Plecarea ALDE de la guvernare nu este atât de simplă pe cât o anunţa, iniţial, liderul formaţiunii. Doamna Viorica Dăncilă ştie foarte bine că, pe lumea asta, totul este negociabil. Plecând de la vechea vorbă de duh că iarna nu-i ca vara, nici pentru politicieni opoziţia nu e ca guvernarea.


 

Mai ales că mişcările din ultimele zile ale domnului Tăriceanu i-au luat prin surprindere partidul, care numai de trecut în opoziţie parcă nu îi ardea. Peste toate, decizia de a-l susţine pe Mircea Diaconu la prezidenţialele din toamnă nu a avut darul de a stârni entuziasmul în rândurile ALDE, sporind tendinţele de a asculta şi mai cu atenţie vocea doamnei Dăncilă promiţând funcţii, posturi şi alte lucruri de interes pe care numai cine stă în capul mesei le poate oferi.


 

În urma acestor evoluţii, situaţia politică devine şi mai interesantă. ALDE depinde de domnul Meleşcanu pentru a supravieţui ca grup parlamentar în Senat.În acelaşi timp, PSD face toate eforturile să rupă cât mai mulţi parlamentari de la ALDE pentru a obţine un vot „de încredere” la restructurare. Schimburile de replici între Tăriceanu şi premierul Dăncilă devin din ce în ce mai încinse pe măsură ce disperarea PSD de a avea voturi se accentuează, iar liderul ALDE îşi dă seama că e pe punctul să-i tragă fostul aliat partidul de sub picioare. Lunga guvernare PSD-ALDE s-a evaporat ca şi cum nu ar fi existat niciodată, ca şi cum cele două formaţiuni nu s-ar fi cunoscut şi nu ar fi adoptat cot la cot atâtea şi atâtea legi şi ordonanţe de urgenţă. ALDE a devenit magazinul cu parlamentari în faţa căruia PSD stă cu nasul lipit de vitrină.


 

Pe partea cealaltă, opoziţia PNL şi USR-Plus nu e sigură că are capacitatea să strângă numărul necesar de voturi pentru a trece o moţiune de cenzură. Cuplul Barna-Cioloş ba ar forma un nou guvern, ba ar refuza pe motiv că nu se poate face nimic în actuala conjunctură parlamentară. Se vede de la o poştă că entuziasmul lipseşte cu desăvârşire, iar ideea de a o lăsa pe doamna Dăncilă la guvernare pare să devină principala direcţie de acţiune până la alegerile prezidenţiale, cel puţin.


 

E cea mai la îndemână soluţie. Nu trebuie negocieri. Nu e nevoie de program de guvernare. Nu te apuci să cauţi oameni competenţi. Nu te cerţi pe funcţii. Nu domoleşti orgolii. Şi, mai presus de toate, nu te străduieşti să scoţi, din pământ din iarbă verde, un premier acceptabil pentru toată lumea.


 

Din culise, Pro România şi ALDE tot declară că votează o moţiune de cenzură, dar nu o semnează. Adică, i-ar lăsa bucuroşi pe liberali să sară în piscina fără apă, jucând la toate capetele posibile.

În asemenea împrejurări, în care unii nu pleacă şi ceilalţi nu ar veni, doamna Dăncilă manevrează, încercând să prelungească zilele PSD la guvernare pentru că ştie, ca toată lumea, că pierderea resurselor pe care le are la dispoziţie, înseamnă şi sfârşit de şefie la PSD.

În rest, nimic nu contează. Toată lumea aşteaptă alegerile prezidenţiale, după care mai vedem ce facem. Până atunci, spectacolul va fi garantat, ţinând seama de oferta de candidaţi, mai exotică decât a dat chiar până acum România, o ţară recunoscută pentru bogăţia în asemenea figuri.