Tăriceanu, despre filmul privind votul împotriva cererii Justiţiei în cazul Oprea: Nu o să contest ceea ce se vede

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. FOTO Arhivă Adevărul
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. FOTO Arhivă Adevărul

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a recunoscut, joi, că a votat împotriva cererii DNA de începere a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea. Tăriceanu a motivat că alegerea sa a fost făcută deoarece în ultima perioadă, acţiunile DNA sunt într-un „registru mai degrabă politic“, „unul al justiţiei selective“.

„Nu o să contest ceea ce se vede, pentru că ar fi un gest de a mă ascunde nejustificat. Am explicat care este percepţia pe care o am şi eu, şi cei care privesc cu anumită obiectivitate şi luciditate la activitatea DNA. (...) E impropriu să stabilim dacă domnul Oprea a încălcat sau nu legea, asta o să stabilească justiţia. Noi putem să ne facem o anumită percepţie şi imaginea se face prin anumite lucruri care sunt scoase din dosar şi nu este în regulă", a afirmat Tăriceanu, la TVR. 

Şeful Senatului a punctat faptul că nu ştie de unde au obţinut liebralii filmul cu votul său, cei din PNL fiind primii care s-au grăbit să arate că Tăriceanu s-a opus solicitării DNA. 

„Nu ştiu de unde au liberalii astfel de filmuleţe (cu votul său în plenul Senatului în cazul Oprea — n.r.), că nu am auzit să aibă cameramani proprii să filmeze. Este prin amabilitatea unei televiziuni care era în sală şi care face un gest lipsit de orice probitate profesională. Votul este secret, dar eu nu mă feresc. Şi am să vă spun că, în ultima perioadă, acţiunile DNA le pun într-un registru care este mai degrabă politic. Este unul al justiţiei selective. Vedem cazuri ale unor parlamentari pentru care se cere fie începerea urmăririi penale, fie arestarea preventivă, acuzaţi de cauze minore, cum este cazul lui Oprea", a mai spus fostul lider al liberalilor.

Calin Popescu Tariceanu foto bun

Tăriceanu a adăugat că se încearcă „fabricarea de dosare după dosare” unei anumite persoane şi, în schimb, sunt foarte multe dosare peste care se pune praful. În ultimele luni, Tăriceanu a fost unul dintre politicienii care au criticat cel mai mult DNA.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite