Cititorule, îţi propun un test simplu: dacă faci o cercetare în mass-media europeană, vei constata cât de diferite sunt temele tratate faţă de România, şi cum, surprinzător, nu găsim subiecte care în România fac prima pagină a presei şi ţin capul de afiş al agendei cetăţeanului.

„Subiectul autostrăzilor“ este exemplul cel mai frapant pentru anul 2019, cercetarea cuprinzând: dezbaterea publică plină de nemulţumiri şi critici zilnice ale conducătorilor auto, bicicliştilor şi motocicliştilor, pietonilor şi utilizatorilor de trotinetă, ONG-urilor pentru protecţia mediului şi siguranţa circulaţiei, proteste ale mediului de afaceri, ale firmelor de transport şi, în final, ale tuturor membrilor comunităţii. Dar este şi o polemică a specialiştilor cu funcţionării publici care administrează Programul de autostrăzi şi nelipsita dispută politică într-un dialog al surzilor şi orbilor, despre cauze şi vinovaţi şi, uneori, câte o dezbatere despre soluţii.

Caută, dragă cititorule, în mass-media europeană, vreun articol, vreo referire, vreo informaţie cu privire la stadiul vreunui proiect public de infrastructura, la vreo recepţie de lucrări sau la vreo nouă investiţie de mare infrastructură rutieră, şi nu vei găsi nimic. Poate, cel mult, vreun protest al ecologiştilor împotriva poluării de tot felul, produsă de autostrăzile existente, sau împotriva unor iniţiative de investiţii terestre potenţial poluante (cu siguranţă cele mai spectaculoase fiind protestele împotriva autostrăzilor) sau  vreo dezbatere tehnică pentru cele mai bune soluţii pentru a face infrastructura rutieră existentă mai inteligentă şi mai prietenoasă cu utilizatorii şi mediul.   

De ce nu există aceste subiecte? Pentru că nu interesează aproape pe nimeni, ele vizând normalul vieţii cotidiene, pentru că pur şi simplu în Europa occidentală nu mai încap alte autostrăzi pe terenul preţios şi pentru că beneficiile pe care le-ar aduce o nouă autostradă sunt depăşite de costurile sociale şi de mediu pe care le-ar produce.   

Aşa că nimeni nu este interesat de autostrăzi atât timp cât autorităţile îşi fac datoria, anonim dar eficient, atât timp cât încrederea în competenţa acestora şi gradul de satisfacţie al utilizatorilor sunt corespunzătoare, atât timp cât există o preocupare permanentă, productivă şi vizibilă a specialiştilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de confort şi siguranţă pe autostrăzi, totul pe bază unor cercetări permanente finanţate, în principal, fie de stat, fie de companiile de stat, cu privirea aţintită spre problemele şi soluţiile viitorului.

România este situată că stadiu al viabilităţii reţelelor de transport, la mijlocul secolului trecut, încercând să atingă nivelul anilor 70-80. Dacă tot suntem întârziaţi, de ce să parcurgem etapele pe care le-au parcurs statele occidentale şi să nu sărim direct la prezent, cu adoptarea soluţiilor tehnice pe care le reclamă viitorul apropiat: drumuri inteligente, căi ferate de mare viteză şi noduri intermodale cu parc logistic? Şi e vorba de viitorul imediat, de fapt de prezentul de mâine!  

Iar în ceea ce priveşte patrimoniul existent – începând cu autostrăzile, drumurile naţionale şi reţeaua de căi ferate – să îl reabilitam, modernizăm şi să îi asigurăm mentenanţa aşa cum spun prescripţiile tehnice. De exemplu, să asigurăm pentru întreţinere un buget anual la Ministerul Transporturilor de 1 miliard de euro timp de şapte ani, aşa cum recomandă, pe baza unei analize riguroase, Master Planul General de Transport.

Concluzia? Atât timp cât opinia publică, întreagă societate românească, este atât de afectată şi preocupată de subiectul „autostrăzilor“, înseamnă că avem o mare problemă şi autorităţile poartă o mare răspundere şi o şi mai mare vină! Orice fel de explicaţii nu pot decât să stârnească indignarea, frustrarea, şi aşa cum s-a văzut, furia românilor, pentru încercarea de a explică ceva inexplicabil!... Sau explicabil prin neputinţa cronică, incompetenţa managerială şi incapacitatea administrativă a clasei politice şi a guvernelor, din 1990 până în prezent, de a planifica, promova, finanţa, implementa şi finaliza un Program de autostrăzi prioritar şi având susţinerea publică a tuturor cetăţenilor.  

Acum ne putem gândi şi răzgândi ce ar fi mai eficient şi rentabil din Programul de autostrăzi pentru un sistem de transport proiectat pentru viitor, intermodal şi multimodal, în care calea ferată devine modul de transport durabil, nepoluant şi prioritar, inclusiv finanţarea din fondurile europene nerambursabile. Să ne gândim ca de mâine să folosim banii pentru prima Linie de  cale ferată de mare viteză Paris-Viena-Budapesta-Bucureşti-Constanţa, cu ramura balcanică Bucureşti-Sofia-Istanbul, pentru TGV-ul românesc (Trenul de Mare Viteză, TMV).

Deci, cum funcţionează testul: dacă va trece măcar o zi fără nicio ştire despre autostrăzi, înseamnă ca stăm bine; dacă nu trece ziua fără să apăra cel puţin o ştire sau un comunicat oficial despre autostrăzi – stăm rău, cu atât mai rău cu cât declaraţiile oficiale sunt mai optimiste şi mai triumfale.