Tăriceanu, un rebut al politicii româneşti

N-o spun eu, o spune Daniel Constantin, fost coleg de partid al lui Tăriceanu, refugiat între timp la ProRomânia: „Tăriceanu este un rebut politic. Asta au zis cetăţenii la vot”. Şi are dreptate. Evoluţia politică a lui Tăriceanu l-a condus în fundătura în care se află acum. Un partid de 4%, pentru că societatea românească a învăţat să transforme în rebuturi politice pe acei politicieni care-i ignoră interesele.

Mai mult, Viorica Dăncilă l-a umilit pe Tăriceanu, lăsându-l cu ochii în soare, prin neprezentarea fără explicaţii la întâlnirea de luni. Pe de altă parte, Victor Ponta îl păcăleşte că-l susţine la prezidenţiale într-o alianţă ProRomânia-ALDE, doar dacă părăseşte coaliţia de guvernare. În realitate, Ponta vrea doar să şubrezească guvernarea PSD, să împingă PSD spre implozie, pentru a rămâne singur pe partea stângă a scenei politice. Nici vorbă de alianţă cu ALDE, respinsă violent de colegii lui Ponta, Daniel Constantin, Mihai Tudose şi alţii.

Ce acţiuni politice l-au adus pe Tăriceanu în situaţia actuală

În 2005, Tăriceanu a ajuns premier desemnat de Traian Băsescu, într-o coaliţie de guvernare PSD-PDL. Doar un an a rezistat coaliţia, după care Tăriceanu a dat afară din guvern miniştrii PDL, şi a rămas la guvernare cu spijinul PSD, deşi avea în parlament doar 18%. În 2007 a iniţiat împreună cu PSD procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, întoarsă la referendumul de demitere de către electoratul român. A rămas la guvernare manevrat din spate de PSD, şi în 2008 a lăsat ţara, în plină criză economică mondială, cu 5,7% deficit bugetar, 2 miliarde de euro arierate, şi 1,4 milioane de bugetari care trebuiau plătiţi din bugetul de stat. Asta după o creştere economica de 8%. Teoria lui Tăriceanu era că economia duduie, şi România poate avea deficite bugetare oricât de mari, fără să dezvolte infrastructura. Şi economia n-a duduit, a bubuit până a pocnit. În 2010, a fost nevoie de determinarea celor aflaţi în fruntea statului, Băsescu şi Boc, pentru a salva ţara de la intrarea în incapacitate de plată, prin tăierea a 25% din salariile bugetarilor. Cu preţul sinuciderii politice, concretizată în 2012 în 7 milioane de români care au votat pentru demiterea preşedintelui Băsescu.

În 2016 Tăriceanu s-a înfrăţit cu Dragnea, pentru a sugruma independenţa justiţiei. Au perorat amândoi că justiţia nu respectă drepturile omului, că mii de oameni zac nevinovaţi în închisoare, că UE ţine cu procurorii lui Kovesi, şi nu cu şefii de facto ai României. Tăriceanu n-a priceput că 99% dintre alegători nu au dosare penale, şi nu-i interesează încălecarea justiţiei şi teoriile fantasmagorice legate de statul paralel. Pe 26 mai, ALDE şi-a primit decontul pentru aberaţiile susţinute, 4,2% în alegerile europarlamentare, şi nu a mai intrat în Parlamentul European.

Situaţia actuală a lui Tăriceanu şi a partidului său, ALDE

Tăriceanu nu are vreo şansă la prezidenţiale, riscă doar să se facă de râs cu un scor ridicol. După viitoarele alegeri, ALDE va ajunge în cimitirul partidelor politice, după modelul PNŢCD şi a altor partide. La ora actuală premierul Dăncilă este de acord cu părăsirea coaliţiei de către ALDE, cu argumentul că nu poate fi simultan în opoziţie şi la putere. În felul acesta Tăriceanu şi partidul sau devin insignifianţi. Ponta îl păcăleşte că îl va susţine la prezidenţiale, dacă părăseşte coaliţia de guvernare. De fapt, Tăriceanu trebuie să se gândească de două ori dacă nu riscă şi pierderea imunităţii parlamentare, cu posibila reluare a anchetei DNA privind şpaga de 800.000 de euro. Prietenul său, Liviu Dragnea, era şeful de facto al României, şi tot a ajuns la închisoare.

În concluzie, şi la politicieni se aplică zicala: fiecare personaj  pe limba lui piere. Şi felicitări societăţii româneşti, matură politic, care-i transformă în rebuturi politice  pe acei politicieni care nu ţin cont de interesele sale. Şi care speră că mai pot păcăli electoratul cu poveşti aburitoare.