Tensiuni în comisia în care a fost audiat Sorin Grindeanu: „Toţi suntem vinovaţi că România a ajuns în acest stadiu”. Ce i-a transmis Cătălin Drulă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Sorin Grindeanu, propus pentru a conduce Ministerul Transporturilor, a fost avizat favorabil în comisiile de specialitate. În cadrul audierilor, Cătălin Drulă, care a condus portofoliul în guvernarea trecută, a pus problema depolitizării companiilor de stat, în contextul în care, spune acesta, PSD şi PNL şi le-ar fi împărţit şi a precizat că actualul plan pentru Transporturi este aproape identic cu cel din guvernarea anterioară.

Sorin Grindeanu a criticat felul în care domeniul Transporturilor a fost gestionat în ultimii ani, spunând că, în tot acest timp, banii s-au cheltuit pe „studii, hărţi, desene şi carioci”. 

„Cred că toţi suntem vinovaţi, mai mult sau mai puţin, că România a juns în stadiul pe care îl vedem cu toţii, nu vreau să caut vinovaţi. Înţeleg acest posibil mandat pe care aş putea să îl primesc, ca pe o sarcină foarte grea. Nu vreau să critic pe nimeni de la ministerul transporturilor, dar cert este că avem o mare datorie pentru poporul român. S-au cheltuit în aceşti ani zeci, dacă nu sute de milioane de euro pentru studii, hărţi, desene, carioci, iar rezultatul îl vedem cu toţii”, a spus Grindeanu.

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a luat cuvântul în cadrul şedinţei şi a precizat că programul de guvernare propus de coaliţia PNL-PSD-UDMR, la capitolul transporturi, este apropae identic cu cel din guvernarea trecută, la care chiar el a lucrat. De altfel, Drulă a criticat formatul audierilor, spunând că este făcut pe repede înainte, în funcţie de persoana care este audiată şi de majoritatea parlamentară. 

„Am remarcat că programul de guvernare este în mare parte identic cu cel din guvernul anterior, făcut împreună cu echipa mea. Este bine, trebuie să existe continuitate. Un program ambiţios trebuie pus în practică cu oameni profesionişti. Aici este o remarcă pentru că au fost discuţii că aţi fi negociat companiile de stat cu PNL, ceea ce este ilegal şi contraproductiv”, a transmis Drulă. 

Fostul ministru al Transporturilor a ridicat, în acest context, şi problema profesionalizării şi a depolitizării companiilor de stat. „Aş vrea să vă întreb cum veţi aborda acest aspect al profesionalizării versus politizarea şi sinecurismul?”, a mai spus Drulă. 

În replică, Grindeanu a transmis că programul de guvernare nu este cu mult diferit faţă de cel anterior pentru că este nevoie de o continuitate în proiecte.

Sorin Grindeanu a primit critici şi din partea AUR, pe motiv că este primul premier care a fost demis de propriul partid. „Luaţi-i microfonul că bate câmpii”, a intervenit preşedinţele de şedinţă, cu referire la reprezentantul AUR, pe motiv că afirmaţiile sale nu coincid cu subiectul şedinţei. 

Singurii care l-au felicitat pe Grindeanu au fost parlamentarii PSD şi PNL. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite