Teodorovici spune că i-a cerut scuze jurnalistei la adresa căreia a făcut mai multe comentarii nepotrivite: „A fost un dialog care nu mă reprezintă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO INQUAM Photos / George Calin
FOTO INQUAM Photos / George Calin

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a revenit duminică seara, într-o postare pe Facebook, asupra incidentului în care, abordat de o jurnalistă după moţiunea de cenzură, a făcut comentarii jignitoare la adresa locului de muncă şi înfăţişării acesteia, iar apoi a întrebat-o dacă îi face curte. El a spus că regretă ce s-a întâmplat şi că i-a cerut scuze jurnalistei.

După ce, la insistenţele de jurnaliştilor, Eugen Teodorovici a dat de înţeles că nu a greşit cu nimic, ca apoi, iritat, să ceară numărul jurnalistei pentru a discuta cu ea, ministrul a scris duminică seara pe Facebook că a avut totuşi o atitudine regretabilă, şi că dialogul a avut loc „într-un moment nepotrivit”.

„Regret incidentul de zilele trecute, petrecut pe holurile Parlamentului. Chiar am sunat-o pe doamna Gabriela Del-Pupo, reporter al site-ului de ştiri b1 şi i-am prezentat personal scuze.

A fost un dialog care nu mă reprezintă, purtat într-un moment nepotrivit. Cu toţii facem greşeli, de multe ori fără cea mai mică intenţie de a-i răni pe ceilalţi. Mi-am cerut scuze pentru că a-ţi cere scuze atunci când greşeşti nu înseamnă slăbiciune, ci înseamnă tărie de caracter şi asumare, înseamnă că îţi consideri greşelile lecţii de viaţă din care înveţi ceva îndreptându-le.

Aş dori să închei prin a arăta că port un respect deosebit pentru jurnaliştii care îşi fac meseria cu profesionalism şi care refuză pătarea acestei nobile meserii cu interese ce trec mult dincolo de etica şi deontologia profesională”, a scris Teodorovici.

Nu mai departe de sâmbătă, ministrul Finanţelor părea că nu înţelege insistenţa jurnaliştilor pe acest subiect:

„Care jigniri? O să discut cu dânsa. Asta am rugat mai devreme. Ori nu sunteţi prezentă, ori aveţi sincope în a mă asculta. Cum să o caut pe domnişoara? Prin dumneavoastră”, a spus acesta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite