Tăriceanu: Nu există nicio îndoială că 2019 va aduce multe schimbări în bine pentru România

Tăriceanu: Nu există nicio îndoială că 2019 va aduce multe schimbări în bine pentru România

Inquam Photos / Octav Gane

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune, într-un mesaj de Anul Nou postat pe Facebook, că nu există nicio îndoială că 2019 va aduce multe schimbări în bine pentru România şi că îşi doreşte ca vocea României să se facă auzită mai bine în Europa.

Ştiri pe aceeaşi temă

„La mulţi ani, dragi români! Anul ce se termină a fost unul în care am avut de trecut peste o serie de provocări, dar a fost şi un an în care am realizat progrese importante pentru ţara noastră. Trecerea într-un nou an aduce întotdeauna un sentiment de speranţă pentru fiecare dintre noi. Într-un moment în care întoarcem pagina anului 2018 şi ne pregătim pentru noul an, îmi doresc ca 2019 să fie un an al solidarităţii între români, în care vom reuşi să punem capăt dezbinării din societate, un an în care să asigurăm prosperitate şi siguranţă, atât cetăţenilor, cât şi ţării”, afirmă Tăriceanu.

El spune că „nu există nicio îndoială că 2019 va aduce multe schimbări în bine pentru România“.

„Sper ca împreună să facem faţă tuturor obstacolelor ce ne vor ieşi în cale pe parcursul anului viitor, iar România va fi din ce în ce mai puternică. În 2019 avem o mare oportunitate de a consolida poziţia României în Uniunea Europeană. Trebuie să învăţăm să folosim toate aceste oportunităţi care ni se ivesc pentru a promova interesele ţării noastre, ale cetăţenilor. Îmi doresc pentru anul ce vine, dar şi pentru următorii, ca vocea României să se facă auzită mai bine în Europa. Vreau o Românie puternică într-o Uniune Europeană puternică, în care cetăţenii sunt trataţi în mod egal. Am convigerea că avem forţa pentru a contribui la schimbarea în bine a Uniunii Europene în timpul mandatului preşedinţiei Consiliului UE. Vă urez un an nou cu bine şi vă chem pe toţi să colaborăm pentru o Românie unită. Sunt convins că dacă vom lucra împreună, vom asigura progresul României şi vom garanta fiecărui român oportunităţile pe care le merită. Din partea mea, a familiei mele, vă doresc un an nou plin de bucurii şi împliniri”, îşi încheie Tăriceanu mesajul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările