Tăriceanu, despre participarea lui Klaus Iohannis la reuniunea extraordinară a CE: Este inacceptabil ca românii să nu ştie cu ce mandat merge preşedintele

Tăriceanu, despre participarea lui Klaus Iohannis la reuniunea extraordinară a CE: Este inacceptabil ca românii să nu ştie cu ce mandat merge preşedintele

FOTO Iulian Bîrzoi

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a scris, joi seară, pe Facebook, că „este inacceptabil” ca românii să nu ştie cu ce mandat a fost preşedintele Klaus Iohannis la reuniunea extraordinară a Consiliului European, unde s-au purtat negocieri pentru ocuparea principalelor posturi de la nivel european.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Au trecut două zile de la reuniunea dedicată desemnării noilor şefi ai forurilor de la Bruxelles şi nu am văzut încă necesara conferinţă de presă a dlui Klaus Werner Iohannis, în care să transmită poporului ce a negociat acolo şi cu ce rezultate. Nu am văzut nici măcar anunţul unei asemenea conferinţe, pentru viitorul imediat. Ca şi cum acţiunea de la Bruxelles ar fi totuna cu escapadele la ski ale domniei sale, adică ceva ce-l priveşte strict şi personal. Este inacceptabil ca românii să nu ştie cu ce mandat merge preşedintele la asemenea reuniuni înalte, cum este inacceptabil ca Preşedintele să nu prezinte un raport Parlamentului”, a scris, joi seară, pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu.

În continuare, preşedintele Senatului a scris şi despre Dacian Cioloş, „alt negociator de ungher”.

„La rândul său, dl.Cioloş, alt negociator de ungher, se miră că e huiduit de colegii eurodeputaţi la primul discurs, după ce critica exact discuţiile netransparente. Se poate cinism mai mare de atât? Şi din partea cui? A unuia dintre personajele cu cea mai misterioasă biografie post-decembristă, ajuns comisar european, consilier prezidenţial, prim-ministru, şef de partid fără să fie validat prin vot vreodată. Cine şi cum l-a împins permanent din spate pe acest personaj? Cine a negociat mereu pentru el? Unchiul Ardelean? Traian Băsescu? Tata socru francez? Amicul Barnier? Băieţii din pădurea Băneasa? Rămân la părerea mea: mai răsfiraţi, băieţi! Măcar în forurile de la Bruxelles, dacă acasă nu se poate...”, a mai scris Tăriceanu pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, în perioada 30 iunie – 2 iulie, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, Regatul Belgiei.

La întoarcere, Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat de presă în care a afirmat că „preşedintele României s-a pronunţat pentru ajungerea la un compromis acceptabil pentru toate statele membre, care să asigure stabilitatea şi eficienţa instituţiilor europene pentru următorul ciclu instituţional”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: