Tăriceanu: Nu mi-am schimbat intenţia de a candida la prezidenţiale, dar e mai utilă o candidatură comună cu PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin-Popescu Tăriceanu FOTO Inquam Photos
Călin-Popescu Tăriceanu FOTO Inquam Photos

Preşedintele ALDE, Călin-Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că nu a renunţat la ideea de a candida la alegerile prezidenţiale, însă ar fi mai „util” o candidatură comună cu PSD.

„Am discutat acest lucru. Nu sunt solicitări noi. Nu mi-am shimbat punctul de vedere. Mi-am anunţat intenţia de a candida la prezidenţiale. Dar e mult mai util să avem o candidatură comună cu PSD. Acest hop al moţiunii a fost trecut cu bine, deci vom discuta în perioada următoare cu PSD. Prima opţiune rămâne o candidatură comună cu PSD”, a declarat Tăriceanu miercuri.

Şeful Senatului pare că s-a răzgândit din nou, după ce la începutul lunii anunţa, la scurt timp după ce fusese salvat de cererea de urmărire penală a DNA, că renunţă la ideea de ca mai candida la prezidenţiale.

„În acest moment candidatura la prezidenţiale nu intră în discuţie în ceea ce mă priveşte. Pentru mine nu este o opţiune pe care în momentul de faţă să o analizez”, sublinia Călin Popescu Tăriceanu pe 3 iunie.

 Liderul ALDE a mai anunţat, miercuri, că în septembrie va avea loc un congres al partidului său pentru „o redefinire ideologică”.

„Am convenit împreună cu colegii mei ca în luna septembrie să organizăm un congres doctrinar pentru o definire ideologică a noastră mai clară, pentru că am constatat că există o deficienţă de percepţie doctrinară în ceea ce ne priveşte. Suntem partidul clasei de mijloc, suntem partidul întreprinzătorilor mici şi mijlocii, suntem partidul profesiilor liberale, dar cred că oferta noastră electorală nu a fost suficient de convingătoare pentru aceştia”, a precizat Tăriceanu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite