Testul „Crimeea“

Dincolo de complexitatea şi dinamica evoluţiilor recente din Ucraina, de gravitatea consecinţelor şi de ameninţările potenţiale care se conturează tot mai clar la nivel regional şi global, ies în evidenţă stări şi situaţii deosebit de semnificative şi sensibile pentru România.

Contextul modifică nu doar percepţia, dar, în termeni reali, amplifică în mod direct atât viteza de propagare, cât şi reacţia la tendinţele aflate până de curând la graniţa dintre memoria istorică şi speculaţia de cabinet.

În primul rând, un pachet de consecinţe şi dezvoltări critice care implică deja sau pot afecta direct şi grav România ca ţară. Apoi, o revelare tot mai clară a profilului real, a capacităţii şi opţiunilor asumate de factorii politici şi instituţionali interni, în raport cu tema „Crimeea”. Totodată, se conturează într-un mod haotic, discontinuu, o agendă a cazului atât în mediile calificate, cât şi în viaţa publică. Nu este, desigur, încă foarte clar care sunt tendinţele instalate la nivelul temerilor, fricilor şi îngrijorărilor colective.

Luând în considerare fie şi doar aceste trei planuri, se impune tot mai clar necesitatea unei sistematizări a abordării atât la nivelul analizei, cât mai cu seamă în privinţa unei asumări instituţionale calificate, coerente şi responsabile.

Este uşor de constatat, ca de atâtea ori în situaţii similare, că suntem în întârziere. Poziţii ezitante, tardive, confuze, sub nivelul unei calificări acceptabile, au fost bâlbâite la nivel oficial în raport cu dezvoltările recente în dosarul „Crimeea”. Ce se vede cu ochiul liber sunt câteva decalaje a căror progresie vizează deja praguri critice.

- decalajul la nivel structural, între mecanismele consacrate de constituire a crizelor interne - internaţionale şi creşterea exponenţială a conexiunilor, implicaţiilor în generarea surselor de ameninţare în contextul actual, cu expunere la viitorul posibil aproape sigur

- decalajul între experienţa istorică îndepărtată sau recentă ( postbelică, postcomunistă) şi mixtura critică a mijloacelor tehnice, informaţionale şi manageriale disponibile pe „piaţa crizelor”. Pe de o parte acestea alimentează tentaţia pentru iniţiative spectaculoase şi iresponsabile, pe de altă parte, tocmai prin complexitatea lor ridicată, pot genera situaţii scăpate complet de sub control cu evoluţii ireversibile grave.

- decalajul între complexitatea, dinamica şi gradul ridicat de incertitudine ce caracterizează pachetul de tendinţe în „criza Crimeea” şi capacitatea profesională efectivă,  de implicare şi deschidere spre soluţii novatoare a jucătorilor politici cu roluri şi responsabilităţi pe diferite „fronturi”. O dependenţă tragi-comică faţă de trecut, faţă de scheme comportamentale mediocre, reactive, vulgare se dă în vileag fără perdea în situaţii din cele mai diverse. Sezoanele electorale pot ocaziona aberaţii costisitoare pentru interesul public.

În acest context, merită luate în considerare câteva aspecte preliminare, concrete, practice pentru o aducere la zi a abordării şi o intrare pe culoarul firesc de operare:

1. Redefinirea poziţionării geostrategice a României de la o ţară „la periferia Europei, a Uniunii”, atât spaţial cât şi ca nivel de dezvoltare, la o ţară „în linia întâi” în raportarea la spaţiul extra-european cu toate sfidările, capcanele şi responsabilităţile aferente.

2. Modificări de substanţă în raportarea la partenerii şi structurile euroatlantice. Aceasta atât la nivelul cooperării politico-militare, dar şi la asigurarea unor niveluri net superioare în dotarea tehnică, în distribuţia personalului, în educarea publicului referitor la agenda reală în domeniu. Nu în ultimul rând, în selectarea, promovarea şi susţinerea reprezentanţilor României în raporturile directe, la vârf în structurile NATO, UE.

3. Clarificări şi repoziţionări în mediul politic intern referitor la starea şi dinamica raporturilor cu Rusia. Depăşirea ambiguităţilor, a ambivalenţelor devine presantă măcar şi pentru a evita improvizaţii iresponsabile sau amânarea clarificării priorităţilor. O evaluare lucidă a riscurilor, recunoaşterea limitelor, vulnerabilităţilor, neîmplinirilor condiţionează asumarea responsabilităţilor instituţionale. Modificări de substanţă în doctrina de apărare vor fi greu de evitat. Aceasta implică şi asumări programatice la nivelul partidelor (la putere sau în opoziţie) în termeni de consens naţional şi responsabilitate colectivă.

4. Reconstrucţia mentalului colectiv la nivelul opiniei publice , a informării şi dezbaterii responsabile. Clarificări istorice calificate pe teme îmbibate cu clişee si distorsiuni sentimentale sau partizanat politic, ar putea legitima transparenţă şi profesionalism în tratarea problemelor la zi. Abia pe această bază s-ar putea asigura demontarea iniţiativelor diversioniste, extremiste, propaganda ostilă la care, în mod inevitabil va fi expus publicul.

5. O nouă configuraţie, atât la nivelul metodologic, dar şi organizaţional în domeniul analizei calificate, a elaborării şi susţinerii abordării strategice se impune tot mai presant. Aceasta implică stimularea cercetării la nivel academic, a grupurilor „task force” în domeniu, identificarea şi susţinerea de noi forme de cooperare la nivel guvernamental şi non-guvernamental, interdisciplinar în domenii conexe ale riscului de ţară. Un restart la nivelul cooperării externe ar putea depăşi astfel o tendinţă instalată de mimetism, „atitudine de satelit”, provincialism sau resuscitarea unor viziuni tradiţionaliste, unilaterale sau hazardate.

În mod inevitabil, cultura intelligence este marcată la ora actuală de tendinţe multiple, în grade diferite de relevanţă şi influenţă. Capacitatea de acoperire, de susţinere instituţională şi de mobilitate tactică apare în contextul actual în termeni cu modificări multiple. Atât la nivelul ţintelor, a standardelor de performanţă , al procedurilor şi criteriilor asumate în asigurarea siguranţei naţionale.

6. Cum stăm cu patriotismul la zi?! În diverse medii, la diferite vârste, cu expunere diferenţiată la eforturi, frustrari şi sacrificii?!

Deci, cât de gravă trebuie să devină situaţia pentru România, ca ţară, ca să luăm lucrurile în serios ?! Cât de târziu?