Tăriceanu, despre Maior: „A ratat o excelentă ocazie de a tăcea în legătură cu scrisoarea lui Giuliani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că George Maior a fost neinspirat şi a intrat „ca un elefant pe masa cu porţelanuri” în disputa politică din Statele Unite, prin atacul său la Rudolph Giuliani.

„E o premieră ca un ambasador să dea explicaţii. De ce acest lucru? M-am consultat cu alţi ambasadori, şi cu ministrul de Externe, şi am vrut să văd dacă abordarea pe care domnul Maior a avut-o, în ceea ce priveşte comentariile pe care le-a avut, nu reprezintă cumva o gafă diplomatică.

Domnul Maior şi-a permis să facă aprecieri laudative la o scrisoare trimisă de John McCain, sigur, multă lume şi-a pus întrebarea dacă acea scrisoare era semnată de el sau de cineva din anturaj. Erau aprecieri la adresa DNA/ Domnul Maior a sărit imediat să laude respectiva scrisoare.

La ceva timp a apărut scrisoarea lui Rudolph Giuliani în care spune foarte clar că este îngrijorat de ceea ce s-a întâmplat în România, că este îngrijorat de abuzurile DNA, la care domnul Maior a fost arhitect, în calitate de şef al SRI. Surpriză, domnul Maior, care era menţionat în această scrisoare, a simţit nevoia să sară şi să-l atace pe domnul Giuliani. El nu s-a legat de fondul problemei, el a început să-l ironizeze pe Giuliani. [...] Toţi oficialii americani, pe bună dreptate, s-au gândit că domnul Maior a vorbit cu aprobarea celor de acasă, nu s-au gândit că a vobit gura fără el. Domnul Maior a ratat o excelentă ocazie de a tăcea.

A intrat ca un elefant pe masa cu porţelanuri. De aceea l-am întrebat pe domnul Maior dacă avea aprobare pentru mesajele transmise, bineînţeles că nu avea aprobare de la Comisia pentru Spaţiu, dar probabil că aceasta este prea mică pentru domnul Maior. Ce nu înţelege domnul Maior este faptul că prin mesajele sale implică Guvernul României în disputele politice extrem de sensibile din SUA.”

Întrebat ce se aşteaptă să facă preşedintele Iohannis dacă ministrul de Externe va cere revocarea lui Maior, Tăriceanu a menţionat: „Eu cred că această gafă diplomatică se vede de la o poştă. Nu e o chestiune de mare subtilitate. Cred că o înţelege oricine şi sunt convins că şi preşedintele vede cu aceiaşi ochi. Acum, ce va face preşedintele mi-e greu să anticipez, dar se va crea o situaţie cu totul şi totul nefirească. Adică, în momentul în care ministrul de Externe cere premierului să demareze procedura de revocare, atunci este clar că, la Washington, a-l trimite din nou pe Maior să îşi îndeplinească misiunea de ambasador, este clar că misiunea e compromisă. Deci preşedintele trebuie să aibă în vedere toate aceste elemente”. 

Preşedintele Senatului a mai spus că şi-ar fi dorit „o Românie care să arate că s-a integrat pe deplin în UE, iar noi discutăm de protocoale între Servicii si Justitie, ca în securitatea anilor '50.” 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite