Să fie clar din capul locului. România (unor Mihai Şora, Laura Codruţa Kövesi, Augustin Lazăr, Camelia Bogdan şi numeroşi rezistenţi, ori expaţi) nu e totuna cu Telejormania. Dar se confundă lesne, spre paguba adevărului, a libertăţii, justiţiei, statului de drept

Când toleranţa chiar şi faţă de intoleranţă devine scop în sine, iar indiferenţa norma atitudinii faţă de cei care ar trebui să ne fie aproape ca noi înşine, punem de nişte monştri care ne vor bântui intolerabil. Şi faţă de care nu vom mai putea fi indiferenţi în veci.

Unul din monştri, în sine încă mic, pe plan european, dar potenţial gigantic, dacă ne gândim că sub preşedinţia lui s-ar putea ca Europa să se prăbuşească şi să i se atribuie alegătorilor lui vina căderii ei, este regimul cleptocraţiei dragniote. De când s-a instalat la cârma Uniunii Europene, fragila construcţie zisă UE, care oricum sta să se dezagrege lent, pare chiar mai fragilă.


Ba dă semne, vai, să se dezintegreze galopant. Încât, subit, au început să i se vadă Comunităţii ridurile telejormâneşti care scăpaseră, mult timp, neobservate. Televiziuni ca CNN, ziare ca New York Times, reviste ca Der Spiegel au ignorat, vreme îndelungată, hidoasa oligarhie cleptocrată care a preluat conducerea României şi se străduieşte să-i demoleze democraţia şi să-i desfiinţeze statul de drept. Or, de la-nceput de an, a luat sfârşit orice nesocotire, orice orbire, orice nepăsare.

Culmea vizibilităţii? La BBC a apărut recent ce s-a numit în România „fantoma securistă“. E omul trimis de securiştii şi comuniştii lui Ceauşescu la specializări în vest, care s-a respecializat în ultima vreme în atacuri antigermane.

Mai nou, şeful diplomaţiei telejormâneşti, recuperat direct din ceauşism, şi-a „dat doctoratul“ la televiziunea publică britanică, în calitate de avocat al raiului penalilor. Că închisorile româneşti ar fi prea pline, că se încearcă alte chestii, c-o fi şi c-o păţi. Pe scurt, codul penal ştiut din vremi imemoriale nu mai e, chipurile, dintr-odată, bun. Se cere schimbat, pentru că aşa vrea muşchiul infractorilor.

E clar că în Telejormania, ca să utilizez un termen menit să amintească nu doar de judeţul de baştină al infractorului-şef al PSD, ci şi de „Intervenţia zorabilor în Jormania“, superba nuvelă a lui Ioan Petru Culianu, ucis, probabil, de un securisto-legionar, scurt timp după o revoluţie pe care eminentul gânditor român o anticipase, hoţul nu e hoţ. În consecinţă, nici magistratul n-ar mai trebui, după voia penalilor, să fie magistrat. Şi să fie ajutat, ca în orice ţară civilizată, de serviciile secrete.

Prin urmare, Telejormania îşi trimite şeful diplomaţiei să peroreze jenant la televiziuni publice occidentale, spre a-şi face de râs nu doar persoana şi funcţia, ci şi ţara pe care ar trebui s-o reprezinte. Dar, în fapt, o trădează, subminându-i locul cuvenit în familia naţiunilor civilizate.

BBC nu e singurul „organ de presă“ occidental care s-a trezit subit la realitatea greu suportabilă a conducerii de către Telejormania a UE. Au publicat în ultima vreme analize şi comentarii excelente despre România dragniotă şi războiul ei cu oficialii apuseni ziare cândva de prestigiu, precum Liberation, Neue Zürcher Zeitung, New York Times.

Ecourile lor critice şi foarte critice n-au întârziat să-i întristeze grav pe mulţi români. Din care mulţi ştiu adevărul, dar îşi ascund capul, ca struţul, în nisip, ca şi cum tactica lui n-aude, n-a vede ar uşura greul pământului şi ar putea ameliora dezastrul pesedisto-aldeist.

Telejormania îşi trimite şeful diplomaţiei să peroreze jenant la televiziuni publice occidentale, spre a-şi face de râs nu doar persoana şi funcţia, ci şi ţara pe care ar trebui s-o reprezinte.

În ajutorul cleptocraţilor s-au aruncat în luptă şi numeroase brigăzi de trolli ai Rusiei putiniste, cu misiunea de a gâdila naţionalismul maselor, a le-ncărca din plin cu ură şi a le ralia cleptocraţiei prin alimentarea duşmăniei faţă de orice democraţie veritabilă şi orice individ care rosteşte adevărul.

În consecinţă, proliferează minciunile nu doar despre UE şi Rusia, ci şi despre români. Or, doar cine urăşte maxim România (şi nu-s puţini românii care, din nefericire, o detestă) îndrăzneşte să pună semn de egalitate între ţară şi regimul Dragnea, între neamul obidit de comunism şi cleptocraţi, între poporul minţit cu televizorul şi Antena 3 sau RTV. Pe scurt, între România şi Telejormania.

Ultima, să fie foarte clar, nu e ţara celor ce şi-au dat viaţa în decembrie 89 pentru o Românie liberă. E a urmaşilor asasinilor lor.

Mă întreb însă de ce a fost lăsată oare România martirilor timişoreni, bucureşteni ori sibieni să cadă? Oare de ce i s-a permis Telejormaniei să se ridice? De ce nu li s-a acordat o atenţie suficientă şi adecvată rezistenţilor români din ultimii doi ani? De ce n-a încăput România oare în agenda aparent antiamericană şi antiisraeliană a CNN? De ce a trebuit să vină preşedinţia prin rotaţie a UE ca să se vadă în fine, clar, cum mutilează regimul Dragnea frumoasa Românie?

Şi cum îi ciunteşte şi îi suprimă libertatea? Fraţii indiferenţei faţă de drepturile românilor la o justiţie independentă şi la un veritabil stat de drept au fost obsesia elitei apusene politice şi mediatice de a-i combate pe contestatarii ideologilor corectitudinii politice şi insistenţa ei de a-i apăra şi promova doar pe migranţi, ecologişti, stângişti şi pe reprezentanţii oricăror minorităţi sexuale sau rasiale.

De ce a trebuit să vină preşedinţia prin rotaţie a UE ca să se vadă în fine, clar, cum mutilează regimul Dragnea frumoasa Românie?

Pentru restul n-a mai prea fost timp. Şi spaţiu editorial.

Dar, dincolo de obsesii şi de progresism dogmatic, ca şi de relativismul unei prese apusene chitite să accepte orice samavolnicie în aparenţă socialistă, ori tiermondistă, dar să condamne orice impuls conservator sau patriotic, răspunsul la această întrebare îmi pare identic replicii pe care ar trebui s-o primească nedumeririle iscate de procesul decăderii democraţiilor occidentale.

Soljeniţin afirma cândva că toate relele (secolului XX) s-ar fi datorat uitării lui D-zeu. Islamismul militant şi terorist a dovedit, în veacul al XXI-lea, că n-a avut dreptate întru totul. În fapt, par să se datoreze nu uitării Lui, ci ignorării poruncilor Sale, care, cu adevărat, ne cer să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Nu să-l tratăm cu nepăsare, în timp ce ne iubim agenda politică. Sau pe vrăjmaşi.

Dacă România reală ar fi prins contur în mediile din vest cu ani în urmă, când pericolele care păşteau ţara şi democraţiile europene figurau doar în comentariile unor observatori şi izolaţi, şi contestaţi, la Deutsche Welle, altfel ar fi arătat azi, poate, situaţiunea. Iar Telejormania s-ar fi destrămat uşor, precum un simplu vis urât.

Petre Iancu - Deutsche Welle