonstrează că presa exagerează deliberat factorii care îi împing pe români să plece din ţară. În al doilea şi cel mai important rând, arată că beneficiile României în calitate de membru al UE sunt mutuale“, informează publicaţia insulară.

The Economist citează un articol apărut în Ziarul Financiar, în care această teorie este descrisă „foarte bine“. „Cotidianul românesc exprimă foarte bine că, deşi „britanicii nu vor români“, ei adoră clienţii români. Între 2010 şi 2013, firmele britanice au avut afaceri de 6.3 miliarde Euro anual în România, dublu faţă de 2007, când România abia adera la UE. 

De la integrarea sa în spaţiul european, România - considerată una dintre puţinele economii dinamice ale Europei – a însemnat 27-32 miliarde de Euro ca cifră de afaceri şi 3,7 miliarde Euro profit pentru companiile cu sediul în Marea Britanie“.

„Mai multe companii britanice au primit chiar şi finanţări de zeci de milioane de Euro de la statul român (lucru care merită să fie menţionat când politicienii se vaită că românii îi costă muţi bani pe contribuabilii britanici). Iar adevăratul beneficiul este şi mai mare, deoarece acele cifele nu iau în considerare companiile britanice active în România dar înscrise în alte ţări- cum ar fi Vodafone, care în statisticile româneşti este listată ca olandeză“, punctează jurnaliştii din Regat.

Revista britanică evidenţiază şi remarca presei economice din România despre faptul că Londra – considerat centrul financiar al Europei- a beneficiat de dezvoltare economiei româneşti. „Două dintre marile ei companii, A&D Pharma şi ROMGAZ, au fost listate la bursa londoneză în ultimii ani, generând venituri de milioane pentru băncile cu sediul în Londra, avocaţii şi consultanţii angajaţi pentru acestea“.

Aceasta este un alt contra-argument pentru tabloide şi miniştrii cabinetului Cameron: nu numai că imigranţii lucrează mult şi sporesc economia Marii Britanii, nu numai că prin calitatea de membru a României în UE, companiile britanice au mână liberă să profite de dezvoltarea economică a ţării, dar românii din Regat creează legături cu ţara lor, într-un sens pozitiv.

„Puţini britanici vorbesc română (şi mai puţini, germană) şi tot puţini înţeleg cum funcţionează acea ţară. Iar acest lucru ar putea înfrâna legăturile economice ale Marii Britanii cu această economie în creştere, dacă nu ar exista românii din Londra, Manchester, Birmingham sau alte oraşe, care deschid noi canale de comunicare şi comerţ. Pentru Londra, care speră să exporte cu 60% mai mult în România până în 2017, nu poate fi decât un lucru bun. Politicienii britanici care„sunt măcinaţi“ de estimările privind imigraţia în timp ce predică că ţara lor trebuie să aibă un loc  în cursa globală, ar trebui să ia aminte!“, concluzionează publicaţia. 

Citiţi mai multe

Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga: „Daily Mail distorsionează scandalos”

„În contextul în care ne apropiem de data la care restricţiile pe piaţa forţei de muncă vor dispărea, pentru o bună parte din mass-media britanice, românii sunt ţapul ispăşitor perfect responsabil pentru tot ce nu merge bine în Marea Britanie. Articolul recent din Daily Mail în care se notează că românii sunt arestaţi de şapte ori mai des decât britanicii este un alt exemplu nefericit”, scrie ambasadorul român în ediţia engleză a Huffington Post.

Diplomatul Ion Jinga precizează că ziarul britanic în cauză manipulează şi distorsionează statisticile, deformând realitatea.

 
Cotidianul britanic „Daily Mail” a publicat vineri un nou articol ofensator la adresa românilor, declarând că aceştia sunt arestaţi de şapte ori mai des decât britanicii în Albion, o rată şi mai mare a infracţiunilor fiind posibilă de la 1 ianuarie, moment în care vor fi ridicate restricţiile pentru imigranţii români şi bulgari.
 
 
Intenţiile premierului britanic de a cere schimbarea legislaţiei europene privind libera circulaţie pentru cetăţenii UE din România şi Bulgaria şi decizia sa de a înăspri regulile de acordare a beneficiilor sociale au provocat reacţii dure din partea oficialilor europeni. O pleiadă de mustrări şi argumente a fost lansată asupra lui David Cameron din partea Bruxellesului, dar şi a altor reprezentanţi ai capitalelor UE.
 
 
Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, afirmă, într-un drept la replică către Daily Express, că statisticile Poliţiei Metropolitane indică o infracţionalitate în rândul locuitorilor britanici de 9,16%, fiind mai mare decât procentul de 7,9% aferent românilor din Regatul Unit.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările