Tăriceanu, scrisoare către liberali: „Lupta pentru locul al doilea se dă între mine şi Iohannis“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidat independent la alegerile prezidenţiale, Călin Popescu Tăriceanu insistă să obţină susţinerea partidului din care a demisionat şi le transmite foştilor colegi liberali că doreşte votul lor, în defavoarea candidatului ACL Klaus Iohannis.

Tăriceanu le-a transmis un apel membrilor PNL pe care îi somează să i se alăture, întrucât Klaus Iohannis nu reprezintă valorile formaţiunii. În textul său, preşedintele Senatului îl critică pe actualul lider PNL pe motiv că ar fi lipsit de competenţă şi de experienţă în politică şi se declară principalul contracandidat al premierului Victor Ponta.

Redăm integral textul publicat de Călin Popescu Tăriceanu pe blogul personal:

Dragi colegi liberali,

Mai sunt doar câteva zile până la ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale. Este evident pentru toată lumea că lupta pentru locul 2 se dă între mine şi Klaus Iohannis. Nu este nici pe departe o luptă politică între două persoane, ci o luptă pentru viitoarea direcţie pe care va merge România.

Cunoaşteţi cu toţii că am avut relaţii inconsistente şi, pe alocuri, tensionate cu Crin Antonescu. Asta nu mă împiedică să-l apreciez pentru recunoaşterea greşelii de a-l fi promovat pe Klaus Iohannis în conducerea centrală a partidului şi de a-l fi sprijinit involuntar să devină candidatul la preşedinţie al PDL şi nu al PNL. Când am demisionat din PNL, pentru a înfiinţa un nou partid care să salvgardeze liberalismul în România, unii colegi m-au etichetat în mod nedrept, deoarece nu m-au înţeles în acel moment. Astăzi, aceiaşi colegi vin la mine sau îşi recunosc în public şi regretă greşeala de a fi crezut în fuziunea cu PDL. În ciuda faptului că ”marele partid” se numeşte PNL, identitatea sa liberală a dispărut sub forţa şi presiunea planurilor şi oamenilor lui Traian Băsescu care l-au slujit şi îl slujesc permanent. Cu toate divergenţele care ne despart, o spun deschis: Crin Antonescu s-ar fi bătut pentru PNL. Pe Klaus Iohannis acest ”detaliu” nu-l interesează. El este un veleitar fără ideologie, un ahtiat după funcţii înalte. Când i s-au oferit funcţii în Guvern alături de PSD, a acceptat fără rezerve, când i s-a oferit candidatura alături de Băsescu şi echipa sa, a acceptat fără rezerve. În rarele sale apariţii, am văzut cu toţii cât de repede şi cât de sârguincios a trecut de la tezele USL, la tezele şi filozofia politică a lui Traian Băsescu şi a PDL. Dumnevoastră, prieteni liberali, aţi militat activ şi aţi votat pentru demiterea Preşedintelui României cu ocazia Referendumului din 2012. Dacă îl veţi susţine pe Iohannis, vă renegaţi de o manieră compromiţătoare propriile convingeri, deveniţi aliaţii lui Băsescu, dar mai cu seamă vă veţi situa împotriva celor 7,4 milioane de români care şi-au pus speranţa în Dumneavoastră. PNL nu trebuie să ajungă pentru Klaus Iohannis un simplu instrument al parvenirii sale politice şi pe scara socială, ci trebuie să rămână partidul pentru care au luptat şi s-au sacrificat mulţi liberali de-a lungul istoriei sale de 139 de ani.

O ţară întreagă a constatat lipsa sa de pregătire şi de experienţă politică, dar şi anumite faţete ale activităţii sale care pun serios sub semnul îndoielii integritatea şi onestitatea sa şi pe care nu a reuşit să le explice opiniei publice de o manieră convingătoare.

Am spus-o şi o repet cu toată convingerea: sunt singurul care-l poate învinge pe Ponta în turul 2. Liberalii merită să dea un preşedinte al României, în condiţiile în care Klaus Iohannis este orice, dar nu este liberal. Iar în ipoteza greu credibilă că Iohannis, admiratorul filosofiei politice a lui Traian Băsescu, ar câştiga în turul 2, atunci ne-am găsi într-o situaţie total inacceptabilă: perpetuarea regimului Băsescu. Este unul dintre motivele pentru care vă cer sprijinul în turul întâi, dar nu singurul.

Ca şi cum toate acestea n-ar fi fost suficiente, pe 18 noiembrie, deci, după turul 2 al alegerilor, ÎCCJ a programat verdictul final privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis. Scenariul ca să avem un preşedinte ales, declarat ulterior de Justiţie în mod definitiv şi irevocabil ca fiind incompatibil, ar fi nu doar o lovitură aplicată încercărilor de a curăţa clasa politică, cât mai ales o sursă de haos, de instabilitate politică şi un pretext pentru prelungirea mandatului lui Traian Băsescu.

Propaganda antiliberală, dirijată de la Cotroceni cu complicitatea interesată a lui Klaus Iohannis, încearcă să acrediteze ideea că mi-am depus candidatura pentru a-i netezi drumul spre Cotroceni lui Victor Ponta. Fals. Complet fals. Dezbaterile şi lupta mea, în special după turul 1, vor demonstra fără echivoc diferenţele programatice, de viziune şi abordare între mine şi candidatul PSD. Pentru turul 1 al alegerilor, principalul meu obiectiv este eliminarea democratică din competiţie a celor trei candidaţi aflaţi sub tutela politică a lui Traian Băsescu: Iohannis, Udrea şi Macovei.

În calitate de prim ministru şi de preşedinte al Senatului am acumulat o experienţă politică pe care nu le regăsiţi la niciun alt candidat, am demonstrat echilibru şi înţelepciune în momentele dificile din războiul lui Traian Băsescu împotriva PNL, am adus Ţara la un nivel de prosperitate unic după Revoluţie.

Dragi colegi liberali,

România trebuie să se refacă moral şi instituţional după 10 ani de haos, arbitrar şi dezbinare instituite şi întreţinute de Traian Băsescu. Pentru aceasta şi pentru respectarea Constituţiei şi a Legii România trebuie să aibă un preşedinte liberal.
Fac un apel la dumneavoastră să mă sus
ţineţi la votul din 2 noiembrie.

Călin Popescu Tăriceanu,
Candidatul liberal la Preşedinţia României

Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014. Călin Popescu Tăriceanu, imagini inedite

Alegeri prezidenţiale 2014. Vedete în propriile clipuri de campanie: de la preşedintele Marii Uniri la „Opreşte jaful cu cearşaful!“

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite