Tandemul Florin Cîţu-Cristian Ghinea – soluţia pentru rezolvarea crizei politice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Negocierile purtate de forţele politice parlamentare pentru găsirea unei formule guvernamentale optime, necesară pentru învestirea cabinetului condus de Nicolae Ciucă, sunt în plină desfăşurare.

Cum perspectivele de a avea cât mai curând la Palatul Victoria un cabinet cu  puteri depline, care să administreze şi să rezolve cât mai urgent problemele cetăţenilor, nu sunt unele dintre cele mai fericite, Ciucă şi-a amintit că este general în rezervă şi a pulsat cu o găselniţă tipic militară. Acesta a cerut un armistiţiu celor de la USR şi PSD prin care cele două partide să susţină un guvern minoritar, pe o perioadă determinată, în schimbul obţinerii votului de învestitură.

„Ştiu din experienţa mea profesională că armistiţiul se discută şi se convine nu între prieteni, ci între adversari, între grupuri cu orientări şi interese uneori profund divergente. Un armistiţiu nu este o înfrângere şi nici victorie, nu e abandon şi nici supunere. Un armistiţiu este un demers raţional şi moral, care dă o şansă bunei înţelegeri, având în vedere interesele generale, mai importante decât ale fiecărei părţi” – punctează generalul în scrisoarea deschisă pe care şi-a pus semnătura.

În scenariul în care generalul Ciucă va reuşi, în cele din urmă, să convingă una din cele două forţe politice să i se alăture în acest demers şi să obţină în Parlament votul necesar pentru a se instala în fotoliul de prim-ministru, zilele lui Florin Cîţu în fruntea PNL vor începe  să fie numărate imediat atât de către noul premier, care va dori să îşi pună în raniţă şi bastonul de mareşal al PNL, cât şi de către vechii liberali, precum Bolojan sau Motreanu, care simt deja mirosul de sânge proaspăt şi au început să mârâie şi să-şi arate colţii ascuţiţi aşteptând, probabil, momentul oportun pentru a-i înfige direct în beregata lui Cîţu.

Împins în aventura luptei interne din PNL de către Klaus Iohannis, care şi-a dorit cu orice preţ eliminarea lui Ludovic Orban din fruntea partidului şi din viaţa politică, Florin Cîţu se vede acum  în situaţia să fie aruncat peste bord chiar de către protectorul său politic care şi-a găsit imediat un nou favorit, mult mai docil decât „nărăvaşul” rocker, pe care să-l manevreze după cum îi dictează interesele politice. 

În acest context, Florin Cîţu are o singură soluţie la dispoziţie pentru a-şi salva cariera politică şi funcţia de şef al PNL: să blocheze prin orice mijloace învestirea guvernului Ciucă şi să-i forţeze mâna lui Iohannis să-l desemneze din nou în funcţia de prim-ministru. Iar acest lucru îl poate face doar cu ajutorul bunului său partener de guvernare, Cristian Ghinea.

Urgenţa PNRR şi suspendarea lui Ghinea din USR

Refacerea coliţiei de guvernare în jurul PNL-USR şi UDMR este aproape imposibilă, având în vedere faptul că „spartanii” USR-işti au votat moţiunea de cenzură iniţiată de către PSD şi care a dus la demiterea cabinetului Florin Cîţu.

Însă, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a devenit deja o urgenţă majoră pentru România, în contextul în care celelalte state europene au reuşit să acceseze fondurile prevăzute de către acest program.

Un nou ministru care nu este familiarizat cu toate procedurile din cadrul acestui program, care nu cunoaşte toate detaliile şi nu a participat la discuţiile cu oficialii de la Bruxelles ar fi o uriaşă pierdere de timp pe care România nu şi-o permite în acest moment.

În acest context, readucerea lui Cristian Ghinea în fruntea Ministerului Fondurilor Europene este singura soluţie care mai poate preveni dezastrul major care se întrevede a fi PNRR pentru ţara noastră.

Iar pentru a putea face parte dintr-un nou cabinet condus de Florin Cîţu, dar fără ca USR să fie cooptat la guvernare, Cristian Ghinea se poate suspenda pe o anumită perioadă de timp din partid.

Astfel, parlamentarii USR nu vor putea să refuze să voteze învestirea unui cabinet condus de Florin Cîţu şi care îl are drept ministru al Fondurilor Europene pe fostul lor coleg şi lider, Cristian Ghinea.

De asemenea, dacă Cristian Ghinea va gestiona în mod eficient implementarea PNRR, acesta ar putea să fie susţinut de către PNL în 2024 pentru postul de comisar european din partea României.

Iar eventuale pierderi pe care PNL le-ar suferi în urma plecării lui Ludovic Orban din partid, ar putea să fie suplinite de Florin Cîţu prin cumpărarea la bucată a unor parlamentari PSD, disperaţi să aducă fonduri guvernamentale în circumscripţiile pe  care le reprezintă

Dan Barna şi şefia Camerei Deputaţilor

O intrare asumată a USR la guvernare, alături de PNL şi UDMR, ar fi un scenariu destul de incomod pentru cariera politică a fostului lider al partidului, Dan Barna.

Această variantă de lucru ar presupune ca actualul lider al USR, Dacian Cioloş, să revendice şi să primească un portofoliu destul de important în guvern (posibil vicepremier), pentru ca din acestă funcţie să îşi poată construi platforma prezidenţială pentru anul 2024, o situaţie care l-ar eclipsa total pe ambiţiosul Dan Barna.

Or, în scenariul în care USR rămâne în afara guvernului, dar susţine executivul Florin Cîţu din Parlament (din care va face parte şi suspendatul Ghinea), Dan Barna ar putea să îşi negocieze poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, o funcţie cu o vizibilitate foarte mare, şi să-l lase astfel în offside pe Cioloş, care este un simplu europarlamentar.

De asemenea, din poziţia de şef al Camerei, Barna nu îşi va securiza doar controlul asupra parlamentarilor USR, dar va putea să negocieze şi diverse funcţii în eşalonul doi al guvernării (secretari/subsecretari de stat, prefecţi etc) în schimbul sprijinului pentru diverse proiecte guvernamentale, o situaţie care i-ar consolida şansele să revină în fruntea partidului, în detrimentul lui Dacian Cioloş care de la Bruxelles nu va avea ce să le ofere membrilor USR.

*

Pentru a mai avea un viitor în politică, dar şi pentru a se face respectat în PNL şi pentru a-şi consolida cu adevărat puterea în partid, Florin Cîţu trebuie să-l învingă pe invincibilul Klaus Iohannis. Iar acest lucru îl poate face doar într-un parteneriat cu Cristian Ghinea. Un parteneriat care s-ar putea dovedi extrem de avantajos pentru ambii lideri, dar şi soluţia prin care se va putea pune capăt unei crize politice care a măcinat profund întreaga ţară.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite