Taxa de pod de la Cernavodă-Feteşti ar putea fi eliminată. Ce spune ministrul Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, sâmbătă, la Brăila, că săptămâna viitoare va ajunge pe ordinea de zi a Parlamentului un proiect ce prevede eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Feteşti. „Trebuie să ne gândim. Dacă am elimina această taxă de pod, ne-am duce în jos cu 30 de milioane de euro în bugetul CNAIR”, a afirmat ministrul, precizând că suma va trebui alocată de la bugetul de stat.
Eliminati pensiile speciale si plafonati pensiile in partea lor suoerioara. Ca partid social democrat, este o rusine ca fiind la putere sa admiteti pensii speciale si pensii deosrbit de mari, in timp ce majoritatea pensiilor sunt minuscile. In Spania, tara din UE, pensiile sunt limitate supetior la 2600 de euro, in timp ce la noi nu exista limita, inca o rusine pentru politicieni. Nu cred ca suntem intr-o pozitie in care sa nu putem proceda precum in Spania. Nu mai faceti pe simandicosii.
costea petre Specialele ca specialele, acolo ai dreptate. Dar cu cele bazate pe contribuție ce ai? Dacă iese din calculul legal mai mult de 2600 de ce să nu primească cât merită? Poate vrei să spui că limita aceea rezultă din faptul că statul limitează contribuțiile lunare la un anumit nivel, indiferent de cât câștigi tu (deci procentual din salariu dar nu mai mult de X). Cum e la nemți contribuția la sănătate. Dar altfel, mie nu mi s-ar părea corect.
costea petre.....,.,Păi dacă acum numiti pesede Ciuma Rosie.....cum i-ati mai zice dacă ar mai și egaliza pensiile? Ciuma rosu carmin ?.. Ia zi ..
De ce să fie eliminată taxa de pe Autostradă? N-au bani de taxă mertzanele? România e invidiată si in Vest pentru bogăția privaților săi.. Are populatia salarii si pensii prea mari? Populatia i-a plătit executarea. Trebuie să plătească si pe cei care o folosesc? Băi, pesedeule, nu mai finanța tu Privatul !! Privatul are toată economia pe mână. Prin privati inteleg chiar privati. Nu privați de prăduială sau inchipuiti. Să producâ !! Nu are nicio scuză dacă nu produce..
Despre ce privatiuni faci referire, cine si de ce sunt privati?
Ce tupeu are si fațădebețiv asta. Sa elimine taxa de pod? Pai de ce sa nu elimini taxa de drum? Ca in statele europene civilizate. Taxa de autostrada, e fireasca, aia se percepe oriunde. Nemții nu au. Dar oricum, plătim o căruță de bani ca să ne rupem mașinile pe coclaurile patriei.
Florin Ioanid O au și nemții, e prinsă în carburant, din câte știu eu. Sau nu ai observat că te costă mai mult pe litru ca la vecinii lor? PS. Eu totuși nu înțeleg taxa de pod (specială, adică). Podul acela nu e tot parte din rețeaua națională, pentru care se plătește deja o taxă? Pe principiul acesta, cu ce este doar acel pod mai special? De ce nu trebuie să plătim câte o taxă de pod la fiecare pod/trecere de râu important, ca acum sute de ani? Vămi interne. Aiurea ...
Germania nu are taxa de autostrada. Carburantul s-a scumpit in ultimele 11 luni deoarece s-a introdus o noua acciza pe CO2. Dacă Germania are taxa in combustibil inclusă ce sa mai zicem de Italia sau Franța unde prețul pe litru de carburant e mai mare ca in germania si mai plătești si 10 € la fiecare 100km de autostrada?
Comentariu neaprobat.
Taxa de drum, in Romania, este un fel de pleonasm.
Vorbește și Grindeanu, ca să nu tacă. Tva,impozit ,taxă de drum, de pod,astea sunt mane, cerești.Banii veniți, la politicieni care trăiesc bine.Daca pot, mai pun taxe. Taxă auto.Stat condus, de hoți.
- Omicron13