Tăriceanu, replică pentru Dăncilă pe tema pactului: Să ne prezinte proiecţiile de buget pentru anii care urmează, nu promisiuni fără acoperire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, i-a transmis Vioricăi Dăncilă că ar fi mai bine să vină cu pactul propus partidelor în Parlament, dacă vrea cu adevărat o dezbatere serioasă.

„Dacă nu ar fi doar o propunere electorală, un pact pentru bunăstarea românilor ar fi ceva foarte util. Dacă vrea să ne dovedească faptul că este mai mult decât o lovitură electorală prin care să mai smulgă nişte voturi de la pensionarii pe care îi sperie cu tot felul de zvonuri, dna Dăncilă trebuie să vină în Parlament cu acest Pact.Este un subiect mult prea serios să-l tratăm doar electoral. Iar la această dezbatere vom invita BNR, Consiliul Fiscal, Consiliul Economic şi Social şi alte organizaţii care, alături de partidele politice, pot să garanteze un asemenea pact.Împreună vom vedea cât de serios este acest pact şi mai ales cât de realist şi sustenabil este“, a scris pe Facebook Călin Popescu-Tăriceanu. 

Preşedintele ALDE i-a cerut lui Dăncilă să vină cu cifre şi calcule serioase, nu cu promisiuni. „Pentru a vedea aceste lucruri dna Dăncilă trebuie să ne prezinte proiecţiile de buget pentru anii care urmează, estimări ale veniturilor şi alţi indicatori care să ne asigure că nu fluturăm pe la nasul românilor promisiuni fără acoperire“, a completat fostul preşedintele al Senatului. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite