Tăriceanu: Scopul vădit al conducerii DNA este să-mi compromită imaginea publică în perspectiva alegerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu FOTO Arhiva Adevărul
Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu FOTO Arhiva Adevărul

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu acuză conducerea DNA că a oferit informaţii presei din dosarul lui Bogdan Olteanu, în care a fost audiat, joi, ca martor, cu scopul de a-l compromite în perspectiva alegerilor parlamentare din acest an.

Călin Popescu-Tăriceanu susţine că obligaţia legale ca, în timpul urmăririi penale, să nu fie oferite publicului informaţii dintr-un dosar nu a fost respectată de către procurori în dosarul lui Bogdan Olteanu. ”M-am conformat acestei obligaţii legale, aşa cum s-a văzut la ieşirea mea de la audierea de la DNA. Din păcate, legea a fost respectată unilateral, doar de către subsemnatul, pentru că scopul vădit al conducerii DNA manifestat în ultima vreme este încercarea de a-mi compromite imaginea publică în perspectiva alegerilor parlamentare. Acest «modus operandi» al conducerii DNA este posibil şi din cauza faptului că procurorii nu răspund în niciun fel pentru abuzurile pe care le comit”, acuză Tăriceanu.

El susţine că audierile politicienilor la DNA au ajuns să genereze zvonuri în presă şi au ca menire compromiterea celor audiaţi. ”Având în vedere palmaresul bogat al DNA în privinţa scurgerilor către presă a unor informaţii confidenţiale din dosare în care sunt implicate numele unor politicieni indezirabili sau incomozi, n-am fost surprins să văd la venirea mea la DNA că presa fusese informată din timp despre ora exactă la care urma să aibă loc audierea mea, aşa încât imaginile în care preşedintele Senatului României intră la DNA să-şi facă efectul de imagine distructiv”, a exemplificat preşedintele Senatului, adăugând că nu l-a surprins faptul că au ajuns în presă informaţii legate de conţinutul audierii sale.

”Am emis acest comunicat pentru că doresc să fie extrem de limpede pentru toată lumea: m-am prezentat în respectul legii la DNA, am răspuns cinstit şi cu bună-credinţă la întrebările procurorilor în dorinţa ca adevărul să iasă la iveală. De aceea am acceptat fără ezitare propunerea procurorului să mă supun de bună-voie testului poligraf, chiar dacă acesta nu este recunoscut drept probă în faţa instanţei. Altfel, nu aveam nicio obligaţie procedurală şi nimeni nu putea să-mi impună acceptarea acestui test”, precizează liderul ALDE.

Acesta consideră că este de aşteptat ca, pe măsură ce se apropie alegerile, DNA să identifice atacurile împotriva unor lideri politici, precizând totodată că el nu se v-a lăsat intimidat de presiuni şi de încercări de intimidare şi discreditare.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la ieşirea de la DNA, că a dat o declaraţie de martor în dosarul lui Bogdan Olteanu, arătând că nu a fost o confruntare cu fostul viceguvernator al BNR, care a fost citat tot joi pentru a fi audiat.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că nu va da alte informaţii despre declaraţia dată în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, spunând că nu este „adeptul telejustiţiei”.

Întrebat dacă a fost confruntat la DNA cu Bogdan Olteanu, Tăriceanu a răspuns: "Nu a existat o confruntare”.

Bogdan Olteanu a venit la DNA la o oră după preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a fost citat pentru a da declaraţii în calitate de martor în dosarul în care fostul viceguvernator al BNR este acuzat că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Procurorii îl acuză pe Bogdan Olteanu că, atunci când a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării cu un elicopter pus la dispoziţieomul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. În urma discuţiior, omul de afaceri i-a promis suma de un milion de euro pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru şi într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării. Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite