Tăriceanu recidivează. Şeful Senatului a blocat o bandă de mers în apropiere de Universitate pentru a-şi face cumpărăturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu. FOTO Răzvan Luţac / GSP
Călin Popescu Tăriceanu. FOTO Răzvan Luţac / GSP

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a blocat o bandă de mers, în zona Universităţii, după ce şi-a lăsat maşina pe avarii pentru a face cumpărături, arată GSP într-o înregistrare video.

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, îşi menţine atitudinea prin care arată că îi place să fie un privelegiat, de această dată şeful Senatului blocând cu maşina sa o bandă de mers din zona Universităţii. Motivul, Tăriceanu voia să-şi cumpere ceva de la un magazin din acea zonă, potrivit reporterilor GSP, cei care au realizat o înregistrare video. 

Liderul ALDE are o altă variantă a celor petrecute marţi după-amiază. „Referitor la incidentul petrecut în cursul zilei de astăzi, de la Universitate, aş vrea să fac următoarele precizări. Am oprit la o farmacie şi nu pentru shopping aşa cum eronat s-a afirmat, fără a şti că circulaţia a fost stânjenită. Aş dori pe această cale să îmi exprim scuzele faţă de cei din trafic. Am discutat cu şeful de dispozitiv al SPP pentru ca această situaţie să nu se mai repete în viitor”, a precizat Tăriceanu într-un comunicat remis „Adevărul“. 

Cu toate că maşina aflată pe avarii a fost claxonată îndelung, acest lucru nu l-a deranjat pe al doilea om în stat, cel care şi în trecut a demonstrat că e adeptul primirii unui tratament privilegiat.  

Călin Popescu Tăriceanu, a mers, la 11 august, să îşi reînnoiască permisul de conducere, dar nu a rămas la coada formată în faţa Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, unde erau aproximativ o mie de persoane, ci a intrat pe o uşă din curtea interioară, unde era aşteptat de reprezentanţi ai instituţiei, care l-au condus în clădire şi i-au făcut procedurile pentru eliberarea documentului înainte ca publicul să aibă acces. „Am vorbit să merg înainte de începerea programului, sigur ca să nu fac un gest ostentativ de a trece prin faţă. Lucrurile astea, întotdeauna încerc să le gestionez cât mai discret posibil“, spunea acesta la câteva zile după ce-şi luase permisul. 

Tăriceanu a fost apărat de numeroşi colegi de partid care au subliniat că pentru oameni ca şeful Senatului sunt necesare legi speciale.  „Dacă aş fi al doilea om în stat cu siguranţă aş avea alte atribuţiuni mai importante decât să stau la o coadă pentru a-mi ridica permisul de conducere. Ar trebui să fie reglementat din punct de vedere legal, probabil că este o lipsă şi se va reglementa. Sunt două, trei persoane în stat, primul om în stat, al doilea om în stat, premierul, în mod normal au alte atribuţii“, declara liderul ALDE Timiş, Marian Cucşa. 

Tăriceanu a blocat o bandă de mers în apropiere de Universitate pentru a-şi face cumpărăturile

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite