Bref, am avut parte de o succesiune de discursuri mai mult sau mai puţin inspirate. La capitolul acesta, gazdele române nu au strălucit în nici un fel. Dacă preşedintele Iohannis a evoluat în nota lui obişnuită, citind politicos, monoton, fără intonaţie un text evident pregătit de alţii, nu tocmai merituoşi la capitolul imaginaţie, reprezentanţii coaliţiei PSD-ALDE au fost unul mai penibil decât celălalt. S-au manifestat astfel de la o tribuna la ale cărei microfoane s-au perindat şi vorbitorii străini, tribună abuziv, ţopeşte inscripţionată cu eticheta Guvernul României. Asta ca să se vadă cine este Jupânul, cine dă banii. Cine face regulile în România. O ţopenie de Alexandria şi Videle, aşa cum doar parveniţii pot să facă. O chestiune de care a făcut mare caz şi d-na Viorica Vasilica Dăncilă, într-o înţepătură adresată preşedintelui,  împrumutată din arsenalul unei gospodine de la marginea oraşului Videle. D-na Dăncilă  a citit frumos, pe alocuri patetic, cu intonaţie de elevă premiantă la concursul de recitări organizat de Organizaţia de pionieri pe vremea când era elevă în clasa a şaptea, un discurs la rându-i scris de alţii. Atâta doar că nici doamna Dăncilă şi nici acei alţii habar nu au că de acquis comunitar nu se mai vorbeşte de ceva vreme şi nu puţină. Adică de vreo zece ani, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona Să nu aibă habar de asta nici matusalemicul ministru de Externe al României, dl. Teodor Meleşcanu, şi nici ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba? Posibil.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, împuternicit să îi ţină locul lui Liviu Nicolae Dragnea, a rostit împiedicat un discurs numai bun de publicat în Scânteia. Nu, nu în Scânteia din vremea lui Popescu-Dumnezeu când gazeta partidului unic devenise cât de cât mai curăţică, ci în acea Scânteie din timpurile în care era condusă de Leonte Răutu, în care la mare cinste erau îndemnuri la instaurarea dictaturii proletariatului şi argumentaţii penibile ale necesităţii obligatorii a luptei de clasă. Preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, s-a umflat iarăşi în pene, şi-a bombat ţanţoş pieptul şi a vorbit în limba engleză. Sperând că astfel i se va uita noianul de declaraţii şi atitudini anti-europene, singurele cu care s-a făcut remarcat de când deţine iar o funcţie de prim-plan pe scena politică românească.

Presa aservită puterii a încercat în chip şi fel să scuze, chiar să laude absenţa de la ceremoniile de joi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, dl. Liviu Nicolae Dragnea. I s-au găsit fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman tot felul de fineţuri. Au existat editorialişti de genul unui Cornel Nistorescu care şi-au sfărâmat şi pixul, şi capul ca să înşiruie fraze prin care să ne convingă că absenţa lui Dragnea ar fi fost o lovitură de maestru. Că astfel insul plecat într-o vacanţă prelungită la Verona ar fi contribuit la detensionarea atmosferei. Nici vorbă. Comportamentul d-lui Liviu Dragnea mi-a adus izbitor aminte de acela al lui Carol al II lea. Pentru care farmecele lui Zizi Lambrino sau ale Lupeascăi erau mai importante decât marile probleme ale ţării. Halal caricatură de om politic, numitul Dragnea Nicolae Liviu.

Joi seara am avut, totuşi, parte de prestaţii ale unor politicieni de clasă. Cărora cei de la Bucureşti nu le ajung nici la genunchi. E vorba despre italianul Tajani şi polonezul Donald Tusk. Tare mi-aş fi dorit să fiu polonez joi seara.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro