Tanczos Barna negociază la Bruxelles banii pentru susţinerea măsurilor de mediu: Trebuie să ştim pe ce ne bazăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, discută la Bruxelles cu comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, despre solicitările României în privinţa politicii de mediu a CE.

Întâlnirea are loc după ce presa a făcut public faptul că ministrul Tanczos Barna a semnat o scrisoare deschisă iniţiată de Austria prin care 11 şări din UE se declarau nemulţumite de strategia pentru protejarea pădurilor.

Într-o intervenţie la Digi24, ministrul a spus că nu se opune planurilor europene de luptă împotriva schimbărilor climatice, dar vrea să ştie care sunt ţintele şi ce costuri vor fi acoperite din bani europeni.

Declaraţiile ministrului:

  • Tot ce înseamnă schimbare climatică, tot ce înseamnă lupta împotriva acestor schimbări şi prevenirea acestor fenomene meteorologice este o prioritate pentru Europa, este o prioritate pentru Comisie, planurile propuse sunt ambiţioase şi vor schimba din temelii anumite industrii, vor schimba din temelii abordări şi provocarea este foarte mare şi pentru România pentru că toate aceste schimbări generate pe planul de protecţie a mediului, pe partea de prevenire a schimbărilor climatice, vor reaşeza modul în care anumite ramuri industriale funcţionează în momentul de faţă.
  • Vorbim aici de industria de producere a energiei, tot ce înseamnă energie va fi probabil în următorii 10-20 de ani schimbat din temelii, vorbim de schimbările impuse la nivel european pe producţia de maşini, pe tot ce înseamnă mobilitate, tot ce înseamnă industrie auto, în acelaşi timp va fi afectată şi agricultura, se discută acum despre ce înseamnă contribuţia agriculturii la reducerea schimbărilor climatice şi la reducerea emisiilor cu gaze de efect de seră, şi în acelaşi timp tot ce înseamnă administrarea pădurilor, plantări de păduri, tot ce înseamnă protejarea pădurilor existente.
  • Este o invenţie că România se opune strategiei forestiere, e o pură invenţie, pentru că nu ne-am opus niciodată, am cerut o strategie forestieră extrem de punctuală, negociată, discutată cu statele membre, dar care trebuie să aibă în vedere şi costurile pe care le va suporta fiecare stat membru. În aceeaşi idee, în discuţiile pe fit to 55, care este practic planul Comisiei pentru atingerea acestei ţinte de neutralitate în ceea ce priveşte emisiile de carbon, s-au axat pe negociere punctuală a fiecărui element, a fiecărui aspect social, aspect economic şi a impactului pe fiecare industrie în parte.
  • Este exact ceea ce îşi doreşte şi România, o discuţie pe Fit to 55 şi pe strategia forestieră. Vrem să ştim care sunt ţintele pe care trebuie să le atingem, care sunt resursele pe care ne putem baza, cum vor afecta aceste planuri industriile din statele membre.
  • Susţinem planurile Comisiei pe tot ce înseamnă reducerea schimbărilor climatice, dar vrem să ştim exact resursele pe care ne bazăm.
  • Nu a fost o poziţie a guvernului României, a fost o poziţie a ministerului mediului
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite