Cu o conducere interimară asigurată de un personaj extrem de mediocru PSD şi-a pierdut toate reflexele de partid de opoziţie pe care le-a etalat cu mult succes în trecut.

Puterea a obosit. Opoziţia a obosit. Cu toţii îşi doresc un nou restart pentru a putea stopa astfel erodarea tot mai accentuată din sondajele de opinie. Boost-ul de încredere primit de Iohannis de la populaţie, imediat după reconfirmarea în funcţie, (aproape 70% din electorat) s-a erodat cu viteza luminii pe fondul erorilor de comunicare, a aroganţei, a lipsei de empatie, a minciunilor, dar şi a incompetenţei guvernului pe care îl conduce de facto de la Cotroceni. Cu adversarul băgat în corzi de provocările unei crize inedite PSD nu reuşeşte să puncteze, astfel că electoratul social-democraţilor a început să caute alte alternative care să-i potolească setea de sânge. „Cârlanul” Ponta e prezent, e vioi, e dinamic, atacă la baionetă guvernul la fiecare greşeală comisă. Şi începe să fie o alternativă. Spre disperarea şi frustrarea liderilor PSD. 

Şi poporul a obosit. Obligat într-un timp extrem de scurt şi fără nicio pregătire psihologică prealabilă să-şi schimbe stilul zilnic de viaţă, hărţuit de restricţiile, unele de-a dreptul aberante sau lipsite de orice logică, impuse de nişte autorităţi aflate sub influenţa beţiei puterii, terorizat psihic prin frica indusă în mod voit de ştirile prezentate într-o manieră extrem de alarmistă de televiziunile abonate la fondurile guvernamentale, împovărat de grija zilei de mâine care începe să fie din ce în ce mai imprevizibilă pentru tot mai mulţi, amendat şi băgat în mod abuziv în spitale, poporul a obosit. Atât de mult încât şi-a pierdut orice urmă de încredere în autorităţi, dar şi în salvatori închipuiţi precum Arafat. 

Iohannis nu mai vrea guvernul lui. Vrea să-şi conserve puterea şi şă-şi salveze liniştea politică. Dar şi partidul de la un eşec previzibil la alegerile parlamentare. Iar în acest moment calcule politice arată că are nevoie urgent de o retragere controlată. O retragere care să-i permită să evalueze daunele de imagine şi electorale şi să pregătească asaltul pentru viitoarele alegeri. Un guvern de tehnocraţi sau de uniunea naţională, care să gestioneze pandemia şi să aducă figuri noi şi credibile în faţa populaţiei, este singura soluţie salvatoare pentru Iohannis. O soluţie pe care nu poate accesa însă fără a-şi ostiliza PNL-ul bine conectat la resursele materiale ale guvernării, conform raportului Curţii de Conturi. 

Ciolacu vrea puterea deplină în PSD. Vrea să-şi zdorbească contracandidatul şi să aducă la tăcere toate vocile ostile din interiorul partidului. Cu imaginea extrem de şifonată după crizele de leşin provocate de atacurile lui Iohannis, cu un bilanţ extrem de negativ în Parlament unde social-democraţii au votat pe bandă rulantă şi fără nicio obiecţie tot ce a dorit guvernul minoritar Orban, de la prelungirea stării de urgenţă, la instituirea stării de alertă sau la aberanta lege a carantinării şi izolării, un veritabil pericol la adresa drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor (lege remediată oarecum la intervenţia preşedintelui Senatului), emoţionalul Ciolacu are nevoie de un exerciţiu de forţă în perspectiva congresului, iar demiterea guvernului prin moţiune de cenzură îi serveşte perfect interesul.

Iohannis are nevoie de Ciolacu pentru a elimina guvernul Orban de la Palatul Victoria fără să se compromită în faţa partidului şi a electoratului. Ciolacu are nevoie urgent de o moţiune de cenzură pentru stopa pierderile electorale ale social-democraţilor, dar şi pentru a bifa o victorie politică în faţa membrilor de partid. Tandemul Iohannis-Ciolacu îşi joacă fiecare rolul atribuit în această dramoletă. Negocierile sunt încheiate, jocurile sunt făcute, iar operaţiunea este în plină desfăşurare. O operaţiune care poate fi, însă, deturnată doar de un singur element imprevizibil. Şi anume, votul din Parlament.