Premisele sunt acolo, ştim ce opinie are doamna Firea despre oamenii care nu au copii şi ne imaginăm ce opinie are despre oamenii necăsătoriţi, divorţaţi, care trăiesc singuri sau în parteneriate. Poate vă întrebaţi cine este Katalin Novak. Este ministra Familiei în guvernul maghiar al lui Viktor Orban; declaraţiile ei au făcut înconjurul Europei. Pentru ea, femeile nu ar trebui să caute aceleaşi locuri de muncă şi aceleaşi salarii ca bărbaţii şi ar trebui să fie mulţumite să stea acasă, bine mersi - nu ştim pe banii cui. UDMR este parte din această mare coaliţie născută din somnul raţiunii, botezată deja Monstruoasa Coaliţie. UDMR, până mai ieri admirată pentru calitatea politicienilor săi, a importat în România ultraconservatorismul de dincolo de Tisa, fără să ne întrebe şi pe noi, femeile din România. Căci UDMR a adus ideea Ministerului Familiei, care nouă ne aduce aminte de infamul Referendum de schimbare a Constituţiei, eşuat din fericire, din 2018. Nouă nu ne place ce se întâmplă în Ungaria lui Viktor Orban, nu l-am votat şi nu avem nevoie de extremisme.

Oricum, în acelaşi timp cu apariţia noului guvern cvasi-integral masculin, o femeie politician, foarte competentă, expertă în finanţe, este dată jos de la conducerea Senatului, Anca Dragu. Îmi dau rapid cu apă rece pe faţă de mai multe ori şi mă întreb: oare trăiesc în România europeană sau am visat că trăiesc în ea şi am plonjat undeva în Asia Centrală?! Păi până şi în România lui Ceauşescu Nicolae aveam mai multe femei în politică.

Şi stau şi mă întreb: în virtutea a ce iau decizii pentru mine şi pentru majoritatea femeilor din România (care reprezintă peste 50% din cetăţenii români) doar bărbaţi (în mare parte incompetenţi)? De ce problema competenţei şi a meritelor se pune întotdeauna numai atunci când ajunge câte o femeie într-o poziţie de putere şi nu se pune şi în cazul mulţimilor de bărbaţi care au ajuns şi ajung în poziţii guvernamentale?

De ce nu rostim mai tare şi mai răspicat aceste întrebări în public şi tot timpul?

Săptămâna trecută revista de analiză politică The Economist arăta într-un articol solid argumentat că societăţile care tratează femeile prost sunt mai sărace şi mai instabile. Poate că instabilitatea politică de la noi îşi are rădăcină chiar în acest dezechilibru de gen din politică, în discrepanţele de reprezentare publică dintre femei şi bărbaţi!

Dacă urmărim tendinţele sociale şi politice din ultimii ani, constatăm că s-au înmulţit cei care consideră că femeile ar trebui să-şi vadă de „locul lor”, de familie, de copii, de poziţiile lor subordonate… Oare ne întoarcem în interbelic, sau poate chiar în Evul Mediu? Sau poate că ne talibanizăm. În Afganistan femeile trăiesc un coşmar: sunt reduse la rolul de obiecte de reproducere a societăţii masculine abrutizate şi abrutizante - a unei societăţi a supremaţiei masculine. Oare asta ne aşteaptă şi pe noi în România?

În ultimii ani, câţiva prieteni buni LGBT au plecat din România spre alte ţări europene din cauza atmosferei sociale neprietenoase faţă de minorităţile sexuale şi a lipsei de perspectivă profesională şi materială. Oare vom începe să migrăm şi noi femeile spre ţări mai dezvoltate mental şi atitudinal, din motive de misoginie cronică?! Oare bărbaţii români deschişi la minte şi la inimă în ce priveşte statutul româncelor nu au nimic de spus şi nu fac nimic în condiţiile talibanizării României?! Atâta pot?